Editorial

Nimic nu este mai dificil decat sa incerci sa-i vorbesti omului de azi despre realitatea pacatului. Dupa ce a ajuns la niste performante remarcabile in stiinta, in cultura sau in arta, toate acestea te fac sa intrebi in ce masura mai este dispus omul secolului XXI, atat de puternic impregnat de amprenta pozitivismului, sa ia aminte asupra unei chestiuni de ordin strict teologic?

Mai nou oamenii de la munte nu mai sunt nevoiti sa mearga la tristele gradini zoologice pentru a vedea animale salba­tice, deoarece acestea isi duc veacul cu nonsalanta tocmai prin curtile acestora.

(prima parte)

Gata, nu mai am nicio grija: inchi­sorii pot sa ne guverneze. Asa au hotaratara guvernantii care ne guver­neaza. Tot am zis si asa si e: de cand au ajuns astia ai lui Drag­nea la guvernare, ii freaca o sin­gura cestiune: cum mama frantului sa-l scoata pe barosanul mare curat ca la Cooperativa Nufarul.

Zilele trecute butonam televizorul cand fata rotunda a ministrului Educatiei, Liviu Marian Pop, m-a determinat sa opresc cautarile unei emisiuni interesante. Noul ministru, singurul din Maramures, tocmai spunea ca in inva­tamantul romanesc sunt multi profesori ne­calificati care predau. A dat exemplu cu limba romana. Adica, spune ministrul, pruncii romanilor nu au parte de o educatie de calitate deoarece sunt multi profesori   

Inainte de 1918, cand taranii din Marginimea Sibiului primeau in casa autoritati ale statului, au fost obligati sa puna in camera principala, unde se aruncau prima oara privirile noilor intrati, langa icoane, portretul imparatului (austriac). Imparatul Francisc Iosif a fost iubit de romani, si taranii s-au conformat.

In grai popular vorbind, cuvintele unei limbi n-au proprietar. Cu toate acestea, uneori simtim nevoia sa remarcam paternitati in chip admirativ, atat pentru unele expresii foarte utilizate, cat si pentru „cuvintele de seama”. Din aceasta a doua categorie voi specifica in rubrica de fata cuvantul natie.

(urmare)

Poporul roman afirma importanta cre­din­tei sale crestine numind-o „lege ro­ma­neasca” sau „lege stramoseasca”. Ea reprezinta astfel pentru el fundamentul tuturor legilor de viata printr-o con­vie­tuire de reciproca pretuire si conlucrare care-i asigura unitatea si identitatea.

(ultima parte)

Era duminica si ma gandeam pe ce coclauri as putea sa-mi castig timpul, nu sa-l pierd. Ma suna un prieten si imi propune sa facem o tura pe Guti­nul Doamnei. Sau pe Apostoli, cum mai e cunoscut acest munte frumos de tot.