Fereastra închisorii. Copilul din Cer

Am citit multă teologie.
Am umblat la mânăstiri şi sihăs­trii.
Am ascultat mari duhovnici.
M-am rugat sub stele, singur în munţi.
Căutându-l pe Hristos.
Niciodată nu m-am gândit că am să-L găsesc în chipul şi în lupta unui copil.
Pe cât de neprihănit, pe atât de încercat.
Cu trupuşorul ei atât de chinuit, încât chirurgii nu mai au unde tăia o vreme.
Sunt prea multe cicatrici, prea multă durere.
Un copil minunat şi copleşitor, în frumuseţea şi exemplaritatea sa.
Cu o privire coborâtă din Cer.
Bucurându-se de un colţ de ciocolată ca de viaţa însăşi.
Zâmbind celest, dincolo de toate suferinţele inimaginabile prin care a trecut în doar un an de viaţă.
Arătându-ne în fiecare zi cât de nepreţuită e viaţa.
Cât de minunată e lumea.
Doamne…tainice sunt căile Tale.
Şi minunată e urmarea Ta.
Oricât de grea.
Şi lupta pe măsură.
Dar e o datorie.
Şi o împlinim, până la capătul cel bun al vindecării.
Maica Domnului cu tine, copil fermecat. În izvorul tămăduirii Ei.