Editorial

Am ajuns la concluzia ca povestea de la DGASPC trebuie sa aiba si o explicatie ce tine de politic, dar mai pot fi si altele.

La Plaiut, in dreapta Tisei, acolo in mijlocul de hotar al Tarii lui Dragos Descalecatorul, Eminescu a fost cinstit de catre cei mai frumosi copii ai Limbii Romane din cele zece sate de romani din Maramuresul Voievodal, ramase azi in Ucraina. Iar concluzia ce s-a asezat pe cerul sufletelor celor prezenti se poate cuprinde fericit intr-o sintagma ce nici n-a fost rostita si nici n-a fost cantata… Dar a fost simtita intim   

(ultima parte)

Cu totii am fost confruntati, in viata, cu o notiune care este mult mai periculoasa decat o serie de amenintari grave la adresa fiintei, pe care le percepem ca agresiuni, presiuni sau tensiuni: indiferenta.

(partea a doua)

Noul Cod penal e plin de surprize. Aflam, spre exemplu, ca o sama de infractori ar putea sa treaca din arestul preventiv intr-o alta forma de detentie, se pare mult mai crancena, adica arestul la domiciliu. Ca sa se potriveasca prevederea asta ca o manusa Romaniei de azi, primul care beneficiaza de aceasta prevedere legala este fiul vrajitoarei Mama Omida.

In toamna anului trecut am facut cateva pariuri cu niste amici. Mai sceptici de felul lor, prietenii astia erau convinsi ca Adrian Nastase nu ajunge si a doua oara dupa gratii si ca o scape si Relu Fenechiu. Pe Nastase l-au legat de Boboteaza si pe Fenechiu de ziua sfintilor ierarhi Vasile, Grigore si Ioan, facandu-ma sa-mi placa din ce in ce mai mult zilele mele onomastice.

(prima parte)

Am stat cu totii, pret de cateva zile, cu ochii atintiti spre locul unde, intr-o zi nefasta, doi Oameni s-au sacrificat pentru ca noi, ceilalti, sa invatam o lectie... Am trecut prin stari confuze, diverse sau contradictorii, de la revolta si pana la apreciere, prin lacrimi si scrasnete de dinti. Am vazut neputinta unui sistem, a unui intreg arsenal bine pus la punct in fata unui fenomen care poate surveni oricand.

(partea a doua)

Bisericile de la noi, mai ales cele crestine, clameaza tot mai mult in ultima vreme „rolul secularizarii”. Intr-o tara eminamente crestina, unde numarul ateilor nici nu mai conteaza, a vorbi despre pericolul iminent al secularizarii inseamna, implicit, a afirma ca acest fenomen vine „din interior” si nu din afara sistemului.