Editorial

Apropierea urgenta de lumina tiparului a numarului 50 din revista clujeana ORAȘUL imi prilejuieste aici si acum cateva ganduri de bine. Invitatia primita de la mentorul acestei prestigioase publicatii, Ionel Vitoc, de a transmite cateva cuvinte „la aniversara”, m-a gasit receptiv mai ales din perspectiva „arderilor” mele interioare pe acest hotar al presei de adevarata reflexie.

In 1789, in 1917, in 1933, in 1947 - desi, strict calendaristic, in 2020, ne invartim buimaci in una din epocile periodic repetate in care umanitatea se opreste, se scutura de tot ce stie, alunga libertatea si face vant civilizatiei. Medical vorbind, suntem, iar, fugariti de nebunie agresiva.

Omul din zilele noastre nu poate depasi ispita evaluarii prin comparatie. Insa, el nu se compara cu cei care sunt deasupra lui, ci cu cei care sunt mai slabi decat el. Iar aceasta com­paratie il duce la indreptatirea de sine, la iubirea de sine si uitarea lui Dumnezeu.

Sa vorbim putin de viitor si de prezentul reflectat in viitor!…

Fiind in inchisoare de aproape 20 de ani, cunosc bine aceasta specie. Nu am blamat-o niciodata, din contra.

Pandemia asta nenorocita nu ne da pace, nu pleaca, ne schimba felul de viata, obiceiurile, totul este dat peste cap. Daca ai nesansa de a te imbolnavi, pe langa boala in sine, mai ai de luptat cu sistemul imobilizat de cumplitul virus.

Cred cu tarie ca frica este un pacat capital. Asa cum frica de Dumnezeu este inceputul intelep­ciunii, cred cu tarie ca frica excesiva pentru toate celelalte este inceputul nebuniei si al degradarii morale.

Este titlul primului roman al poetului Nicolae Dabija, basara­bean, academician, mare suflet de roman! Autorul s-a nascut la 15 iulie 1948 in satul Biscotari, astazi Codreni, raionul Cimislia si a devenit, in timp, o veritabila cutie de rezonanta pentru bunul simt omenesc si excelenta constiintei romanesti autentice.

Incepem o viata libera si o cul­tura superioara! Adio, stiinta, cunoas­tere si indoiala! Singura obligatie este o alinare: sa ne aruncam, cu mintile deschise, in marea, in nesfarsita libertate a prostiei. Sa fim aliniati si imbecili, precum planctonul dus de curent spre gura cetaceului.

In viata noastra de zi cu zi ne ingrijim mai mult de vindecarea si sanatatea trupeasca, neglijand adeseori boala si vindecarea su­fle­teasca. Daca in ceea ce pri­veste vindecarea trupeasca putem sa cunoastem cu aproximatie cam cat timp ne ia vindecarea in urma tratamentului tinut, atunci cand vorbim despre vindecarea sufle­teasca este greu sa stabilesti un timp precis, fiind firesc sa ne punem intrebarea: de cat timp este   

(a doua parte)