Editorial

Partea a II-a

Cu greu s-ar putea spune cati dintre oamenii Bisericii sunt mai mari decat acesti doi: Petru si Pavel. Despre care se scriu tratate de mii si zeci de mii de pagini.

Intre spiritul viu al omului si un sistem care vrea sa-l transforme in cod QR. Asta nu e o metafora. E planul lor. Iar singura scapare e sa nu mai crezi in poveste.

31 mai 1892. (Dupa unele surse - 28 mai). La Viena, in sala Clubului Hohenworth, Vasile Lucaciu le vor­beste celor 300 de delegati veniti in capitala Imperiului Austro-Ungar cu Memorandumul catre Imparat: „Fra­tilor, de vom pieri noi care am venit la Viena ca reprezentanti in numar de peste trei sute de oameni, natia noastra nu va pieri, pentru ca acasa mai sunt doua milioane noua sute douazeci si noua de mii de romani...   

Imi place mult noul refren al po­liticienilor: „solidaritate”. Acum, cand tara e in rahat pana in gat, ni se cer sa fim solidari, sa suportam cu totii pretul greselilor, pe scurt sa platim pentru incom­petenta, neputinta si matrapazlacurile unora…

Partea asta de an a venit numai cu dezamagiri. Cea mai mare vine, cum s-ar fi putut altfel, din partea guvernantilor…

Negocieri fara sfarsit. Partidele proeuropene au devenit partide pro-groapa de gunoi. Ce mai pot spune romanii, cei peste sase milioane, care au votat drumul spre Europa si pentru partidele care au promis ca se vor reforma si vor scapa de vechii baroni.

Nicolae Steinhardt spunea ca, pe langa pacatele pe care le cunoastem cu totii, mai exista 7 pacate capitale:

„Progresul s-a oprit. Acum incepe epurarea... Lumea nu mai merge inainte. Lumea e oprita cu frana trasa, in timp ce ni se vinde iluzia ca „evoluam”.

• 2 iulie 1891. Isi da obstescul sfarsit, la Paris, Mihail Kogalniceanu, istoric, scriitor, publicist si om politic. Membru titular al Societatii Academice din 16 septembrie 1868, Presedinte (28 martie 1887-27 martie 1890) si vicepresedinte (5 aprilie 1886-27 martie 1887) al Academiei Romane; presedinte al Sectiunii istorice (1891). S-a nascut la 6 septembrie 1817, la Iasi.

„Nu huliti spunand ca Dumnezeu e drept”. La prima vedere, aceasta fraza a Sfantului Isaac Sirul pare stranie si de neinteles. Oare nu este dreptatea relevata pe tot cuprinsul Vechiului Testament (mai cu seama in cartea Psaltirii) a fi unul din atributele majore ale divinitatii?