Editorial

Cei care obisnuiesc a rosti rugaciunea domneasca „Tatal nostru”, de fiecare data repeta aceste cuvinte: „faca-se voia Ta, precum in cer asa si pe pamant…”. Intrebarea pe care ne-o putem pune este: cat constientizam intelesul si valoarea acestor cuvinte? Cati dintre noi am meditat la aceste cuvinte? Cati dintre noi am incercat a ne lasa cu adevarat in voia lui Dumnezeu? Cati dintre noi suntem in stare a realiza ca   

Adevarul si frumusetea nu pot triumfa la suprafata lumii, ele sunt inaltate pe cruce si numai prin misterul rastignirii renaste roza vietii universale – o spune admirabil Berdiaev in Sensul creatiei.

(prima parte)

Stand la un vin cu un prieten bun am ajuns sa ne certam si chiar sa ne aruncam cuvinte grele. Indeosebi din partea mea, fapt pentru care ii cer iertare, cu observatia ca ceea ce i-am spus, poate prea taios, ramane adevarat.

M-am ingrozit citind hartiile primite de la angajatii APIA Maramures. Acolo par a fi fraude de multe milioane de euro dupa o metoda consacrata. Eu, ca sef, ii dau sotiei, fiului, fratelui, unchiului, matusii, chiar si vecinilor, bani din bugetul acesta amarat de care toti trag.

„Nu poti salva un milion de oameni, dar pe cei 70-80 din preajma ta, pe cei pe care Dumnezeu i-a lasat in grija ta, trebuie sa-i salvezi”. Doamna din fata mea este un medic atipic. Isi imbratiseaza pacientii, ii tine de mana atunci cand nu mai are cu ce sa-i ajute si lupta, alaturi de ei, pentru viata lor.

Au fost „zilele Steinhardt” la Rohia, Rohita si Baia Mare. Sub numele acesta se aduna de cativa ani aici in Nord oameni de mare expresie culturala. Ei vin de la Bucuresti, Cluj-Napoca, Iasi, Satu Mare, Bistrita… si, prin contributiile aduse, construiesc noi punti de comunicare intre Steinhardt si cultura contemporana, implicit intre Manastirea Rohia si Lume.

A fost odata ca niciodata, pentru ca daca nu ar fi fost, nu as fi avut ce sa va povestesc acum... A fost un castel alb, plin cu oameni care aveau grija de semenii lor. Si mersese vestea despre el in toata imparatia si veneau de pretutindeni persoane mari si cunoscute sa se faca bine in castelul cel alb. Fiecare om ce lucra acolo isi stia foarte bine locul si fiecare stia exact ce avea de facut.

Numarul sinuciderilor, care de la an la an creste tot mai mult, ne motiveaza in a scrie cateva randuri despre suicid si despre consecintele dezastruoase care afecteaza persoana umana. Sociologul Emile Durkheim mentiona ca, in a doua jumatate a secolului al XlX-lea, numarul sinuciderilor a crescut de 3 pana la 4, 5 ori, in functie de tara.

Se spune ca timpul trece. E o remarca obisnuita, pe care o avem la indemina mereu, o auzim des sau chiar devine un loc comun care se afirma pe un ton dezertativ, renuntator, tributar lipsei de vointa. Ne uitam la cei din jur, la prieteni, la apropiati sau la fosti colegi – si folosim aceasta remarca in special atunci cind nu mai reusim sa tinem pasul cu timpul care parca trece prin si peste noi.

(ultima parte)