• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Joi , 09 Februarie 2023

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 28 Noiembrie , 2022

Nicolae Ciucă, în vizită de lucru ]n nord Dou[ zile pentru investiții de poveste

La sfârșitul săptămânii trecute, prim-ministrul României, Nicolae Ciucă, s-a aflat într-o vizită oficială în județul Maramureș. La sosirea pe Aeroportul Internațional Maramureș, a avut loc o conferință de presă în care oficialii maramu­reșeni au prezentat proiectele Consiliului Județean Maramureș pentru dezvoltarea, extinderea și modernizarea Aeroportului Interna­țional Maramureș.

După discuțiile și prezentările de la Aeroport, premierul României, Nicolae Ciucă, împreună cu președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan, și cu delegația oficială au efectuat o vizită la noua fermă de pui din Mireșu Mare, realizată de producătorul de carne și preparate din carne în sistem integrat - Ferma Zootehnică - condusă de familia Lazăr din Baia Mare.

Este vorba de o investiție de 2 milioane de euro, realizată în pro­porție de 98%, care va fi gata în 1 ianuarie 2023, iar după 10 ianuarie ferma va fi populată. Aici se vor produce în medie 700.000 de pui de carne pe an.
„Ferma Zootehnică este un exemplu de bune practici. Mă bucur să văd că în Maramureș avem oameni de succes, antreprenori implicați care își dezvoltă afacerile și oferă pe piață produse de calitate pentru maramureșeni și români”, a prezentat Ionel Bogdan.

În ziua următoare, premierul Nicolae Ciucă, împreună cu președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan, cu Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, cu oficiali guvernamentali și parlamentari au făcut mai multe vizite de lucru la Barajul Runcu, Punctul feroviar de frontieră de la Câmpulung la Tisa care a fost redeschis anul acesta după 15 ani. Punctul de frontieră și podul rutier de lemn care face legătura dintre România și Ucraina, în Sighetu Marmației, au fost principalele vizite.

În ceea ce privește realizarea proiectului „Pod peste Tisa, în zona Teplița din Sighetu Marmației”, premierul Nicolae Ciucă a declarat că guvernul va asigura finanțarea acestui obiectiv de investiții pentru a se finaliza în vara lui 2024.

Proiectul noului Pod peste Tisa este asumat de președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan, iar în luna iulie 2022 a fost semnat contractul pentru proiectarea și execuția acestui proiect.

În 15 noiembrie 2022, a fost finalizată proiectarea, iar pasul următor este adoptarea Hotărârii de Guvern pentru exproprierea terenului, după care vor fi demarate lucrările de execuție.
Odată cu realizarea noului Pod peste Tisa și a punctului de trecere a frontierei aferent, vor fi create noi conexiuni rutiere ale Maramu­reșului, României, atât cu Ucraina, cât și cu partea de vest a Europei. Acest obiectiv de investiții are o importanță strategică  pentru Ma­ra­mureș, deoarece  va contribui la dezvoltarea economică a județului, la intensificarea schimburilor comerciale internaționale și la creș­terea calității vieții ma­ra­mu­reșenilor. Proiectul, în valoare de 147,9 milioane de lei, se va finanța prin Programul Operațional Infrastructură Mare – POIM - și se va finaliza în 2024.

„Proiectul, care a fost asumat la nivelul autorităților locale, este unul foarte important și mă bucur că a existat această deschidere, astfel încât să se realizeze un parteneriat între autoritățile locale și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Este un model care, odată finalizat, se va putea folosi și în alte demersuri de acest fel. Îmbucurător este că nu vorbim doar de realizarea infrastructurii podului, ci despre întreg proiectul care include și elementele tehnice ale punctului de trecere a frontierei cu parametri solicitați pentru intrarea în Spațiul Schengen”, a declarat premierul Nicolae Ciucă, în cadrul con­ferinței de presă susținute în Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației.
Din punct de vedere tehnic, Podul peste Tisa va fi format din două poduri paralele, cu o distanță de 3 metri între ele, un pod pentru fiecare sens de circulație, cu două benzi pe sens și o lungime totală de 261,20 metri. Proiectul prevede și realizarea a 1,2 kilometri de drum nou, construcția a 5 poduri de de­secare, o intersecție de tip girație și un punct de frontieră cu parcare.


 

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.