Editorial

Sambata, 14 martie 2015, mi-am ascultat vocea la Radio Romania Cultural. Era emisiunea Danielei Rei Visan, in care dialogam despre cei 159 de ani de la nasterea lui Petre Dulfu. Recunosc, sincer, ca timbrul vocii mele, tonalitatea si accentele pe care le-am pus mi-au placut.

…Bun venit, Domnule Q. Stiu ca titlul dv. nobiliar este Don Q de la Mancha, dar cred ca va pot spune Don Q. Spuneti-mi, va rog, ce va aduce la mine? Aceeasi problema de acum vreo doua luni, cand ati inceput sa aveti halucinatiile acelea? Asa, imi amintesc acum ca am si citit ceva despre o cavalcada a Dvs. asupra unor mori de vant despre care spuneati ca erau uriasi. Da, va ascult cu atentie, erau uriasi, e limpede ca lumina   

Spovedania. O fiinta umana indruma o alta. Pentru aceasta, intai de toate, trebuie sa se inceapa de la temelie, persoana care indruma sa se adune pe sine, sa se detaseze si sa se elibereze, iar apoi sa edifice.

Cu siguranta ca ne-am confruntat, cu totii, in diferite ipostaze sau la varste diferite, cu realitatea si valentele, cu implicatiile sau cu duritatea dorului. Am cautat, in limbile pe care le-am studiat si cu persoanele cu care am intrat in contact, o echivalenta a dorului. Si singura limba unde am gasit aceasta notiune este portugheza.

(prima parte)

Desi apreciez ca fiind de dorit buna vecinatate intre oameni si proprietatile lor, am inceput sa ma retrag din paradigma latino-balcanica a fratietatii neconditionate cu vecinii si sa inteleg pe deplin abordarea anglo-saxona, simpla si fara interactiuni inutile, adica: cel mult ne salutam, dar ne respectam reciproc linistea, limitele de proprietate si obligatiile de buni cetateni.

Nu-i de ajuns ca niste infractori care se autointituleaza politicieni au distrus codrii frumoasei noastre patrii, acuma si-au pus in gand sa distruga ce a mai ramas din padurile seculare si infractorii care se dau mari stiuti in ale fotbalului. Au intrat niste oameni cu drujbele in copaci numai ca sa aiba niste semianalfabeti hartie pentru scris si publicat carti.

Nu ma pot decupla de la subiectul DGASPC. Poate si pentru ca sunt multe nedreptati care se fac acolo, iar bine se lasa asteptat pentru copiii din sistem. Am fost acuzat de multe ori ca nu ma intereseaza soarta acestor copiii, ca am interese in a ajunge director unul sau altul, ca sunt suparat pe Boitor si multe altele…

Sunt carti pentru minte si carti pentru bune practici. Carti pentru indrumare si carti pentru indreptare. Carti pentru modelarea trupului si carti pentru „mobilarea” intelectului. Carti pentru inaintarea in credinta si carti pentru inzidirea sufletului... Dar, cele mai importante pentru „universul lecturii” sunt considerate, in ultima vreme, cartile ce pot contribui la „terapia prin lectura”.

Apostazia defineste abandonarea sau renuntarea formala de catre o persoana la credinta sa de pana atunci. Teoretic este o dezafiliere dublata de critica sau chiar opozitia fata de fosta credinta in sens strict tehnic, fara conotatii peiorative.

Daca pana nu demult. Biserica Rasariteana era acuzata ca acorda importanta doar laturii liturgice, in zilele noastre, parca tot mai mult, Biserica este vazuta ca o intreprindere, o activitate. Membrii clerului le cer mereu oamenilor sa faca ceva pentru Biserica, iar activismul lor este masurat in criterii, de obicei, cantitative: cate intalniri, cate reuniuni, cate sedinte, cati bani, cate „activitati”, care, cu siguranta,