Editorial

In viata duhovniceasca nu exista reguli standard, dupa cum nu exista suflete standard. Traditia obligatorie pentru toti, se mladiaza dupa libertatea firii fiecaruia. Multi dintre Parintii Bisericii isi gandeau replicile si faptele pentru a fi modele pedagogice pentru ucenicii lor. Ori se stie ca pedagogia este stiinta prin excelenta a diferentierilor. „Tuturor toate m-am facut, ca pe toti sa-i dobandesc”, spunea Sf. Ap.   

(partea a sasea)

Prea des mi se intampla sa citesc sau sa aud pe viu opinii aspre, chiar manioase, despre mantuire. Care, din cate pot sa-mi dau eu seama, e un proces delicat, a carui mister si balanta nu o cunoaste nimeni, decat insusi Dumnezeu. Vad monahi sau clerici orto­docsi, de la noi dar si din partile mai su­dice ale ortodoxiei, care afirma taios ca nici mai mult nici mai putin singura credinta adevarata si opozabila divinitatii este   

Recunosc, nu l-am inteles si nici nu l-am crezut pe deplin. De fiecare data cand Marcel Petrisor ne avertiza, la sfarsitul povestirilor despre cumplita teroare comunista, ca noua, generatiilor de azi, ne va fi si mai greu, pentru ca ispitele sunt mult mai perfide, iar „albul” nu mai e separat de „negru”, am crezut ca o spune dintr-un exces de modestie. Mi-am dat insa seama ca nu exagera. In Romania de azi nu mai exista   

Aeroportul din Maramures este de importanta regionala

Intr-un dictionar al sintagmelor maximale, total cuprinzatoare, intalnim si judecata aser­torica „Nihil est in intellectu, quod non prius fuerit in sensu” (Nu exista nimic in minte ce sa nu fi fost mai intai in simturi). Cei ce o uti­lizeaza, de regula in contexte academice, marturisesc ca o astfel de „calificare” vine de la John Locke (1632-1704), primul „spirit” european modern care a asezat sfera cunoaste­rii   

Incercand a cauta cu ce s-au confruntat la inceput primii asceti din pustie, care le-au fost primele obstacole, cu ce au trebu­it sa lupte indeo­sebi si cum si-au doban­dit si aparat virtutile, constatam ca pustia a fost o scoala a sfinteniei. O scoala care ince­pea cu un Abecedar, inainte de a se ajunge la treptele mai inalte.

(partea a cincea)

Aceasta pare sa fie filosofia urbana a unui mare oras care nu mi-a placut niciodata. In ciuda faptului ca mi-am trait viata de student la Cluj-Napoca, intotdeauna am pretuit infinit mai mult Sibiul. Chiar Brasovul sau alte burguri mai mici, dar autentice.

Violentele din Piata Victoriei mi-au adus aminte de Revolutia din 1989 si mine­ria­dele. In urma cu aproape 30 de ani eram intr-o masina cu cover. Ajunsesem in dreptul Casei Tine­retului cand am auzit la radio ca a fugit Ceausescu. Pe moment nu am reusit sa inteleg ce inseamna suntem liberi. Au urmat evenimentele triste, dramatice cu multi morti stiuti si multi, probabil nestiuti.

Romania de azi are multe boli: co­ruptia, dezbinarea, neputinta, lipsa de tarie in promovarea intereselor pe plan international, dar cea mai grava dintre toate cred e ca lipsa liderilor adevarati.