Biblioteca de idei / Diarium Academicum Septentrionis (CLVIII)

·       9 noiembrie 1912. În Lecțiunea de deschidere a anului universitar la Facultatea de litere a Universității București, Ovid Densusianu abordează tema Păstoritul la popoarele romanice. Însemnătatea lui lingvistică și etnografică, în care face trimiteri și la ținutul montan al Maramureșului, bazându-se pe lucrarea lui A. Țiplea, Poesii populare din Maramureș, dar și pe alte suporturi documentare.

·       25 noiembrie 1912. Béla Bartók îi scrie, la Sibiu, lui Tiberiu Brediceanu. „O chestiune culturală importantă m-a determinat ca, fără să vă cunosc, să vă deranjez cu o întrebare. Anul trecut am făcut culegeri de muzică populară românească în 8 sate din Ugocea, iar acum intenționez să plec în Maramureș. În București am aflat însă de la domnul Bianu că dv. ați cules deja 200 de melodii în zona aceea. Ca să nu întreprind o muncă zadarnică, vă rog să binevoiți să-mi scrieți în ce sate ați cules, ca să nu mai merg și eu acolo. Eventual aș putea să aflu și dacă ați făcut culegeri exclusiv de la țărani sau și de la preoți, învățători – cu un cuvânt și de la intelectuali”. (Din volumul II de Scrisori ale lui Béla Bartók, Editura Kriterion, București, 1977, pag. 43-44).

·       28 noiembrie 1912. Scrisoare de la George Pop de Băsești către dr. Ioan Mihalyi de Apșa, prin care îl poftește să participe la consfătuirea fruntașilor națiunii române din 6 decembrie 1912, la Baia Mare.

·       1 decembrie 1912. Vasile Goldiș publică în „Românul”, An II, nr. 255, p. 8, o scrisoare de la Constanța de Dunka de Sajó, în care celebra scriitoare și luptătoare pentru cauza femeilor își menționează cu argumente concrete genealogia maramureșeană, făcând trimitere și la „vărul” său, Ioan Mihalyi de Apșa, dar și la Dragoș Vodă, din linia căruia se revendică.

·       12 decembrie 1912. Scrisoare trimisă de medicul de regiment Aurel Maniu de la Cernăuți către Ioan Mihalyi de Apșa în care îl felicită pentru Diplome maramureșene... și îl roagă să-l ajute să-și dovedească nobilitatea ca descendent al familiei Many sau Man, din comitatul Szolnok-Dăbâca.

·       16 decembrie 1912. Béla Bartók îi scrie, la Brașov, lui Tiberiu Brediceanu, chestionându-l cu unele detalii de specialitate, din care se detașează întrebarea dacă „tipul vechi de horă (cum e numit acolo în loc de «doină» cântatul rubato) are o singură melodie sau se întâlnesc și mai multe feluri”. Căci, scrie Bartók, „în 8 sate românești din Ugocea se cunoaște o singură melodie de «horă» care se cântă în mod special cu sughițuri guturale... Oare există această melodie și în celelalte sate din Maramureș (de pildă în Moisei, Borșa)?”. „Muzica străveche a românilor din Ugocea e cea mai interesantă din țara noastră, și anume tocmai datorită primitivismului ei. Mă preocupă întrebarea: oare până unde se extinde acest dialect muzical primitiv; în tot Maramureșul sau se găsește poate și în Bucovina?”.

·       28 decembrie 1912. Ion Bârlea din Ieud îi comunică lui Tiberiu Brediceanu: „Am scris lui Bianu că din încredințarea Academiei vine Béla Bartók în Maramureș, după cum mi-ai scris tu... chiar azi am primit scrisoare de la Bartók Béla din Rákoskeresztúr în care încunoștințează că în luna Făurar ar voi să vie în Maramureș ca să strângă melodii românești și vreo câteva noi în fonograf. Adresa mea o știe de la tine, când i-ai scris că în ce sate am umblat. Scrie că ar voi să umble în Cuhea, Bocicoiel, Vișăul-de-Jos, Poieni, Glod și Slătioara, adecă în 6 sate, în care noi n-am fost. I-am răspuns că bucuros îi stau la dispoziție și îl voi călăuza, mai ales dacă m-ai rugat tu”.

·       1913. În „Analele Academiei Române”, Seria 2, Tom 35, 1912-1913, pag. 252-253, București, este menționat și omul de cultură Tit Bud, vicarul Maramureșului. De altfel, Tit Bud figurează și în paginile primei enciclopedii de la noi, Enciclopedia Română, tipărită la Sibiu în 1898, apărută sub egida ASTREI și coordonată de Constantin Diaconovici.

·       1913. În lucrarea Istoria școalelor năsăudene scrisă cu prilejul jubileului de 50 de ani de existență (1863-1913) a gimnaziului superior fundațional din Năsăud, Virgil Șotropa și Nicolae Drăganu îl menționează (la paginile 345-346) pe profesorul Ioan Gheție (născut la 9 decembrie 1862 în Vărai, Maramureș), pentru Dicționarele român-maghiar și maghiar-român, scrise în colaborare cu Gregoriu Pletosu și tipărite la Budapesta în 1896 (504 p.), respectiv 1906 (803 p.).

·       1913. În numerele 8, 10, 11 din revista „Cultura Creștină”, An III, Zenovie Pâclișanu publică serialul Din istoria bisericească a Maramureșului (Episcopii: Ion Stoica, Ștefan Petrovay Serafim, Dosofteiu Teodorovici).