• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Duminică , 28 Noiembrie 2021

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 4 Septembrie , 2015

Moise Yeboua, ivorianul care a găsit „Tărâmul făgăduinţei” în Maramureş

În plină criză a refugiaţilor, am găsit un emigrant fericit! Moise Yeboua Ouattara s-a născut în Coasta de Fildeş, dar trăieşte, respiră şi simte româneşte. Azi se consideră maramureşean get-beget şi spune că şi el se identifică, ca şi noi, maramureşenii, cu trei lucruri: harnic, de treabă şi simţit. Începuturile poveştii lui nu sunt prea frumoase: a fost alungat, hulit şi înjunghiat, la propriu, de ai lui, pentru credinţă. Însă povestea sa a devenit tot mai frumoasă după ce a ajuns în Şomcuta Mare. Azi, Moise Yeboua Ouattara se poate lăuda că a absolvit o facultate şi urmează cursurile unui masterat, iar anul viitor se va căsători cu o româncă. Pentru el, România este El Dorado, pentru că aici a găsit pacea şi liniştea pe care nu le avea acasă.

 
 

Acum 7 ani, când Moussa Yeboua Ouattara a ajuns în Şomcuta Mare, oamenii se minunau de el ca de o minune a lui Dumnezeu. Îl atingeau, îi studiau pielea neagră ca abanosul şi dinţii albi, părul creţ şi îl pozau de-a lungul uliţei. Moussa nu s-a supărat însă, i se părea amuzant şi crede că aşa trebuie să se fi simţit şi primul alb în Africa, ca şi el. Primul negru din Şomcuta Mare. Astăzi, nimeni nu îl mai priveşte cu curiozitate, ci cu drag. Moussa a devenit Moise şi declară cu mândrie că e maramureşean. Pentru el, Maramureşul înseamnă „tărâmul făgăduinţei”. Dar, până să ajungă la acest „happy-end”, povestea lui n-a fost deloc una frumoasă.

 

„Zilele acestea împlinesc 38 de ani. M-am născut în Coasta de Fildeş, într-o familie cu 5 băieţi şi 3 fete, o familie obişnuită, cu religia musulmană. Dar la vârsta de 15 ani eu m-am încreştinat şi de acolo mi-au început problemele, dar şi marile bucurii după aceea. Eu sunt singurul creştin din familie şi am avut probleme în primul rând cu familia. Am ajuns să mă cert cu ei şi chiar nu am mai stat împreună, aşa că am fost crescut de o familie de creştini din Coasta de Fildeş am continuat liceul şi în anul 2000 m-am mutat în Capitală, unde era familia mea, şi am făcut doi ani de Seminar Teologic, pentru că îmi doream să fiu preot. Dar a început războiul şi s-au închis toate. După un an de război s-a încercat redeschiderea instituţiilor şi m-am înscris la Criminologie, unde am făcut 4 ani. Dar, după război, întotdeauna e foarte fragilă securitatea şi pacea. Una dintre cauzele războiului a fost religia, că se spunea că musulmanii erau marginalizaţi, iar creştinii, favorizaţi”. Moise spune că trecerea sa la creştinism s-a făcut din convingere, a citit, a discutat şi a ajuns la concluzia că înţelege şi simte mai bine această religie. Practic, de aici au început şirul întâmplărilor care i-au schimbat viaţa: „Eu eram din familie musulmană, dar eram foarte implicat în Biserica Catolică, fiind preşedintele tinerilor catolici din Coasta de Fildeş. Iar într-o noapte de Crăciun, când veneam de la Biserică, am fost atacat de o gaşcă de necunoscuţi şi înjunghiat, deşi eu nu mă băgasem în niciun fel de probleme. Aveam 29 de ani. Şi de acolo mi-au început problemele cu societatea, dar mi-a venit în ajutor un călugăr din Maramureş.

