Editorial

(prima parte)

Pe vremuri, nu ma numaram printre cei care il apreciau in mod deosebit pe Vasile Vlasin. Cum nu mi-au fost dragi politicienii niciodata, preferam libertatea dintre zidurile inchisorii sau cea a muntelui.

A fost o saptamana in care am avut un eveniment deosebit. Din pacate, el a fost umbrit de tragedia din Paris. Incendiul de la Cate­drala este o nenorocire ce vine cand nu te astepti si din cauze nestiute. Deocamdata.

Multa vreme am crezut ca noi, ro­manii, avem talentul de a pune, vorba lui Octavian Paler, „un gratar cu mici pe orice Golgota”. Dar nu, nu suntem unici nici macar la acest capitol. Francezii au demonstrat ca au acelasi „talent”, din plin.

Saptamana dintre Duminica Floriilor si Duminica Invierii, Biserica o nu­meste Saptamana Patimilor sau Sap­ta­mana Mare. In aceasta saptamana, ceea ce parea a fi o intrare glorioasa a lui Hristos in Ierusalim, in strigatele de Osana ale poporului, se va dovedi numai in cateva zile dupa aceea a fi fost un mare dezastru.

„Fratii” nostri balcanici au stra­batut istoriile mult mai dureros decat noi romanii. Despre aromani am scris in mai multe randuri, inclusiv despre marile lor dureri provocate de asa-zisul „al treilea val de emancipare”.

Catedrala Notre-Dame din Paris, a carei constructie a durat 19 ani, a fost initial dedicata primului Sfant martir, diaconul Stefan, si a fost sfintita cu 837 de ani in urma. Finalizarea detaliilor a mai durat inca aproape doua sute de ani, cand au fost terminate toate lucrarile interioare si exterioare. Catedrala a intrat in istoria arhitecturii ca prima capodopera a stilului gotic timpuriu.

(partea a patra)

Zilele trecute am primit o citatie intr-un proces de contencios administrativ. Nimic spectaculos pana aici. Citind-o, am crezut ca termenul era gresit. Undeva in noiembrie 2020. Dar nu era nici o eroare.

Primavara a pus stapanire pe oras. Peste tot, copaci infloriti, inmu­gu­riti, frumosi, urati, multe flori, de la panselute, la lalele in intersectii… Ce mai?! Primavara adevarata!

L-am vazut pe Augustin Lazar, in urma cu doi-trei ani, la un simpozion legat de rezistenta anticomunista. M-a mirat faptul ca se situa, ideologic, in aceeasi tabara cu cei cativa detinuti politici prezenti la eveniment si m-a uluit fermitatea discursului sau anticomunist si modul in care el, fost procuror comunist si fosta parte a sistemului represiv, condamna, radical, comunismul.