Biblioteca de idei / Deșert

·         19 august 1917. Pleacă la întâlnirea cu cerurile lui Dumnezeu și ale Patriei părintele Tit Bud, una dintre cele mai importante personalități maramureșene ale vremii sale. S-a născut la 24 decembrie 1846 în Sat Șugatag, într-o familie de nobili maramureșeni originară din Budești. Studiile, la Sighet, Beiuș, Gherla. Notar consistorial, preot, protopop, vicar al Maramureșului, folclorist, istoric, gazetar. A ridicat Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Sighet, prima biserică a românilor în acest oraș. A lăsat moștenire culturală mai multe scrieri, unele publicate chiar de Academia Română (Poezii populare din Maramureș, 1908). Despre Tit Bud a scris și Nicolae Iorga în cartea sa Neamul românesc în Ardeal și Țara Ungurească la 1906, după ce a vizitat Maramureșul și l-a cunoscut pe marele preot și cercetător. Unicul maramureșean care a colaborat la Enciclopedia Română a lui Constantin Diaconovici. Se găsește menționat și în Analele Academiei Române, tom 35, p. 252-253, din anul 1913.

·         12 noiembrie 1917. În ziarul de la Chișinău, condus de Onisifor Ghibu, „Ardealul”, I, nr. 7, organ de presă al refugiaților transilvăneni, bănățeni și regățeni, este preluată cu entuziasm știrea din „Libertatea” de la Cleveland privind misiunea asumată de Vasile Lucaciu, Vasile Stoica și Ioan Moța pe lângă autoritățile americane.

·         4 decembrie 1917. Prin decret imperial, Iuliu Hossu a fost numit episcop al Gherlei în 3 martie 1917. În 21 aprilie 1917, a fost confirmat de Papa Benedict al XV-lea. În 4 decembrie 1917, Iuliu Hossu a fost hirotonit episcop în Catedrala din Blaj, prin punerea mâinilor mitropolitului Victor Mihalyi de Apșa, asistat de Demetriu Radu, episcopul de Oradea Mare și Valeriu Traian Frențiu, episcopul de Lugoj. În 15 decembrie 1917, a preluat oficiul eparhial, iar a doua zi a avut loc instalarea solemnă în Catedrala din Gherla.

·         1918. În lucrarea Oameni cari au fost, volumul II, apărută la Fundația pentru Literatură și Artă „Regele Carol II”, Nicolae Iorga scrie despre Mitropolitul Victor (p. 352-354). Decupăm câteva rânduri: „Victor Mihályi de Apșa făcea parte dintr-o mare familie maramureșană, cu diploma de nobleță de la regii Ungariei, pentru care și acel predicat nobiliar și forma maghiară a numelui său. A avut frați cari s-au distins prin atitudinea ca și prin activitatea lor. Unul, Ioan Mihályi, pe care l-am cunoscut în primitoarea lui casă din Sighet, s-a ocupat – rar exemplu prin acele locuri – de trecutul neamului său românesc prin văile frumoase de unde au venit, acum peste o jumătate de mileniu, descălecătorii acestei Moldove. Strânsese multe hârtii românești, cu care nu știm ce s-o fi făcut, și copiase atâtea acte latine, din care a făcut un întâiu volum, căruia înțelegea să-i dea continuare, Diplome maramurășene. Ceva din această notă era și la răposatul mitropolit. Foarte legat de confesiunea sa, credincios loial față de Scaunul Roman, de care atârna, el era mândru și de sângele său aristocratic și de numele său care nu era al oricui”.

·         21 ianuarie 1918. A plecat pe drumul veșniciei, la Blaj, mitropolitul greco-catolic Victor Mihalyi de Apșa. Membru de onoare al Academiei Române din 12 aprilie 1894. S-a născut la 19 mai 1841, la Ieud, în Maramureș. Este fratele lui Ioan Mihalyi de Apșa. Profesor la Gherla, referent consistorial la Blaj, episcop de Lugoj, iar din 1895 arhiepiscop de Alba Iulia și Făgăraș, și mitropolit al Bisericii Române Unite cu Roma. A lăsat moștenire teologică și culturală: pastorale, cuvântări liturgice, sfaturi pentru credincioși, cărți de învățătură, alte lucrări istorice. Are o memorie binecuvântată, după ce o perioadă a fost un „ierarh uitat”.

·         22 ianuarie 1918. Ziarul „Unirea”, an XXVIII, nr. 5, p. 2 anunță că la 21 ianuarie a trecut la cele veșnice mitropolitul Victor Mihalyi de Apșa, membru de onoare al Academiei Române, și publică un necrolog cu date biografice și o circulară (nr. 300/1918) adresată clerului (Simeon Pop Mateiu, Cercular către întregul cler arhidiecezan, p. 3-4). Este numit „Arhiereul luminat, plin de dragoste față de fiii săi… Conducătorul înzestrat cu un rar tact și prudență excepțională, Apărătorul intransigent al intereselor Bisericii și neamului, Părintele îndurător al tuturor credincioșilor săi, Mângâietorul orfanilor, văduvelor și al săracilor…, lucrătorul neobosit în via Domnului, care-și jertfea ziua, noaptea pentru Cauza Bisericii…”.