Decizia să plec din Coasta de Fildeş cred că a fost mâna lui Dumnezeu, că mă rugam foarte mult să am linişte. Îmi doream să nu mai trăiesc tot timpul ascuns. Iar acestui călugăr, părintele Irineu din Prislop comuna Boiu Mare, care călătorea la noi şi cu care aveam legătură de mult i-am cerut ajutor. Aşa mi-a fost scris să-l întâlnesc şi m-a ajutat să mă îndepărtez de zona de pericol. Mi-a spus că ţara lui nu este una la fel ca şi ţările din Europa, gen Franţa, că limba e grea, dar i-am spus că nu mă interesează, ci îmi doresc doar să ajung undeva unde să am linişte şi pace şi să fiu lăsat cu credinţa mea. Şi aşa mi-a spus că pot să vin în Maramureş şi că mă va ajuta cu cât poate. Aşa că Biserica mi-a asigurat transportul”. După un zbor de 6 ore până în Paris, altul de două ore până în Bucureşti şi un drum până la Mănăstirea Prislop, a găsit liniştea pe care şi-o dorea. Dar şi frigul. Ajunsese toamna, şi trecerea de la 25/30 de grade constant la 6 grade i s-a părut cruntă: „Am ajuns toamna şi mi s-a părut extrem de frig. Pentru un african e greu să treacă de la o temperatură constantă de 25 – 30 de grade la 6 grade. Nu am ieşit o săptămână din casă din cauza frigului, a fost un adevărat şoc termic. Eu mă acomodez rapid, dar atunci trebuia să mă acomodez deodată şi cu frigul şi cu limba”.

 

Abia după ce a ajuns aici şi-a dat seama unde se află de fapt: „Înainte să plec din Coasta de Fildeş eu credeam că România este un judeţ al Italiei, nu mă aşteptam să fie o ţară. Chiar le spuneam unor colegi că voi pleca şi m-au întrebat unde e România, iar eu le-am spus că e un judeţ al Italiei, iar drept dovadă că nu m-au contrazis înseamnă că nici ei nu ştiau. Auzisem de România la fotbal, dar credeam că e lipită de Italia. A fost o schimbare foarte bruscă, plus că am venit dintr-o capitală într-un sat de munte cu câţiva locuitori, fără agitaţie şi fără maşini. Dar, după câteva zile, părintele m-a plimbat prin Maramureş şi mi-a plăcut din prima aici. Mai ales că era liniştea şi pacea pe care o căutam. Niciun moment nu m-am gândit să mai plec de aici. Când am plecat, eram certat cu familia, dar în timpul scurs de la plecare am vorbit cu ei pe Internet şi ne-am împăcat. Am ajuns la concluzia că nu e vina lor pentru relaţia noastră, pentru că nu au cunoştinţe despre religie. Mulţi din familia mea, fiind fără studii, nu pot porni o dezbatere cu ei să înţeleagă ce se întâmplă de fapt. Dar fiind departe, li s-a făcut dor de mine şi ne-am împăcat”.

 

Moise nu a stat niciodată la Centrul de refugiaţi din Şomcuta Mare, ci la prieteni care între timp l-au considerat unul de-al lor: „Eu nu am stat la Centrul de refugiaţi de la Şomcuta Mare. Acolo este centru pentru cei care solicită azil. Eu am ajuns la Şomcuta datorită unei familii de prieteni cu părintele de la Prislop. Iar faptul că acum sunt în Şomcuta nu înseamnă că am avut vreo legătură cu Centrul de refugiaţi de aici, ci eu stau la o familie gazdă. Într-un fel, tot un refugiat am fost şi eu, dar nu am avut legătură cu Centrul de refugiaţi. Când am venit, Statul m-a ajutat cu statutul de refugiat, adică, după două procese la judecătorie, am primit statut definitiv de refugiat. După aceea, există o cale de integrare care presupune că Statul te sprijină cultural, moral şi material. Dar ţi se cere în primul rând să înveţi limba română, ca asta să te ajute să te integrezi bine. Nu trebuie să se conformeze ceilalţi cu tine, ci tu cu ceilalţi. Eu nici nu am avut altfel de pretenţii”.

