Editorial

Problema gunoiului menajer incepe sa devina o problema. Adica, gunoiul sta bine mersi, iar operatorul sta si el bine mersi. O relatie perfecta din care beneficiarii, noi, primesc ce au platit (hi, hi, hi). Mai nou, cand deschid fereastra, privirea imi fuge spre mormanele de gunoi ce zac pe langa platforma dintre blocuri. Nu prea mai este nicio perioada de timp, intr-o zi in care sa nu vezi mormane de gunoaie. Asta inseamna ca   

„Lasa, cu cat e mai rau, cu atat va fi mai bine”, a raspuns unul dintre marii duhovnici ai Romaniei, intrebat des­pre situatia dezastruoasa din tara. Dincolo de semnificatiile religioase ale suferintei, parintele stia ca poporul roman nu face nimic pentru a-i fi mai bine, pana cand nu ii e foarte rau. Pana ii „ajunge cutitul la os”.

Conceptul „densitate culturala” nu este folosit foarte des si nu si-a impus in timp conotatiile. Cand indrept insa privirea spre Blaj, in chip intuitiv-metodic, nu pot sa nu exclam, plin de entuziasm, ca acest oras important pentru istoria neamului este la ora actuala in varful tuturor ierarhiilor, daca tinem cont de sintagma utilizata mai sus. Atat topologic, strada cu strada, casa cu casa, cat si cronologic, caci   

Un colectiv de specialisti de dincolo de ocean a condus, in acest an, un studiu asupra starii de sanatate mentala a tineri­lor scosi din mediul familial, in timpul anilor de studentie. Din cei 200 de subiecti alesi, toti studenti in alte orase decat cele de resedinta a familiilor lor, 59% au fost diagnosticati, la un moment dat al perioadei de studii, cu tulburari psihice!

Saptamana trecuta vorbeam despre sin­guratatea omului in general, despre acea singuratate care vine prin indepartarea noastra de Dumnezeu, atunci cand savar­sim pacate. Exista, insa, o singuratate care nu se datoreaza exclusiv noua, este una pe care nu ni-o dorim. Este acea singuratate care ii incearca pe oameni cand ajung pe patul de spital.

Intrebare: Pe parcursul unui interviu anterior am vorbit de vointa celor care doreau sa domine lumea, sa aiba nu atat aur fizic, cat capacitatea de a emite bani?!

In vremurile copilariei comuniste am ex­perimentat adesea exercitiul intunericului. Curentul se lua zilnic, iar noaptea mintii socialiste ti se instala in casa vrand ne­vrand.

Ne-am pricopsit cu inca o vizita ofi­ciala la nivel foarte inalt, ca sa poata baga de sama si Marele Mut ce se in­tam­pla. In speta, ne-a vizitat Macron, pre­zidentul frantujilor, adica nu pe noi ne-a vizitat, ca la mine n-a venit si nici la altii, ca m-am interesat, da’ asa se zi­ce. L-a vizitat pe Johannis, care, dupa ce l-a salutat cu traditionalul soaie le bienvenu on Rumani, mesio le prezido, l-a dus sa haleasca   

Imi spune un prieten ca Baia Mare este sufocata de masini, mai ales masini scumpe. Și are dreptate! Mergi pe bulevard sau prin cartiere si te lovesti la tot pasul de masini foarte mari, lucioa­se si noi. Nu sunt masini la mana a doua, sunt masini care au doar cativa ani si cu tehnologia la zi. Tot felul de directii duble, cu transmisii cu lichid, nu mecanice, cu navigator si senzori peste tot. Ce mai?! Masini scumpe.

De ani buni, politicienii nu mai ofera solutii, ci justificari, scuze, argumente. Vorba lui Steinhardt, impre­jurarile sunt mereu grele si scuze plauzibile pot fi gasite oricand, dar daca nere­usita poate fi argumentata, lipsa unui minim efort de a indrepta lucrurile, a unei palide incercari, nu are nicio scuza.

Lecturile ne fac servicii imense pentru improspatarea memoriei. Cu toate ca citesc mereu cu pixul si notesul aproape, uneori volumul de informatii stocate imi joaca feste. Prin ’99 mi-a ajuns in pro­xi­mitatea cercetarilor un articol din „Luceafarul Romanesc” ce apare in SUA, datat martie 1998, in care se face mentiunea ca maestrul Gheza Vida i-ar fi sculptat in lemn o poarta in stil ma­ra­mu­resean activistului