Editorial

Isteria Schengen s-a suprapus peste isteria de la Mondialul de fotbal. A rezultat o isterie comuna ce ne-a mai scos din isteria razboiului din Ucraina. Ultimele saptamani, chiar luni, mi-au amintit de zilele isterice ale Revolutiei din 1989. Atunci eram stresati de ce se intampla prin tara, fara sa stim exact ce si cum. Singura sursa de infor­matii era radioul. Cine avea. La Europa Libera se transmiteau stiri din tara.

Pe parcursul intregii Sale acti­vitati de propovaduire, Mantuitorul Hristos a abordat mai multe teme. Nu de putine ori, le vorbea ucenicilor si celorlalti care erau de fata despre: bogatie, Patimile Sale, Inviere, nemurirea sufletului, viata vesnica sau Imparatia Cerurilor.

(ultima parte)

„Schengenul” care ni s-a refuzat inseamna infinit mai mult decat cutitul in spate infipt de Austria. E doar partea vazuta a unui buboi, a carui infectie s-a intins ani la rand pana ne-a cuprins tot organismul. Este puroiul cu care am fost otraviti sistematic, din 1989 incoace. Și pe care noi l-am acceptat. L-am inghitit.

Subiectul acestei saptamani este aderarea la spatiul Schengen.

Cand scriu acest text, votul Consiliului JAI pentru aderarea Romaniei la Schengen nu este inca dat. Insa, indiferent de rezultat, intreaga poveste nero­man­tata a aderarii Romaniei la Schengen ramane o lectie dura, care ne dezvaluie in toata neputinta si micimea noastra.

La 1 februarie 1935 se consemneaza demisia lui Victor Slavescu din Guvernul Tatarascu. Un gest de onoare facut de un mare economist si finantist al Romaniei care, ca profesor, i-a urmat la catedra lui Virgil Madgearu.

O taina tinuta cu mari eforturi si multi bani departe de urechile si ochii „prostimii”. Lipsa sarii din sange. Interesant, dar LOGIC.

Vechiul Testament contine, in afara de date despre Facerea lumii, despre originea universului, despre originea omului, date despre istoria poporului ales si indrumari morale. Foarte multe dintre indrumarile morale se refera la felul cum trebuia sa se poarte acest popor ales, menit ca din sanul sau sa se nasca Fiul lui Dumnezeu.

(a cincea parte)

Cu ceva timp in urma am vazut o chestie care m-a impresionat, la modul negativ, teribil. Era pe vremea in care adapostul pentru caini al orasului se chinuia sa supravietuiasca. Imi amintesc ca se faceau apeluri la inimosi pentru a primi hrana si toate cele necesare pentru cainii nimanui. Aveam in acea vreme un catel deosebit, un prieten al familiei noastre pe care l-am iubit toti. De aceea, poate, eram mai sensibil la situatia