 

Moise vorbea franceza, ca limbă natală, şi engleza şi spaniola şi şi-a dorit să înceapă procesul de acomodare cu învăţarea limbii române. Ceea ce n-a fost deloc uşor: „Sigur că la ţară nimeni nu ştia franceza şi nici eu româna. Dar mama părintelui la Prislop a reuşit o mare performanţă, că m-a învăţat lucrurile de bază. Se uita la mine cu milă şi am început cu „Moise, ce faci? Bine”, se spune „bine”, asta e linguriţa, cu care „mănânci”, cu „mâna ta”. Plus că mă uitam la televizor cu subtitrare în franceză şi, încet, am început să înţeleg. După două luni deja aveam cuvintele de bază. Apoi m-am mutat la mătuşa părintelui Irineu, la Mireşu Mare. Acolo am stat un an şi ceva. La mănăstire mi se părea plictisitor, aşa că l-am rugat pe părinte să mă lase să merg la ferma mătuşii sale să lucrez, că altfel oboseam psihic fără activitate.

Am fost primul negru pe care l-au văzut oamenii în Mireşu Mare. Erau miraţi, dar nu m-am simţit ca un străin printre ei. Oamenii sunt foarte toleranţi. Pentru ei era un miracol că după numai 6 luni înţelegeam tot ce spuneau şi le răspundeam în română. Am învăţat româna doar ascultându-i pe oameni şi repetând cuvintele pe care le auzeam.

După 6 luni am primit statutul de azil şi m-am mutat în Baia Mare, ca să pot merge în fiecare zi la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” să învăţ, fiind autodidact. Acolo am găsit cărţi bilingve, în franceză şi română, iar acolo am învăţat singur să citesc. Şi după ce am considerat că pot să citesc şi ştiam cuvinte suficiente, m-am înscris în programul de integrare la Centrul de refugiaţi din Şomcuta. Aici am învăţat limba română la Liceul Teoretic din Şomcuta, cu o doamnă profesoară foarte bună”.

 

Dar, mai importante decât limba au fost principiile de viaţă pe care Moise le-a învăţat aici: „Eu am învăţat în primul rând trei lucruri care m-au ajutat să mă integrez uşor aici. Un maramureşean se identifică cu trei cuvinte: harnic, de treabă şi simţit. Plus că aici există o expresie superbă: vezi-ţi de treabă! Iar eu mi-am văzut de treabă. Plus că, făcând sociologie la facultatea de Criminologie, am ştiut să studiez oamenii şi mi-a fost uşor să înţeleg obiceiurile de aici. Normal că societatea de aici este diferită, pentru că diferă cultura şi cutuma. Dar omenia este la fel, adică să fii de bun simţ. Iar eu am umblat numai în locurile unde a trebuit şi mi-am văzut de treabă”.

 

Mai mult, Moise spune că a avut parte totdeauna de oameni buni care l-au ajutat: „Pot să spun că datorită oamenilor buni care m-au adus pe drumul lui Dumnezeu am ajuns ce am ajuns astăzi. Părintele m-a sprijinit de la început şi mă ajută şi acum. Statul nostru, după ce primeşte cineva statutul de refugiat, dă 400 de lei pe lună, timp de 6 luni. Normal, s-ar putea să fie alte drepturi, dar noi nu suntem integraţi în sistem ca să ştim ce se întâmplă în realitate. Poate banii sunt blocaţi undeva, că dacă iei un refugiat din Anglia, Franţa sau Italia, au alte indemnizaţii, au locuinţă gratis şi li se caută şi loc de muncă. Aici sunt însă multe lipsuri, dar mi-a ajutat Dumnezeu”.

 

Anul trecut, Moise a devenit român cu acte-n regulă, obţinând cetăţenia română şi, în scurt timp, ar putea deveni primul ivorian din Baroul Maramureş: „După cursul de limba română de la Şomcuta am dat un examen să primesc certificatul pentru limba română. Dacă ai acest certificat, te încadrezi cu statutul de refugiat în orice sistem de învăţământ. Aşa am ajuns să am orice drept ca un cetăţean român, însă fără drept de vot. Studiile mi s-au echivalat deoarece Coasta de Fildeş este sub obedienţa Franţei.

