Editorial

Exista o serie de motive pentru care oamenii se aduna. Am asistat, recent, la un motiv de bucurie, pentru care multimea de toate varstele venise din cele patru zari pentru o sarbatoare a muzicii. Intr-o atmosfera electrizanta, plina de artificii moderne (efecte speciale, coloane de fum sau tasniri de flacari, ecrane imense si imagini subliminale, corelate cu o impletire a sunetului care facea sa vibreze diafragma fiecaruia), o   

(partea a patra)

Lacomia este, adesea, una din caile cele mai cumplite spre cadere si disperare. Insidioasa si posesiva, schimonoseste iremediabil inima celor nesatui de materie.

Acuma pe bune si fara misto, mie chiar imi place cultura! Da’ mult, nu asa, numa’ de sanchi si de fatada. De aia rage inima in mine de bucurie cand aud ca tot mai multe orase din iubita noastra patrie se inscriu la concursul ala unde se va desemna ca care va fi Capitala Europeana a Culturii in anul 2021.

M-a apucat pusul pe iarna, de conserve de tot felul, cu cei de acasa. Eu fiind responsabil cu achizitionarea de legume si fructe. Am inceput cand se gaseau afinele de padure, nu de cultura, si cu visine pentru o reteta bestiala de gem si sirop. Copilaria mi-am jucat-o intre aceste coordonate. Ca produs rezidual a fost o visinata ce pare gustoasa din damigeana de sticla ce se invecheste pe un raft al camarii mele exterioare. Au   

Se spune ca, intr-o manastire, era o icoana considerata a fi facatoare de minuni. Intr-o zi, in fata icoanei a ingenunchiat un barbat bogat si cu stare sociala inalta. Avea sanatate, putere, bani. Dar se ruga lui Dumnezeu sa primeasca mai mult. In spatele lui, a ingenunchiat un barbat umil.

Mult preainteleptul Pitagora zicea ca „Numai inteleptii se solitarizeaza; noi ceilalti trebuie sa ne solidarizam!” Si spunea asta tocmai El, care era cel mai intelept! Din aceasta sublima cugetare putem trage si concluzia ca cea mai nobila misiune a fiecarui intelectual este de a-si asuma cultivarea memoriei marilor intelepti. Ai neamului si ai lumii. Deci ... solidarizarea cu solitaritatile umane!

Este interesant pana la fascinant, chiar daca adeseori alienant, sa am clipe de revelatie cu privire la vremurile pe care le-am apucat. Nu foarte demult, il vedeam pe Pinkie cum voia sa-si taie, langa zid, venele, din cauza celor ”50 channels of shit”! Azi am peste 150 de canale, dar nu-mi trece prin cap asa ceva, desi mai am doar foarte putin pana ma inghite pestilenta realitatii.

Dar ce mananca si de ce? Aceste intrebari par naive si irelevante nu numai pentru Feuerbach. Ele au parut si mai irelevante pentru oponentii lui religiosi. Pentru ei, ca si pentru el, a manca constituie o functie materiala, si singura chestiune importanta era daca, pe langa aceasta, omul poseda o „suprastructura” spirituala. Religia a raspuns: da. Feuerbach a raspuns: nu. Insa ambele raspunsuri au fost date in cadrul   

Munchen. Octombrie. O zi ploioasa, mohorata, cu picuri desi pe caldaram si un zgomot infundat, al zilei ce parca nu vrea sa inceapa din cauza intunericului si a cetii care troneaza in voie. La un hotel din periferie, de muncitori cu ziua sau de turisti rataciti, nici macar personalul nu a aparut pentru servirea de dimineata. Bubuituri surde, infundate, tradand un scartait de usi neingrijite sau somnul mult prea putin al celor   

(partea a treia)