Editorial

Se spune ca un general francez a facut o vizita in spatele frontului, imediat dupa inabusirea unui asalt. Comandantul spitalului de campanie il duce la patul unui biet soldat care a ramas fara maini si fara picioare. Generalul s-a blocat in fata trupului inert, fara sa spuna un cuvant. Comandantul credea ca isi cauta cuvintele de incurajare pentru tanarul erou. Dupa cateva minute, generalul intreba sec: „De ce nu e tuns?   

Voi reproduce partial prima strofa dintr-un cantec ce a adus faima candva orasului minier Baia Mare (text si melodie – Olguta Crisan, profesor de pian)...

„Daca realitatea este ceea ce simti, mirosi, gusti si vezi, atunci realitatea nu este altceva decat semnale electrice interpretate de creierul tau” (Morpheus /Matrix ).

Primul cuvant al lui Hristos cand a inceput sa propovaduiasca a fost: „Pocaiti-va!”(Matei IV, 17). Dar ce este pocainta ? In graba vietii noastre cotidiene nu avem timp sa ne gandim la aceasta ci, pur si simplu, socotim ca tot ce avem de facut de-a lungul perioadei Postului este sa ne abtinem de la consumarea anumitor mancaruri, sa renuntam la „distractii”, sa ne spovedim, sa luam dezlegare de la duhovnic, sa primim (o   

Dialoguri virtuale / Incepem de unde am lasat

Zilele trecute am reintalnit un om despre care stiam ca e foarte drept. In egala masura, sensibil. Nu s-a schimbat, in ciuda multor intemperii grele ale vremurilor in care traim. Nu a cerut niciodata nimanui nimic, decat lege si morala, insa, intelegand ca doar de la exemplul personal poate incepe o astfel de socoteala cu semenii.

In iulie 2009, scriam despre un posibil film cu mafioti, „Onoarea familiei Ridzi”, si concluzionam ca respectiva famiglie s-ar putea sa ramana cu onoarea nereperata. Care onoare, destul de tarziu ce-i drept, n-a scapat nesifonata.

Cazurile de coruptie prezentate pe larg de televiziunile nationale au acaparat atentia celor care fac programul stirilor. Chiar daca ele se repeta la nesfarsit, se dau, cu o veselie demna de o cauza mai buna, aceleasi imagini, aceleasi dosare, uzate de atata atentie, aceiasi barosani damboviteni ce vorbesc, parca la comanda, despre aceste subiecte. Nu mai poti respira, nu mai gasesti ceva de vizionat. Ne indobitocim sigur!

Se spune ca nu e bine sa fii „a man of one book”. Dar eu sunt. Citesc si ras-citesc la nesfarsit „Jurnalul fericirii” si mi se pare ca ar trebui sa fie pentru noi cam ce e „Don Quijote” pentru spanioli si „Fratii Karamazov” pentru rusi. Multi cred ca „Jurnalul fericirii” e o carte despre detentie si totalitarism. Eu spun ca e una despre libertate. Si, daca am fi studiat-o cum se cuvine, poate am sti azi sa   

Pornesc la drum, in incercarea de a face o subliniere publica precum cea din titlu – „O frumoasa Familie a Artei Romanesti”, si nu stiu de unde sa incep. Ma tenteaza sa circumscriu lucrurile in regim diacronic, dar, parca tot mai interesanta ar fi o oglindire prin ceilalti. Deci, ma las flatat, ca baimarean, de o apreciere semnata de acad. Razvan Theodorescu, prieten al artelor, dar si al nostru:

…In fiecare zi, pe toate canalele media, ofera-i fraierului un exemplu de personaj realizat financiar, insista pe cat de multi bani are acesta, cate chestii super isi cumpara, cu cine umbla, in ce casa luxoasa traieste si cat de cool este. Apoi ofera-i informatii si despre scandaluri din viata acestui personaj realizat pentru a putea fi comentate de fraier impreuna cu ceilalti fraieri din lumea lui, sa uite de propria lor