Mi-am echivalat diplomele de bacalaureat şi de la Criminologie, şi am început Facultatea de Drept în Baia Mare, iar acum un an şi jumătate am susţinut licenţa. Acum sunt la Masterat la Cluj, urmând să merg la susţinerea lucrării. Profesorii mei au fost foarte de treabă. La primele ore mă priveau surprinşi, fiind singurul student de culoare. Îmi spuneau că nu vor preda cursuri în engleză, iar eu le spuneam în româneşte că nu e nicio problemă, că m-am înscris la facultate ca şi toţi ceilalţi, iar ei rămâneau surprinşi. Eu nu am avut nicio pretenţie, pentru că mi-am zis că aici e ţara mea şi că aici o să profesez şi o să trăiesc. Aşa că nu m-am concentrat niciun moment pe engleză din moment ce eu nu am de gând să plec de aici. Îmi doresc ca anul viitor să intru în Barou. Prima parte a masteratului a mers foarte bine, am avut 10 pe linie”.

Tot anul viitor, Moise şi-a programat nunta cu o tânără din Şomcuta Mare şi spune cu mândrie că vor face o nuntă maramureşeană. De fapt, lui îi plac obiceiurile noastre şi chiar şi dansurile populare: „Am învăţat de la început colinde şi am umblat la colindat cu prietenii. Îmi plac foarte mult obiceiurile de Paşti şi de Crăciun. Plus că îmi plac foarte mult dansurile populare, la care mă pricep foarte bine. Am un prieten care m-a învăţat, iar la nunţi toată lumea se miră cum dansez pe muzică populară. Ştiu învârtita, 7 paşi etc. Toţi se miră unde am învăţat. Chiar au venit de multe ori băieţi din Baia Mare care mi-au spus că ei nu ştiu să danseze, deşi sunt născuţi aici şi mă întrebau unde am învăţat. Dar aşa de mult îmi place, încât şi la nunta mea va fi dans popular. Plus că îmi place să port costum popular maramureşean”.

Astăzi, pentru el, România înseamnă acasă. Din Coasta de Fildeş îi lipseşte doar familia, pe care speră s-o revadă anul viitor: „Îmi este dor de părinţii mei din Coasta de Fildeş, de mama mea în primul rând. Nu va putea veni la nuntă pentru că are o vârstă, dar acum este încet-încet pace în Coasta de Fildeş şi după nuntă vreau să merg cu nevasta până la ea, că ar fi o mare durere să stau aici şi să aud că ne-a părăsit. Vreau să o mai văd încă o dată şi de fiecare dată mă rog la Dumnezeu pentru asta”.

 

Astăzi povestea lui Moise nu mai e dramă. E un exemplu că se poate. Că atunci când crezi în visul tău, poţi să ţi-l împlineşti. Pentru Moise acest vis se numeşte Maramureş: „Pentru mine, România este o ţară unde se poate trăi, unde se poate trăi şi bine. Toată lumea este în căutare de El Dorado, dar pentru mine El Dorado este România. Indiferent cum mă priveşte lumea şi cum mă judecă, eu cred că lumea nu trebuie să mă privească cu invidie că am făcut două facultăţi şi un masterat. Sunt însă pregătit şi mă aştept la orice când voi intra în Barou, pentru că sunt conştient că voi fi primul negru din sistem din istoria României. Cred că sunt primul negru care a făcut facultatea de drept şi masteratul în România. Iar tot ceea ce este „istoric” nu vine fără probleme. Îmi doresc să fiu cel mai bun avocat din România şi o spun asta cu fruntea sus! Pentru că am avut profesori excepţionali, şi spun asta pentru că am văzut diferenţa dintre profesorii din Coasta de Fildeş şi cei de aici, oameni de mare valoare”.

