Editorial

Imi vine foarte greu sa mai scriu ceva dupa sedinta de CL Baia Mare in care mi-am dat seama ca suntem un oras pierdut, din toate punctele de vedere. Inca trei ani cu acesti consilieri si nu vom mai fi un oras, orice altceva dar nu un oras asa cum eram nu cu mult timp in urma. Am putea spune ca icsulescu este de vina, dar vina este a mai multora si, pe cale de consecinta, cum ar fi spus un cunoscut politician, a tuturora.

Oricate furtuni s-ar abate peste tara aceasta, eu sunt convins ca, la vremea potrivita, vom invinge vitregiile sortii si vom birui chiar si neputintele ce fac parte din structura fiintial-istorica. Mi-o dovedesc multe elemente, dar, mai ales, calitatea oamenilor care pornesc la drum bizuindu-se pe fortele proprii si nu pe aranjamente de tip „balcanic”.

Nu stiu cati se asteptau ca ceea ce incepuse ca o mondenitate studenteasca sa scape practic de sub control si sa devina una din cele mai mari schimbari de paradigma ale epocii asa-zis moderne. Inca odata, somnul ratiunii a nascut un monstru, de aceasta data mare de tot. Adultii isi faceau treaba, fara sa fie prea atenti cu ce se jucau progeniturile lor si uite asa, pe nesimtite, juniorii au pus stapanire pe net si l-au   

In contextul zilelor care ne sunt date sa le traim este usor sa realizam cat de importanta este pacea intru si intre oameni. Lumea aceasta in care traim este macinata de lupte, de violenta – in familie si in afara ei – , de suferinta, de durere, de tristete… Dar oare avem unde sa gasim stabilitate indiferent ce se intampla in lume sau in viata noastra? Putem privi spre viitor cu speranta, oricare ar fi imprejurarile din   

(partea a sasea)

Dupa cateva ore frumoase dar istovitoare de inot, in drum spre casa m-am oprit pentru a manca ceva. La un moment dat intra in localul cu pricina un copil sfios si imbracat saracacios, cerand hrana cu privirea in pamant.

Io n-am trecut prin asa mare soc de multa vreme, si asa de mare a fost socul incat mi-am si facut cerere de concediu, ca sa ma duc undeva departe. Zilele trecute l-am vazut la televizor pe individul ala fara gat, cu mare priza pe vremuri la curvele de pe litoral, care racneau din toti bojocii: „Nu vrem Kent, nu vrem valuta, numa’ Petre sa ne ...uta!”

La ceas de seara am aflat de decizia prefectului de a ataca in contencios proiectul de hotarare prin care Niculescu a fost schimbat din functia de viceprimar. M-am bucurat deoa­rece Cristi este un meserias pe partea juridica si a incercat sa le spuna colegilor lui ca nu este legal ce fac.

Zilele acestea, comentariul general valabil, indiferent de anuntul facut sau de persoana care a facut anuntul, a fost „Rusineee!!!”. A scris un de­putat ca s-a adoptat bugetul. „Ru­sine!”. A scris un presedinte de Con­siliu Judetean ca s-au dat bani pentru aeroport si drumuri. „Rusine!”. A ci­tat cineva mesajul Academiei Roma­ne si indemnul la unitate. Iarasi: „Rusine!”.

Am primit zilele trecute de la prietenul de o viata Dimitrie Poptamas, din Targu-Mures, nr. XXVI al Almanahului Cultu­ral-Literar „Țara Fagilor”, editat de Societatea Culturala „Arboroasa” de la Cernauti. Este, de fapt, cea mai de seama publicatie anuala a romanilor nord-bucovineni, iar meritul principal al acestei lucrari de mare suflet ii apartine lui Dumitru Covalciuc.

...„Oare de ce o cerere formulata intr-un anumit mod este respinsa pe cand daca este formulata intr-o alta maniera este imediat acceptata? Oare ce determina o persoana sa accepte solicitarile noastre si oare ce ne impinge pe noi sa acceptam dorintele altora, adeseori fara nicio tragere de inima si chiar impotriva interesului nostru, pierzand timp, nervi si chiar bani?