Editorial

Sint vechi – si adinci – rafuielile mele legate de educatia noastra. De fapt de sistemul de invatamint pe care il avem. Care se denatureaza pe zi ce trece, care nu mai tine cont de valori – culmea, nici macar el! – , de principii sau de etica.

(partea a treia)

Cu cat drag merg in fiecare vara la Marea Neagra, numai eu stiu. Desi nu pare a fi mai frumoasa decat alte mari, mult mai cantate prin odele publicitare, este marea noastra si are misterul ei deosebit.

Daca nu stiti ce este Mircea Draghici, aflati ca omul e trezorier. Si nu unul oarecare. De-a dreptul la PSD, care-i cea mai a dracului adunatura de oameni, de la secta hasasasinilor incoace. Draghici asta, numele e de trista amintire, ce-i drept, dar la PSD se potriveste, e un trezorier econom, strans la punga cu pitulele partidului, ce mai, eficient mai ceva decat Hagi Tudose.

Afacerea apa potabila din Barsana deschide o cutie a Pandorei cu lucrarile aste pentru apa potabila la sate. Trebuie sa subliniez o idee pe care am cuprins-o in materialul realizat. In anii ’90, niste destepti s-au gandit sa rezolve apa potabila la sate. O idee buna, in teorie. Rezolvarea a fost dupa modelul romanesc de dupa 1989.

A castigat Mihai Viteazul batalia de la Calugareni? Toti stim ca da. A invins Mircea cel Batran in batalia de la Rovine? Daaaa. Au fost prieteni Stefan cel Mare si Vlad Tepes? Din nou, da. Au tinut piept Tarile Romane otomanilor in timp ce occidentalii isi construiau catedrale? Da - ne spun manualele de istorie. Iar ce am invatat la scoala e litera de lege. Numai ca adevarul e altul.

Recenta aparitie din Integrala Steinhardt – Convorbiri cu Zaharia Sangerozan si Nicolae Baciut – aduce in prim-plan o noua modalitate de a patrunde in opera marelui exponent al literaturii romane in general si al elitelor noastre in special. Dar si o noua formula de lectura, pe care am experimentat-o si o recomand, mai ales celor care n-au rabdare sa citeasca o carte da capo al fine.

S-a nascut in Bucuresti, la 30 august 1941, intr-o familie de artisti. A studiat la Conservatorul „Ciprian Porumbescu”, cu Petre Stefanescu Goanga si Aurel Alexandrescu. Recunoaste ca hotarator a fost studiul particular cu maestro Rina del Monaco sotia si profesoara marelui tenor Mario del Monaco.

Sensul si scopul acestor editoriale saptamanale trebuie sa ne conduca la o cercetare interioara, la un fel de vizita in noi insine, chiar daca este una de durata scurta, pentru ca astfel sa nu mai fim complet absorbiti de agitatia din fiecare zi. In adancul sufletului, ceea ce ne chinuie nu este activitatea in sine, ci, adeseori, o nesiguranta interioara legata de ceea ce facem, de rolul pe care trebuie sa-l jucam.

E un om plin de energie si dedicat in intregime promovarii noastre, a autenticului de Maramures, a sufletului nostru si a ceea ce avem noi mai frumos. Il vezi din Bucuresti si pina in nordul tarii circulind cu tot ce poate: autobuze, camioane, la ocazie, cu caruta sau pe jos. Cind merge pe jos – si a facut drumul dus-intors de la Sapinta la Bucuresti pe timp de iarna, avind drept scop atragerea atentiei asupra noastra, a   

(a doua parte)