Editorial

Am auzit ca la DGASPC sunt probleme! Din nou. De data acesta din motiv de disputa intre sefii de acum si administratie. S-au cerut note explicative si se spune ca vor urma masuri. Nici intre noii sefi nu pare a exista o buna colaborare. Nu ma bucur, desi la momentul schimbarii lui Boitor am crezut ca s-a facut dreptate pentru cele doua fetite abuzate in Italia si pentru lungul sir de copii care au avut de suferit de pe urma   

Am revazut recent niste interviuri cu Petre Tutea, de la inceputul anilor ’90. Bolnav, sarac, cu ochelarii lui „fund de borcan” si eterna caciulita, acoperit cu o paturica veche ii purta prin cultura universala pe toti cei care vroiau sa-l asculte. Trecut prin temnitele comuniste, Tutea parea un fel de Don Quijote care nu se mai temea nici de ridicol, nici de nimic.

Se spune in public adesea ca avem nevoie de modele. Dar mult mai rar sunt „indicate” cu exactitate modelele adevarate. „Iata, acesta este modelul pentru...!” Ca sa evit o astfel de situatie, voi spune transant: Corneliu Diaconovici este modelul pentru cercetatorii care se angreneaza in realizarea lucrarilor de referinta!

Tot auzim de „schimbarile de paradigma”, iar de o vreme incoace parca le si simtim deoarece TOTUL este fluid si curge ca apa pe malurile careia am putea fi „zen”. Ma gandesc ca acesta o fi principalul motiv pentru care aproape nimic, cu exceptia nesimtirii si minciunii, nu mai are consistenta si aproape nimic, cu exceptia nesimtirii si minciunii, nu dureaza mai mult de 4 ani. Ma tot plang ca nu mai exista meritocratie,   

Milioane, probabil miliarde de locuitori ai planetei, de aproape 2 secole, au auzit si s-au bucurat de povestile lui Hans Christian Andersen. 2015 va fi un an omagial Andersen, implinindu-se 200 de ani de la nasterea lui. Cred ca pana si in lumea copilariei de azi, plina de roboti, monstri, drone sau transformeri, povestile lui Andresen sunt greu de egalat.

(partea a cincea)

Pe masura ce lumea tehnologiei e tot mai complicata si intortocheata, oamenii o urmeaza tot mai abitir in felul lor de vietuire. E tot mai greu sa gasesti oameni simpli, luminosi, senini. Care sa se comporte firesc, prudent si decent.

A mai mare agitatie din zilele astea s-a datorat adoptarii bugetului pe anul viitor. Care an va fi la fel de sarac ca si asta care trage sa moara. Guvernantii au anuntat deja ca salariile bugetarilor vor fi inghetate si ca ceva pomana o sa le dea doar celor din educatie si din sanatate. Ceea ce nici nu-i chiar asa de rau, ba dimpotriva, ca-i foarte bine sa fim educati si sanatosi.

Am fost la Ocna Sugatag pentru doua zile si am vizitat manastirea Barsana. Nu am fost niciodata in aceasta parte a judetului. A fost surprinzator, incredibil chiar peisajul… In drum spre manastire, am trecut printr-o comuna cocotata pe niste vai impresionante. Aproape toate casele sunt asezate in panta, o panta chiar abrupta pe multe portiuni. M-am gandit cum isi duc traiul cei de acolo pe un astfel de teren.

Am citit zilele acestea povestea stegarului Arion, „martirul Unirii”, uitat de autoritati si romani intr-un cimitir din Alba Iulia. Dincolo de clasica nepasare romaneasca fata de eroi si valori, m-am gandit initial la ghinionul lui Arion, ca, din mii de oameni, tocmai el sa fie nimerit de un glont. Apoi, mi-am dat seama ca am gresit. Daca ar fi trait, Arion era un spectator al unui moment istoric. Prin moartea sa, a   

Am meditat indelung asupra manierei in care as putea rasplati eforturile celor care au pus bazele noii structuri inaugurate recent – FONDUL DOCUMENTAR AL ACADEMIEI ROMANE. Mi-a sarit in ajutor chiar „istoria ordinelor si medaliilor romanesti”. Nu poti gratula persoane superonorabile, cum sunt academicienii, rectorii, prorectorii... nici cu titluri banale si nici cu unele prea pompoase, care s-au „demonetizat” prin