Editorial

Nu stiu cum s-o numesc. Uimire, dezamagire, atitudine socanta, gluma sau, mai direct si nesofisticat, prosteala pe fata? Dar „nu-stiu-ce-ul” asta a fost provocat de reactia consilierului prezidential Adrian Muraru, care, culmea, a si ocupat in trecut postul de presedinte al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER)!

Mostenirea steinhardtiana constituie un element de patrimoniu de o mare valoare culturala. Plusurile aduse pe piata ideilor prin lucrarile de cercetare doctorala din ultimii ani, care au in vizor aspecte sectoriale din opera marelui scriitor si carturar, contribuie la deschiderea unor noi orizonturi vizionare si largesc aria de cuprindere a unor aspecte care se releva drept subiecte trainice.

…„Am asistat de curand la o discutie, in care un cetatean american l-a intrebat pe un cetatean roman, doctor in stiinte si profesor universitar la una dintre cele mai mari universitati din Romania: „If you are so damn smart, why ain’t you rich?”. Recunosc, intrebarea m-a luat prin surprindere si pe mine, simplu observator, iar profesorul, vizibil uimit, s-a fastacit cateva zeci de secunde si a replicat: „Nu   

La aceasta intrebare am putea raspunde si da, si nu. Ar putea avea. Adica, de ce ar putea avea o invatatura a lor profetii, care erau tot oameni, de ce ar putea avea o invatatura a lor Apostolii? Nu spunem noi „invatatura Apostolilor”? De ce n-ar putea avea si Maica Domnului? Apoi, si Sfintii Parinti de mai tarziu au si ei invataturi.

Sint vechi – si adinci – rafuielile mele legate de educatia noastra. De fapt de sistemul de invatamint pe care il avem. Care se denatureaza pe zi ce trece, care nu mai tine cont de valori – culmea, nici macar el! – , de principii sau de etica.

(partea a treia)

Cu cat drag merg in fiecare vara la Marea Neagra, numai eu stiu. Desi nu pare a fi mai frumoasa decat alte mari, mult mai cantate prin odele publicitare, este marea noastra si are misterul ei deosebit.

Daca nu stiti ce este Mircea Draghici, aflati ca omul e trezorier. Si nu unul oarecare. De-a dreptul la PSD, care-i cea mai a dracului adunatura de oameni, de la secta hasasasinilor incoace. Draghici asta, numele e de trista amintire, ce-i drept, dar la PSD se potriveste, e un trezorier econom, strans la punga cu pitulele partidului, ce mai, eficient mai ceva decat Hagi Tudose.

Afacerea apa potabila din Barsana deschide o cutie a Pandorei cu lucrarile aste pentru apa potabila la sate. Trebuie sa subliniez o idee pe care am cuprins-o in materialul realizat. In anii ’90, niste destepti s-au gandit sa rezolve apa potabila la sate. O idee buna, in teorie. Rezolvarea a fost dupa modelul romanesc de dupa 1989.

A castigat Mihai Viteazul batalia de la Calugareni? Toti stim ca da. A invins Mircea cel Batran in batalia de la Rovine? Daaaa. Au fost prieteni Stefan cel Mare si Vlad Tepes? Din nou, da. Au tinut piept Tarile Romane otomanilor in timp ce occidentalii isi construiau catedrale? Da - ne spun manualele de istorie. Iar ce am invatat la scoala e litera de lege. Numai ca adevarul e altul.

Recenta aparitie din Integrala Steinhardt – Convorbiri cu Zaharia Sangerozan si Nicolae Baciut – aduce in prim-plan o noua modalitate de a patrunde in opera marelui exponent al literaturii romane in general si al elitelor noastre in special. Dar si o noua formula de lectura, pe care am experimentat-o si o recomand, mai ales celor care n-au rabdare sa citeasca o carte da capo al fine.