Editorial

Noi, romanii, chiar suntem ciudati. Constanti in defecte si metehne, perseverenti in greseli si de aceea, ciudati. Se pare ca nu invatam nimic din trecut si, poate, de aceea, suntem pedepsiti sa-l repetam.

Scriu aici despre o carte de „Memorii” intr-un alt vesmant, cu podoabe de probatiune sentimentala. Autorul este fiul lui Titus Livius, deci nepotul „personajului principal” – Ioan Ardeleanu Senior. Nu cred ca trebuie sa explic de ce il cheama Inocentiu, din moment ce tatal sau s-a nascut la Blaj la vremea in care bunicul sau era adus de destin in acest oras care pentru Eminescu reprezenta „Mica Roma”.

Tema este inepuizabila, intrucat multe sunt valentele sufletesti ale unui duhovnic, tot atat de multe ca si situatiile cu care duhovnicul se poate intalni in lucrarea lui de indrumare a sufletelor spre mantuire. De aceea, portretul duhovnicului nu se poate face in cuvinte putine. Si nici in multe nu se poate defi­nitiva.

(partea a doua)

Ceea ce s-a intamplat nu demult in preajma Atenei ne duce cu gandul la vremurile biblice.

Cand nu am ce face urmaresc televizorul, ca ultima posibilitate de a scapa din cenusiul unei zile lungi ca o zi de post. O miscare gresita pentru ca nu am stiut in ce parte sa ma pun, cu cei care sustin puterea sau cei care merg cu opozitia. Și asa am baleiat pe culoarul canalelor roma­nesti pana am obosit. Nimic interesant, aceleasi subiecte cu Kovesi si presedintele cu ale lui case.

In 17 decembrie 1989, in celebra sedinta a Comitetului Politic Executiv al CC al PCR, mai marii Partidului Comunist, vrand sa dea masura loiali­tatii lor fata de partid si conducatorul prea-iubit, s-au lansat in atitudini si declaratii telenovelistice. Toti au strigat in cor: „Luptam pana la capat!”.

Cel mai cunoscut sens al cuvantului anamneza este cel care se fixeaza pe „ansamblul informatiilor obtinute de la pacient in legatura cu boala sa”. In istoria limbilor este consemnata ori­ginea sa greceasca, fiind compus din ana = inainte si mnesis = memorie. De cateva mii de ani, cei ce examinau bolnavii foloseau aceasta „taina” a meseriei, convinsi fiind ca orice boala are un traseu ce s-a incifrat in structurile de   

Se stie ca in lupta pentru desavarsire, to­tul are importanta. Nimic nu se negli­jeaza, nimic nu este lasat la voia intam­plarii. Totul trebuie sa fie sub control. Mai intai sub control personal, si apoi sub controlul unui parinte duhovnicesc, control care este o necesitate absoluta.

(prima parte)

Desi incerc sa inteleg pe toata lumea, exer­citiu vital in lumea inchisorii, nu am reusit niciodata sa fiu de acord cu spurcarea naturii.