Colțu` meu / Deșert

Am privit peronul pustiu şi am oftat. Gara, curățică în aparență, emana un miros puternic de motorină. Parcă ar fi curs pe pereți motorina de pe vremuri. Prin anii ’70 eram obligat să schimb un tren în Teiuş, în drum spre casă, adică în gara pe care o priveam. Mare nod feroviar!

Atunci, zeci de linii de tren, garnituri de personal erau trase la depou, alte trenuri veneau sau plecau spre toate părțile țării. Gara era destul de mare şi avea un pavaj propriu gărilor. Un fel de pietre cubice, lucioase, de folosință, dar perfecte şi îmbibate de mirosul de motorină.

Vreo cinci ani am făcut naveta şi am parcurs acest drum de mai multe ori pe an. Am ajuns să cunosc tineri ca mine făcând naveta. Ne întâlneam în gara Teiuş preţ de zeci de minute. Şi vorbeam cât pentru câteva luni. Nici nu știam exact de unde sunt unii sau alţii.

Priveam de pe pasarelă cum pleca cea mai lungă garnitură de tren din Europa. Teiuş-Cugir era un personal care avea 18 vagoane. Erau pline ochi, se stătea şi în picioare. Până în Cugir se făceau cam două ore. Navetiștii lucrau în marea fabrică din Cugir, de fapt erau două. O platformă industrială cu peste 20.000 de mii de muncitori. Un strungar în fabrica din Cugir, unu’ cu a șaptea specială câștiga peste opt mii de lei pe lună.

Muncitorii veneau la uzină cu Daciile, luxul românesc. Fabrica din Cugir avea o parcare imensă, probabil a fost uzina cu cele mai multe mașini pe cap de muncitor din România. O uzină de grad zero! Am privit gara pustie acum, după zeci de ani. Cum am putut distruge totul! Țin minte că venise la fabrică o echipă de japonezi pentru a monta niște mașini-unelte cu comandă numerică, o noutate. Japonezii au delimitat perimetrul secției şi lucrau la un mod incredibil. Tot timpul erau curați, mașinile erau curate, nu urmă de șpan sau alte chestii pe care le găseai în rest. Asta au învățat românii de la japonezi, ordinea şi curățenia. În rest, meseriașii români erau la același nivel, poate şi mai sus. Erau strungari români care sculptau în metal, așa buni erau.

Am lăsat în urmă gara şi am intrat în realitatea românească. Deșert...