Editorial

Poate ni se intampla in unele momente ale zilei sa ne reamintim situatii trecute care ne-au marcat. Unele ne provoaca emotii si trairi negative, de tristete, de furie sau de vina. Oricat am incerca sa le uitam, ele revin si ne cauzeaza distres emotional. Cu alte cuvinte, chiar daca intamplarea s-a petrecut demult, aceasta continua sa ne bantuie in prezent, cu mari sanse ca sentimentele negative sa fie cu noi tot restul vietii   

Saptamana asta, la Washington, Victoras Ponta s-a intalnit cu vicepresedintele american, Joe Biden. E bine ca s-a intalnit, ca altfel nici nu stiam cine e vicele lui Obama. Intalnirea a fost foarte fructuoasa, ca de obicei, adica s-au discutat niste chestii. Din care am inteles destul de putine lucruri.

Asemeni oamenilor, cred ca si neamurile au destinul, pacatele si virtutile lor. Si, tot asemeni oamenilor au libertatea de a alege, de a se indrepta sau, dimpotriva, de a cadea si mai mult. Se spune ca suntem condamnati sa repetam greselile pe care nu le indreptam. De aceea, am decis sa scriu despre pacatele si virtutile sale. Azi incep cu pacatele.

Am fost intrebat de ce ma cramponez de povestea cu Italia si DGASPC. Ce interes am?Nici unul, am raspuns, si priviri mirate mi-au dat de inteles ca nu sunt crezut. Eram la o discutie cu prietenii din zona celor care au tangenta cu astfel de povesti. Ne cunoastem de multi ani si ei stiu cum gandesc eu. Cu toate acestea, nu m-au crezut. A fost randul meu sa ma uit mirat. Oare sunt prietenii mei? Cei pentru care eram in stare sa   

La Festivalul International de Literatura si Traducere desfasurat la Iasi ministrul educatiei Remus Pricopie, discutand despre procentul foarte redus al elevilor care citesc textele recomandate de profesorii de limba si literatura romana, a propus solutia de a fi invitati la aceste ore si scriitori. Scopul ar fi de a intinde „o mana de ajutor copiilor, pentru a intelege operele literare”.

„…Evident, exista un imperiu mediatic-militaro-industrial care actioneaza in serviciul clasei corporatiste transnationale pentru protejarea capitalului international. Miscarea de tip Occupy a dezvoltat o mantra ce se adreseaza marii inegalitati de putere si bogatie dintre cel mai bogat, un procent al lumii, si noi, restul, 99%.

(prima parte)

Am auzit, recent, doua remarci facute de persoane dragi si am ramas fara reactie. Pe de o parte, mi s-a spus: Iti cer scuze pentru momentele acelea in care stiu ca nu fac bine ceea ce fac, si totusi sunt nevoit. Ma gandesc la tine si parca trec mai usor peste tot... Pe de alta parte, mi s-a spus: Intotdeauna cand sunt pe punctul de a gresi, ma gandesc la tine si, chiar daca gresesc, stiu ca am un punct de reper...

Astia de canta pe la nunti de fete de ghenerali, fac puscarie daca trag pe nas? Tare ma tem ca nu. Florin asta, pe vremuri Fermecatoru’, actualmente Salam, a recunoscut ca s-a preocupat cu consumul de droguri, ceea ce ii scuteste pe procurori de oaresceva alergatura, pentru ca ce dovada mai consistenta poate exista decat recunoasterea savarsirii infractiunii?

1950. Intr-un un sat de la poalele Fagarasului, un batran zambeste in fata unei foi goale, pe care scrie ingrijit: „Testament”. Isi potriveste lampa veche asupra foii, dar degeaba. Nici lumina, nici intunericul nu-l ajuta sa vada altceva decat o foaie goala. Zambeste iar. Se gandea sa-si scrie testamentul, dar si-a dat seama ca nu are ce si cui sa lase.

S-a asezat superb in lumina ce numai tiparul poate sa o dea, in lumina literei frumoase, o carte minunata, pe care o citesti cu drag chiar de-ar fi adevarat ca n-ai platit tribut la zeii de pe Somes niciodata. „Clujul poetilor”, o antologie de Horia Badescu, publicata la Editura Eikon, avand la baza un proiect cultural sustinut de Banca Transilvania si purtand semnul de egida al Universitatii Babes-Bolyai.