Editorial

Exact in ziua in care prese­dintele SUA, Donald Trump scria pe Twitter „Nu va fie frica de Covid. Nu-l lasa sa-ti domine viata.”, ai nostri guvernanti pregateau „marea carantina” episodul II.

„Chemarea locului” si „che­marile oamenilor”! O relatie profunda cu toposul, in primul caz, si cu antroposul, in cel de-al doilea. Iar cand cele doua se leaga prin „fire de tort” (invizi­bile, dar perceptibile!), tesatura ce se naste poate mar­turisi chiar destine.

Mantuitorul nostru Iisus Hristos si-a ales ucenicii nu dintre inteleptii veacului acestuia, nici dintre cei de neam nobil, nici dintre cei bogati sau dintre cei cu bun renume, ci dintre pescari, tamplari, saraci si oameni necultivati, pentru a arata tuturor ca nici lipsurile, nici igno­ranta, nici simplitatea si nimic altceva dintre unele acestea nu sunt piedica pentru zidirea virtutilor si pentru cunoas­terea cuvintelor   

Cand le dai oamenilor iluzia alegerii, se cred liberi. Presa „independenta” a fost, este si va fi sustinuta financiar de: firme, persoane fizice, sponsori. Se pune intrebarea cum de sunt atatea televiziuni care sunt implicate in iluzia alegerilor? Pentru a nu supara pe vreun cititor de al nostru, sa analizam situatia din SUA.

(a treia parte)

Rolul pedagogic al fricii a fost permanent demonizat. De catre tot felul de filfizoni sociali pretiosi, care propovaduiesc exclusivismul absolut al educa­tiei.

Au trecut alegerile locale, cu bune si rele, cu plusuri si minu­suri. Important e ca avem primari si consilieri dupa cum au votat maramuresenii. Nu putem spune, cel putin la noi, in nord, ca am avut surprize din categoria celor care te dau pe spate.

Cunosc o persoana, onorabila si cumsecade de altfel, dar care, indiferent ce stire aude, raspun­de mecanic: „Vai, ce bine!”. Ticul verbal optimistico-haios devine insa tragi-comic, cand, fara sa se gandeasca, omul raspunde „Vai, ce bine!” cand ii spui ca cineva e bolnav sau ca a murit.

De la Wilhelm Wundt am invatat ca fiecare popor are propria-i matrice psihologica. Une­ori, insa, popoare apropiate geografic, chiar daca au avut istoric unele contondente politice sau militare, se comporta public intr-o gama de similaritati greu explicabile.

Anderson Cooper este un binecunoscut reporter al CNN, fai­mos si premiat. A fost prins exagerand din cand in cand prezentand unele situatii sa para mai grave decat erau in realitate. Asta a dus la reactii amuzante pe retelele de socializare.

Sunt multi oameni care confun­da dorinta de dreptate cu dorinta de razbunare. Și nu este greu sa cada in aceasta eroare, pentru ca omului ii este greu sa discearna intre pornirile sufletesti. Daca omul nu are atentie asupra mintii astfel incat sa analizeze gandurile pe care le genereaza aceas­ta, dorinta de razbunare rabufneste la iveala la tot pasul, disimulata ca dorinta de dreptate.