Editorial

Lunea trecuta, seful statului roman a implinit 62 de ani si era cat pe ce sa primeasca un cadou care l-ar fi facut fericit. Adrian Nastase s-a prezentat la Inalta Curte de Casatie si Justitie, pentru un nou termen in dosarul cunoscut sub numele de Zambaccian.

Strabunica mea a murit la 91 de ani. A trecut prin doua razboaie mondiale si o Revolutie. A trait in trei dictaturi si doua democratii. In serile in care nu citea din cartea ei veche de rugaciuni si nu cadea franta de oboseala, imi povestea despre lume si viata. De fiecare data incheia, facandu-si cruce: „niciodata oamenii n-au dus-o mai bine decat acum”. Apoi ofta prelung: „dar niciodata n-au fost mai nefericiti”.

Am fost la sedinta Consiliului Judetean pentru chestia cu Boitor. Am incercat sa ma detasez de poveste si sa privesc lucrurile de undeva de pe margine. Pentru o perioada de timp, am reusit.

In anul 1892, Franz Baron Nopcsa (n. 3 mai 1877 la Deva), elev la vestitul Colegium Maria – Theresianum din Viena, citea cu pasiune cateva carti ale autorului sau preferat Karl May: „In defileele Balcanilor”, „Prin Tara Skipetarilor”, „Testamentul incasului”. In aceste carti il intalneste pe „Doctorul Morgenstern” si pe „Credinciosul servitor Fritze”, care cautau schelete istorice. Peste trei ani, copilul   

Big Brother a inteles de foarte mult timp ca mintea este cheia dominarii si supunerii celorlalti. De-a lungul timpului au fost incercate multe tehnici, de la sclavagism la dictatura, dar niciuna nu a avut atat de mult succes ca inocularea impresiei de libertate amestecata cu persuasiuni cat mai adanc infipte in subconstientul uman.

Modul in care luam decizii depinde de multi factori. Uneori ne bazam pe cei obiectivi, iar alte ori ne ghidam dupa ce ne spune „inima”. Ne putem gandi fiecare inspre ce suntem mai inclinati sa urmam: mintea ori inima sau care dintre cele doua ne sfatuieste cel mai bine.

(partea a treia)

In Romania nu are nicio importanta faptul ca legatura dintre coada vacii si stampila prefecturii e ca si inexistenta. Asa se face ca tot felul de personaje, mai mult sau mai putin dubioase, sunt numite in te miri ce functii, pentru care nu au nici un fel de abilitati sau competente.

Asemeni oamenilor, cred ca si neamurile au destinul, pacatele si virtutile lor. Si, tot asemeni oamenilor, au libertatea de a alege, de a se indrepta sau, dimpotriva, de a cadea si mai mult. Se spune ca suntem condamnati sa repetam greselile pe care nu le indreptam. De aceea, am decis sa scriu despre pacatele si vitutile sale. Azi, virtutile.

Am privit peronul pustiu si am oftat a jale. Gara, curatica in aparenta, emana un miros puternic de motorina. Parca ar fi curs, pe pereti, motorina de pe vremuri.

Jurnalistul francez Henri Gillet a identificat cea mai buna cale de a descoperi Romania. Nu voia sa gaseasca „tara cea din clisee” si nici pe cea din „ideile preconcepute ale strainilor”. S-a indragostit intai de o romanca si apoi de „tara acesteia”.