Editorial

(partea a sasea)

O simpla privire aruncata spre ecranul unui televizor ori in nesfarsirea internetului ne da senzatia ca traim, cateodata, alaturi de o colonie de banditi. Din care zboara, spre haurile nesaturarii de arginti, porumbeii negri ar unor suflete desfigurate de hameseala, parvenitism si iresponsabilitate.

Atatea emotii m-au cuprins in ultima vreme, manca-v-as banii, ca mai era sa ma umfle plansu’. Pai cum sa rezisti si sa te tii tare la atatea evenimente mega fericite, care ne coloreaza esistenta, ca nu mai poti scapa de stirile astea colorate? Poti? Nu poti!

E foarte clar ca in ultimii ani din asa-zisa literatura de sertar s-au invrednicit spre „Cerurile Patriei” doar cateva carti din genul memorialistic. La acest capitol sunt de remarcat mai multe nume, lista incepand cu N. Steinhardt si continuand cu Ioan Ianolide, Arsenie Papacioc, Hans Bergel s.a.

Mergand spre stadion, am ajuns pe o alee ce inconjoara Campul Tineretului. Acum o zona verde, gazon cum nu a fost pe camp niciodata. Imi amintesc ca era o parcela de teren, in urma cu mai multi ani, pe care cresteau fel si fel de buruieni, iar de calcai pe iarba exista riscul sa ramai fara pantof, fiind un teren mlastinos, dar, cu toate acestea, era frumos. Stiam ca acolo au pictat cunoscutii pictori din Scoala baimareana.   

Am aflat recent povestea unei doamne din inalta societate interbelica. Provenind dintr-o familie nobiliara vieneza, casatorita cu un nobil roman bogat, doamna Maria (Mitzi) trecea drept una dintre cele mai frumoase femei din tara la acea vreme. Numai ca vremurile au dus-o de la casa eleganta, cu pian si servitori, intr-o hruba saracioasa, in care si-a trait in singuratate si saracie batranetea.

„…Mosule, tu vezi ca de peste 25 de ani EI ne fraieresc? Le dau amaratilor un mic, o galeata si doua pixuri si cu zambete mieroase ii indeamna sa creada ca daca vor ajunge la putere vor face dreptate, iar atunci va curge lapte si miere. Recunosc ca i-am crezut pe primii.

Rugaciunea pe care o facem catre Dumnezeu trebuie sa fie din inima curata, din credinta adevarata, cu nadejdea ca Dumnezeu poate sa raspunda cererilor noastre.

V-as propune astazi – si nu intamplator – un exercitiu de imaginatie. Ce ar fi daca, brusc, clasa noastra politica ar trebui, peste noapte, sa faca altceva? Sa isi castige painea cea de toate zilele cu sudoarea fruntii sau cu efortul bratelor, sa se trezeasca inainte de rasarit si sa isi termine treaba de multe ori chiar dupa miezul noptii... Sa traiasca acesti oameni care ne conduc acum exclusiv din efortul – si rodul   

(partea a cincea)

Marea Mediterana, altfel o intindere de apa fermecatoare, a devenit un cuptor in care se arde cumplit de dureros una din cele mai mari crize umanitare ale istoriei. In acelasi timp, pentru cei care reusesc sa treaca de acest purgatoriu marin, este drumul spre o noua viata. Oameni innebuniti de durere, frica si tiranie se indeparteaza disperati de malurile sudice ale marii spre nordul cel liber si uman, ca spre un taram