Editorial

Am asistat la discutiile legate de salvarea satului maramuresean. Un proiect generos, la care se lucreaza de mai multi ani si care merge greu deoarece lipseste chestiunea principala. Dorinta maramuresenilor de a-si salva satul, casele de lemn, portile, surile.

N-am vrut sa scriu in niciun fel despre tragedia de la Colectiv si tot ce a urmat. Dar mi se pare ca evenimentul asta a scos in evidenta nu doar partea frumoasa si omenia acestui neam, ci si partea hada, intunecata a lui. Nu stiu de unde „blestemul” acesta de a manji orice fapta buna si orice lucru frumos si nu stiu de ce am ajuns sa credem ca binele facut ne urca pe inaltimi morale din care putem trimite pe oricine la   

Nu stiu sa se fi scris o exegeza despre „motivul cuiului in literatura”. Dar mi-aduc aminte de o sceneta a Grupului „Divertis” de la Iasi, „performata” prin ’83 pe scenele studentesti. Un individ incerca sa bata un cui, iar seful nu era de acord cu „actiunea”. Pe peretele din „Rasarit” nu era „indicat” sa-l bata, ca sa nu-l supere pe „Marele Prieten”. Pe cel de „Apus” nu era „potrivit”,   

…„Ce inseamna dupa 25 de ani modernizarea Romaniei? Unde o regasim daca ne raportam la societate, la nivelul de trai, la ceilalti indicatori socio-economici, la dezvoltarea institutionala, la dezvoltarea locala, la infrastructura, la politica externa, comertul exterior si la prezenta in lumea occidentala?

Biserica a hotarat ca ziua de 8 noiembrie sa fie dedicata in exclusivitate cinstirii sfintilor ingeri, numindu-se Soborul Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil si al tuturor Puterilor ceresti celor fara de trup.

Tot stau si ma gindesc de citiva ani incoace la ce inseamna, de fapt, Maramuresul si la ce ar trebui sa se gindeasca, ca o prima idee, un strain atunci cind aude despre noi. Am avut, si nu de putine ori, surprize placute, constatind cu mindrie ca multi ne cunosc si atunci cind vine vorba de Maramures sint mult mai bine informati decit omul de rind de la noi. Insa acest caz este un apanaj al exceptionalilor si sint recunoscator   

(partea a doua)

Toamna e inaltator sa stai pe varfuri. Nu pe cele ale picioarelor, cum s-a chinuit oficial un fost premier, deoarece te inalti putintel fizic, dar te cobori in ochii oamenilor. Ci pe varfurile muntilor, unde te inalti cu toate, mai ales cu cele spirituale.

Din pacate, exista momente in care ironia nu-si are locul. Pentru ca in momentele alea ne dam seama ca intalnirea noastra, a tuturor, cu cucoana aia urata cu coasa e inevitabila. Mai devreme sau mai tarziu, pe toti ne ia respectiva cucoana la o plimbare, care se dovedeste a fi o plimbare fara sfarsit.

Protestele de acum le privesc de la televizor deoarece in Baia Mare acest fior revolutionar nu prea exista, sau a fost confiscat la protestele pe chestii de mediu de catre niste nenorociti ce au scuipat pe tot ceea ce inseamna dreptate, curaj, noblete. Poate de asta nu prea iese lumea, chiar si in momente importante cum sunt acestea de acum. Tinerii ce protesteaza mi-au amintit de cei din 1989. Printre care m-am aflat si eu.

„Tarii mele si Poporului meu, Cand veti ceti aceste slove, Poporul meu, eu voi fi trecut pragul Tacerii vesnice, care ramane pentru noi o mare taina. Si totusi, din marea dragoste ce ti-am purtat-o, as dori ca vocea mea sa te mai ajunga inca odata, chiar de dincolo de linistea mormantului.