Editorial

Am lucrat la seria de materiale cu cei 30 de ani trecuti de la revolutie si inevitabil mi-am amintit de vremurile de la inceputul anilor ’90. Bai, ce perioada cenusie! Baia Mare era un oras mare si urat, plin de blocuri neterminate, strazi neasfaltate, multe gropi, magazine inchise sau goale.

De la Dinicu Golescu incoace si „Insemnare a calatoriei mele”, care reprezinta practic prima lucrare de analiza critica a societatii romanesti prin comparatie cu civilizatia europeana, noi, romanii, am suferit mereu de „complexul Occidentului”.

Marturisesc sincer ca am o veneratie aparte pentru unii oameni si unele locuri. La mare cinste sta Maramu­resul. Aceasta forma de adevarata evlavie m-a indemnat ca gazetar sa caut mereu „ocazii” de reflectare a acestui minunat taram romanesc sau de reflexie in fata filosofiei aparte nascuta intr-un topos cu alura de ancestralitate.

Praznicul Adormirii Maicii Domnului este sarbatorit pe 15 august. Este ziua in care facem pomenirea mutarii ei din aceasta viata, la cea vesnica. Marturii despre existenta sarbatorii Sfintei Marii avem incepand cu se­colul al V-lea, cand cultul Maicii Domnului incepe sa se dezvolte foarte mult.

Edouard Manet (1832-1883) s-a nascut intr-o familie selecta si putea deveni ministru sau chiar sef de guvern. Tatal sau era inalt magistrat ministerial, iar mama sa fusese botezata de o printesa suedeza. Nasul sau era chiar regele Suediei. Impins de la spate spre o cariera juridico-diplomatica, adolescentul Manet a preferat ratacirile.

(partea a doua)

Asist virtual, uitandu-ma la o inregistrare, la un dialog intre doi oameni. Ii desparte doar o plasa subtire de sarma, intr-o curte de plimbare din mijlocul unei inchisori.

Telefoanele inteligente ne schimba viata incet, dar sigur. O concluzie stiuta, citita, dar pe care nu prea am bagat-o in seama. In fond, ce atata tevatura… un telefon amarat ce poate face atat de multe ca am devenit dependenti de el.

Nu stiu de ce, situatia penibila in care se balacaresc de ani buni „oamenii legi” mi se pare ca seamana teribil de bine cu o vanatoare ceau­sista.

Indemnul si constatarea din titlu apare intr-o scrisoare a lui Gustav Flaubert din iunie 1857. Cei care citesc obisnuiesc, in timp, sa si citeze, iar azi rubrica de fata va decupa cateva „idei” din lucrarile uriasului carturar contemporan Alberto Manguel, incredintate spre asimilare si asumare de Editura Nemira („Istoria lecturii”, „Biblioteca noptii”, „Sfarsitul bibliotecii mele”).

De-ar fi sa ne gandim la existenta pa­mantului fara cerul care il inconjoara, imediat s-ar pune in discutie, daca mai poate fi pamantul impodobit cu atatea bogatii si cu atata viata cum il avem astazi. Caci, ce ar fi un pamant fara cer? O imparatie a mortii.