Editorial

Sfarsit de aprilie, anul trecut. Cu doar cateva zile inainte de o mare nenorocire. La insistentele mele, oarecum ciudate prin intempestivitatea lor, plec impreuna cu sotia pe Pietrele Șoimului. O zi diafana, de primavara insorita. Doar noi doi si o liniste adanca.

Poarta de intrare in tinutul fabulos al Maramuresului, Baia Mare este unul dintre orasele ardelene cele mai incarcate de istorie si de legende.

Aparent, noi, romanii, iubim libertatea, democratia si euro­penismul.

Calendarul activitatilor cultu­rale oficiale este bogat si diversificat.

Totalitarismele sunt un produs al erei democratice, nu exista totalitarisme in „pre-demo­cratie”, ele se fac prin popor sau cel putin in numele poporului: sunt un fel de „absolutisme democratice”.

Ieri a fost preacinstita sarba­toarea Sfantului Acoperamant al Maicii Domnului si, cum sarbatoarea are si slujba acatist, multi dintre clerici si credin­ciosi nu uita sa-l citeasca. La sfarsitul fiecarui icos, repetam: „Bucura-te, bucuria noastra, acopera-ne pe noi de tot raul cu cinstitul tau Acoperamant!”.

(a cincea parte)

Cei puternici sunt deschisi. Precum portile pe care nu le accepta inchise.

Mi-am amintit, zilele astea, lucrand la materialul cu revolutia din 1989, de tot felul de fosti acti­visti de partid sau sefi de structuri din perioada comunista ajunsi sa faca afaceri mai tari decat capita­listii adevarati. De exemplu, unul care se ocupa cu cenzura - erau mai multi dupa 1989 - si-a des­coperit abilitatile de afacerist.

Aung San Suu Kyi, figura em­ble­matica a rezistentei pasnice, a primit numeroase distinctii pe plan international, printre care si Premiul Nobel pentru Pace, in 1991.

Am crezut in „onoare” inca din copilarie si am invatat ca aceas­ta se administreaza „cu stil” de catre unele autoritati invredni­cite cu „recunoasterea meri­telor”.