Editorial

... „Din punct de vedere cognitiv, minciuna nu se opune atat de vehement adevarului precum falsitatea pura. Ea este o forma de adevar refuzat, trunchiat, greu de crezut in stare bruta, sau mai degraba un adevar caldut, afabil, accep­tabil, mascat, aparent inofensiv. Este un adevar ce-si face drumul cu greu. In situatia in care adevarul este prea stanjenitor sau doare, se ofera o replica mai slaba a acestuia, un artefact   

Parintele Staniloae spunea ca „La baza existentei este o existenta care n-are cauza. Adica trebuie sa fi fost ceva din vesnicie, n-a putut fi candva nimic. A fost ceva din vesnicie. Ori acest ceva care nu are cauza, trebuie sa fie per­fectiune, sa aiba in El totul. Acesta este Dumnezeu”.

Intrebare: Daca facem o anamneza a sti­rilor, starea predominanta este cea de raz­boi fizic, verbal, interpersonal, regio­nal, national, confesional si categorisirile ar putea continua, parca ura ar fi caracteristica fiintei umane.

Relele care se intampla zilele acestea la Barcelona murdaresc nemeritat toata frumusetea incomensurabila a acestui oras.

Noi, cei care am crescut in perioada comunista, vorbim cu un anumit inteles despre libertate. Un concept greu de inteles atunci cand nu stii, nu ai vazut altceva decat ce ti se servea la micul dejun, pranz, cina. Desigur, libertatea are mai multe intelesuri, mai multe mani­festari, o paleta infinita. Putem vorbi de libertatea de a munci unde vrei, de exemplu.

In 1923, Goga isi incheia discursul tinut la Basesti, despre „badea George”, „omul care a dat numai si n-a cerut nimanui nimic”, astfel: „E un capitol de istorie nationala in cripta de la Basesti. Epigoni ai tarii mele, duceti-va la ea sa invatati dra­gostea de neam...”. Daca atunci, toti oamenii politici ai tarii au trecut pe la Basesti, astazi nu mai trece nimeni.

In aceasta luna, minunata revista „Caiete Silvane”, editata de Centrul de Cultura si Arta al Judetului Salaj, sub egida Uniunii Scriitorilor din Romania (redactor-sef Daniel Sauca), gazduieste un splendid comentariu, semnat de Sonia Elvireanu, la romanul prozatorului Gheorghe Jurca „Penelopa”. Cartea comentata la Zalau a aparut recent la Editura „Școala arde­leana”, condusa de poetul si omul de cultura Vasile   

Am ocazia sa ma intalnesc saptamanal cu oameni cu care ma simt bine, cu care impartasesc valori extrem de apropiate, daca nu chiar similare. Sunt oameni pasionati de ceea ce fac, carora le stralucesc ochii atunci cand vorbesc de meseria lor, cu o competenta profesio­nala dincolo de orice dubiu... Fiecare dintre noi cunoastem astfel de oameni, deci, nu cred ca sunt chiar putini.

Nici cel mai inversunat antisemit nu poate contesta poporului evreu calitatea pe care Dumnezeu i-o harazise in cadrul iconomiei mantuirii, si anume, aceea de popor ales. Chestiunea tine de domeniul evidentei istorice, iar a incerca sa o negi, inseamna sa-L negi pe Dumnezeu insusi si sa-I contesti optiunea.

(ultima parte)

Omenirea incepe sa plateasca din greu tributul propriei nepasari. Imbecilii care clamau ca miscarile ecologiste exagereaza cu opiniile lor verzi se innegresc acum sub puterea furtunilor si uraganelor aducatoare de dezastru si pustiire.