Editorial

Din anul 2004 de cand a intrat pe piata romaneasca de carte, lucrarea lui Immanuel Velikovsky „Ciocnirea lumilor” suscita un continuu interes. Am urmarit discret modul in care Editura Lucman realimenteaza librariile prin noi tiraje si nu stiam de ce prin partile noastre cartea disparea de pe rafturi foarte repede.

In mod normal, da. Ce ne arata cercetarile sociologice? In primul rand, faptul ca exista un nivel extraordinar de mare de insatisfactie asupra directiei in care se indreapta tara. La intrebarea standard care se pune in sondajele de opinie „Credeti ca tara se indreapta intr-o directie buna sau proasta?”, avem un procent major covarsitor al celor care spun ca directia este proasta.

Te doare genunchiul. Ortopedul cere radiografie si RMN si apoi iti spune ca nu esti de operat si te trimite la reumatolog. Acesta mai cere niste analize, te consulta si spune ca nu ai nicio boala inflamatorie sistemica asa ca te trimite la psihiatru. Acesta din urma se prinde repede ca nu „esti cu capul”… mai mult decat altii, asa ca te trimite la fizio/kinetoterapeut.

Oricine are, probabil din lectiile de geografie din copilarie sau din filmele cu oropsiti care traiesc in conditii vitrege, o oarecare oroare de desert. Desertul, sinonim in limba romana din punct de vedere semantic si cu pustiul, este spatiul unui ne-peisaj, al unui gol, al unei ne-realizari. Al unei neputinte. Al ne-vietii. Dar nu numai spatiul poate fi desert, pustiu, ci si orizontul interior, sufletul. La urma urmei, o   

(partea a doua)

Nu mi-au placut niciodata ierarhiile construite pe intrebari prostesti de genul: pe care din parinti il iubesti cel mai mult? care este cel mai frumos munte din lume? care este cea mai importanta materie la scoala? si multe altele de asemenea natura, care induc clasamente irelevante si strica farmecul lumii.Cand vine vorba de natura, cu atat mai mult, evit astfel de taxonomii artificiale.

Am trait, Doamne, s-o vad si pe asta! Adi Mutu s-a dat la cele sfinte si s-a jurat pe cravata lui de pionier ca nu se mai face muci, ca nu mai trage pe nas, ca nu mai bate ospatari, ca nu se mai sexeaza cu toate curvele siliconate si ca, per total, o sa fie baiat cuminte.

Blocul in care stau nu este legat individual la reteaua de apa potabila a orasului. Avem contoare in apartament si lunar administratorul blocului face citirea pentru apa. De mai multi ani platim niste facturi uriase. Pe langa apa consumata, conform citirii contorului, avem pierderi. Multe pierderi!

Am citit recent, intr-o carte a Olgai Moss, o poveste din lagarele japoneze. Doi copii fac criza de apendicita. Medicul lagarului le recomanda, de urgenta, operatie. Copiii se arunca la gatul mamelor lor si le implora sa nu-i lase la operatie.

„Aici zace Matei Basarab, cu mila lui Dumnezeu, odinioara stapan si Domn al Tarii Romanesti, barbat intelept, indurator si milostiv, intemeietor si innoitor a multe biserici si manastiri, niciodata biruit, ci biruitor si a multe invingeri invingator preaslavit...”.

M-am gandit sa reiau in aceasta saptamana rubrica mea mai veche denumita „Politica sub insectar”. Am intrerupt-o atunci cand, in mai 2012, am fost numit in demnitati publice. Acum sunt mai „liber de contract” si imi doresc foarte mult sa reiau legatura cu voi, cititorii Gazetei de Maramures.