Editorial

(a noua parte)

In viata intalnim feluriti oameni. Chiar suboameni si supraoameni. Unii sunt intunecati si otravitori. Altii, luminosi si tamaduitori.

Problema ecologizarii perimetrelor miniere din Maramures este de cand lumea prezenta pe agenda de lucru a fiecarui politician. De zeci de ani, se tot vorbeste, se promite, se explica, se spune, se declara, dar nu se face mare lucru.

In perioada interbelica, Nicolae Steinhardt discuta cu prietenul sau Manole despre trei feno­mene ale timpului lor: invazia verticala a barbarilor (expresia e a lui Rathenau), domnia pros­tilor si tradarea oamenilor cumsecade. „Primul: navalesc nu barbarii din alte continente ci, de jos in sus, derbedeii. Barbarii acestia preiau locurile de conducere.

Relatiile noastre cu lumea prin care trecem capata mai multa relevanta atunci cand putem sa ne apropriem anumite elemente de intersectie sau chiar inter­ventie. „Și eu am trecut pe aici …”, „Și eu am pus o caramida aici …” etc. E felul de a putea identifica in acest univers in­conjurator, de regula foarte strain noua, cate ceva din noi, oricat de mic sau oricat de departat!

Cum am aratat in numarul trecut, The Economist publica anual, intr-o editie speciala cu titlul „The World in”, intr-o forma atent codificata, obiectivele initiatilor pentru anul respectiv.

Ziua Invierii Mantuitorului nostru Iisus Hristos – sarbatoarea vietii si a nemuririi – a venit din nou sa bucure inimile noastre si sa dea incredintare mintilor noastre, ca toate in lume isi au rostul lor. Atat viata, cu bucuriile si tristetile ei, cat si moartea, cu plecarea ei fara intoarcere in sanul cel rece al pamantului. Toate isi au rostul lor, pentru ca de la Dumnezeu sunt randuite, si atunci cand le intelegem, si   

(a opta parte)

Am citit multa teologie. Am umblat la manastiri si sihas­trii. Am ascultat mari duhovnici. M-am rugat sub stele, singur in munti. Cautandu-l pe Hristos.

Povestea ursului Arthur m-a mahnit, ca de fiecare data cand vad, aud povesti triste cu si despre animale. Cel mai mare urs din Europa, s-a tot spus. Și taman asta a fost vanat de un print ce se trage dintr-o familie care aminteste de imperiul austro-ungar. Adica, vii aici in Romania si vanezi ce nu e voie. Ca legi avem, dar nu se prea respecta.

Poate ni se trage din comunism sau poate din numeroasele ocu­patii straine. Cert e ca noi, romanii, suntem tara lui „taci, sa nu te auda!”. Asa s-au obis­nuit sa se mustruluiasca intre ei bietii romani in epoca de aur, cand criticau sau glumeau pe seama conducatorilor si apoi isi puneau repede mana la gura, sau, dupa caz, la urechi, de frica securitatii.