Calea, Adevărul și Viața / Asumarea Crucii și urmarea lui Hristos

Crucea sau Duminica Crucii este așezată la vremea înjumătățirii Postului Mare, devenind mijlocul Postului, el însuși o cruce sau o răscruce. Este important să ne amintim de Sfânta Cruce, pentru că prin ea ne mântuim. Fară Sfânta Cruce ar fi imposibilă mântuirea și de aceea Mântuitorul Hristos a acceptat-o de bună voie, că pentru aceasta a venit în lume, pentru a ne mântui pe noi de robia păcatului și să ne deschidă calea către Împărăția cerurilor. El s-a întrupat ca om și în final trebuia să se întoarcă lângă Părintele Său, Cel care îl trimisese din ceruri. Însă, pentru a ajunge în cer cu trup transfigurat, Trupul Său trebuia să treacă prin Înviere, să rămână tot trup omenesc, dar îndumnezeit prin Înviere. Pentru ca să ajungă la Înviere, era nevoie să se treacă prin moarte și să zdrobească moartea prin propria Sa moarte, iar pentru aceasta a fost nevoie de o moarte cumplită, aceea de pe Cruce.

În antichitate, crucea era moartea care pedepsea pe marii tâlhari, pe marii ucigași, pe rău-făcătorii învederați. Era cumplită, deoarece chinurile erau cumplite. Persoana era răstignită, crucificată pe două trunchiuri de lemn încrucișate, cu piroane de fier bătute în palme și în tălpile picioarelor. Așa se zbătea pe cruce vreme de câteva ceasuri, până când sângele se scurgea din om, intra în septicemie și murea în chinuri groaznice.

Mântuitorul Hristos și-a ales de bunăvoie această moarte pentru a suferi mai mult ca noi toți la un loc, pentru a se împlini ceea ce spusese profetul Isaia, cu 700 de ani înainte de Hristos: „Prin rănile Lui, noi toți ne-am vindecat”. Această realitate l-a făcut pe un Sfânt Părinte de mai târziu să exclame, citând acest verset al profetului Isaia: „Iată ce minune se întâmplă: Doctorul se așază pe masa de operație și pacientul se vindecă!” Așa ne-a vindecat Mântuitorul Hristos, așa a vindecat rănile noastre, întinzându-se El pe masa de operație și primind să fie rănit.

Rațional este greu să înțelegem acest lucru, dar duhovnicește trebuie să îl înțelegem. Crucea înseamnă înainte de toate jertfă, iar jertfa înseamnă renunțarea la o parte din tine sau la tot din tine. Mântuitorul Hristos, pe vremea viețuirii Sale pământești, a renunțat la propria Sa dumnezeire, pe care a manifestat-o doar în minuni. Altfel, a trăit ca un om obișnuit, simplu și în modestie. El este Cel ce și-a luat Crucea și a dus-o pe Golgota murind pentru noi. În afară de Crucea lui Hristos ni se mai vorbește în Sfânta Scriptură și despre o cruce a fiecăruia dintre noi.

În Evanghelia celei de-a treia Duminici a Postului Mare se spune: „Cel ce vrea să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-mi urmeze Mie”. Și pentru ca să știm despre ce cruce este vorba și ce preț are purtarea acestei cruci, Mântuitorul Hristos aruncă în balanță sufletul omului, care în limba greacă înseamnă și viață, înseamnă și persoană, spunând că: „Cel ce va vrea să-și cruțe viața sa, acela o va pierde, dar cel ce își va pierde viața pentru Mine și pentru numele Meu, acela o va câștiga”. Într-o interpretare exactă, folosind nuanțele limbii române, textul sună așa: „Cel ce va vrea să își cruțe viața  (pământească), acela își va pierde sufletul, dar cel ce își va pierde viața pământească pentru Mine și pentru numele Meu, acela își va mântui sufletul”, spunând mai departe Mântuitorul: „Pentru că ce poate să dea omul în schimb pentru sufletul său?” Sufletul este partea eternă din om, care se desparte de trup la moarte, dar care trăiește în viața de dincolo. Omul se va mântui întreg, după ce trupul se va aduna cu sufletul la învierea cea de obște, însă sufletul este partea nobilă și nemuritoare din om. De aceea ni se cere să trăim întâi pentru suflet și apoi pentru trup. Nu este vorba de a elimina trupul din calcul, ci doar de a-l subordona sufletului. Este vorba de o ierarhie și de o anumită prioritate. Ce înseamnă a-ți lua crucea ta? Înseamnă a-ți lua cel puțin din jertfa Mântuitorului, din suferința Lui și din lipsurile Lui. Înseamnă a-ți purta această cruce a renunțărilor și a jertfei de dragul, nu al lui Hristos neapărat, ci al propriului tău suflet, care este și trebuie să rămână împreună cu Hristos. A-ți purta propria ta cruce înseamnă a-L imita pe Hristos și a merge pe urmele Lui. „Cel ce vrea să vină după Mine” nu este obligatoriu. Cel ce nu vrea nu este obligat, poate să rămână deoparte și să nu-l privească sufletul său, dar nici nu va câștiga.

Pr. Cristian Ștefan