Editorial

In copilarie credeam ca este magie, mai tarziu am aflat de fapt ca sunt doar iluzii optice. Stiam de Fata Morgana si de stereogramele in fata carora incercam sa ne incruntam si sa incrucisam ochii in speranta ca vom vedea imaginile ascunse in ele. Eram de-a dreptul fascinati!

Azi am implinit o varsta. La miezul noptii, plus un minut, fosta noastra blonda de la corectura, actuala blonda bibliotecara, mi-a spus ceva legat de cati multi ani imi doreste ea sa mai traiesc, pe considerentul ca foarte mult ii place cum ne impacam dupa cate o cearta grozava. Ea fiind blonda de la natura, ma considera un misogin, neintelegand cat de mult iubesc eu, de fapt, eternul feminin.

Da, nu va mirati. Vroiam sa scriu „ministrilor”. Dar ministru vine din latina si inseamna slujitor, servitor. E drept, schimbarea de sens s-a produs demult. Deja, din antichitate, Ministrii imparatului aveau o mai mare putere in raport cu ceilalti.

Am asistat zilele trecute la un eveniment greu de catalogat, de explicat, de inteles. In urma cu doua saptamani, un baimarean stabilit in Bucuresti, fost demnitar al statului roman a venit in Baia Mare pentru a vernisa o expozitie de pictura, o „personala”.

Recenta intalnire cu Volker Wollmann, renumit cercetator romano-german, venit la Baia Mare pentru a-si lansa ultimele carti, una de cartografie miniera si o alta de arheologie industriala (trei volume), mi-a prilejuit un dialog armonios despre sasii transilvaneni din Germania, inclusiv despre recenta bucurie a noastra, a romanilor, prilejuita de alegerea lui Bernd Fabritius in Bundestagul german.

Profesorul David Kerr , profesor universitar de Oncologie clinica la Oxford si fost presedinte al ESMO-Societatea Europeana pentru Oncologie Medicala, afirma ca, pe masura ce au trecut anii si pentru el, odata cu maturizarea profesionala ca oncolog, a devenit cu incetul si medic de sanatate publica, interesat in preventie incomparabil mai mult decat in tineretea sa.

(prima parte)

De cand ne stim, ne intrebam de lucruri, oameni, fapte De mici copii ne minunam din zori si pana-n noapte Cu vremea credem si speram ca sens noi lumii stim sa dam La tot ce e in jur, de la-ntuneric, la azur Cu gandul plin si drept si pur, de la culoare la contur De cum se impleteste-un snur, de ce e diamantul dur?

In perioada inchizitiei, se practica un tratament ciudat detinutilor, botezat „chinul prin speranta”. Detinutul se trezea intr-o dimineata intr-o liniste deplina. Asteapta o ora, asteapta doua. Niciun gardian nu vine in celula. Deodata il cuprinde panica.

Acest director general crede ca este cel mai tare din parcare. Are o rezistenta incredibila la situatii din zona penalului, a cazurilor cu probleme. Are dosare la DNA, sunt rapoarte care il scot vinovat in cazuri foarte grave. Are multe case, proprietati, ceea ce nu se justifica cu un salariu de director la stat.

O carte de eseuri devine „tare”, cum se spune in limbaj popular, mai ales prin asertiunile sale de forta. Sau prin iesirea din calapoade scriitoricesti. Sau prin abordare „neaosa”! Volumul lui Nicholas Kazan „Sub tavalugul istoriei si al religiei” isi face drum in sinuozitatile realitatii prin toate acestea.