 
 

„Toată viaţa mea a fost o minune. Faptul că am reuşit să învăţ limba română este o minune pentru că îmi spunea cineva din Anglia că limba română este a treia ca dificultate din lume. Plus că mi-a scos Dumnezeu în faţă exact oamenii de care aveam nevoie să mă ajute la un moment dat, ca nişte îngeri păzitori. Dar cea mai mare minune pentru mine este România, pentru că aici am găsit linişte şi pace şi o viaţă foarte bună”.

Moise Yeboua
 
 

„Nu am avut niciodată probleme de rasism sau alte probleme cu poliţia, cu toate că am umblat prin multe locuri în România şi nu am avut probleme cu nimeni. Ba chiar, dacă cineva intra în vorbă cu mine, mi s-a întâmplat să vină oameni pe care nu i-am văzut niciodată şi care mă întrebau dacă am probleme şi dacă mă pot ajuta cu ceva. Iar acesta este un gest formidabil, să îmi sară cineva necunoscut în ajutor. Plus că acum sunt mulţi care au lucrat în străinătate şi care s-au convins că negrii sunt oameni de treabă. La un moment dat, cineva se uita insistent la mine şi în cele din urmă a venit să îmi spună să schimbăm numerele de telefon să îi cer ajutorul dacă am nevoie. Asta pentru că a fost în Portugalia şi s-a pierdut când mergea la lucru, iar un negru l-a întrebat unde merge şi după ce i-a scris adresa pe hârtie şi-a lăsat lucrul şi l-a dus cu maşina lui la destinaţie şi i-a lăsat şi nişte bani să-şi cumpere de mâncare. Iar pentru acest gest, omul a venit la mine să întoarcă dacă poate binele care i-a fost făcut de un negru”.

Moise Yeboua
 
 

„Am avut probleme cu mâncarea pentru că aici se mănâncă mai gras. Am şi acum probleme dacă exagerez, pentru că am fiara leneşă, dar m-am acomodat. Aici sunt sarmale cu orez, dar şi noi aveam varză cu orez gătită, însă altfel. Dar sunt multe fructe şi aici care îmi plac. Acolo mâncam mai exotic, dar aici mănânc şi slănină, cârnaţ etc. Aici se mănâncă mult porc, iar acolo mâncam mai mult peşte şi carne de vită. Musulmanii nu mănâncă porc, dar eu sunt creştin şi mănânc. Dar m-am obişnuit cu arta culinară de aici şi chiar astăzi am mâncat un gulaş formidabil. Ba chiar am învăţat să fac de mâncare şi nu mi se pare greu deloc”.

Moise Yeboua
 
 

„Îmi doresc foarte mult să vorbesc perfect limba română. Mă uit mult la ştiri pentru că mai am de învăţat. Cuvintele cu ş şi cu ţ mi se par mai grele, dar m-am obişnuit. Era foarte greu să pronunţ „mulţumesc”. Am ajuns chiar să observ greşelile, că văd la televizor la dezbaterile politice oameni deştepţi care folosesc limba română greşit din punct de vedere gramatical. Cel mai des sunt greşeli la verbele a fi şi a avea în felul cum se folosesc şi cum se scriu. Când vorbesc cu oamenii de la ţară, bineînţeles că vorbesc altfel. De exemplu, în loc să spun „vreau”, pronunţ „vreu”, sau „amu”, sau „mintenaş”. Chiar acum am venit din Vălenii Şomcutei, iar acolo vorbesc cu bunica cu „videre” în loc de găleată, „picioici” în loc de cartofi etc”.

Moise Yeboua
 
 

„Ceea ce se întâmplă acum cu valurile de refugiaţi e pur şi simplu politic. Sunt consecinţele deciziilor oamenilor politici puternici. Aceştia ar trebui să-şi asume aceste situaţii, pentru că ei au început războiul acolo. Eu privesc lucrurile obiectiv, iar ceea ce se întâmplă este o mişcare de oameni care caută un loc mai bun pentru că în ţara lor sunt probleme, iar problemele sunt reale. Eu îi înţeleg cel mai bine pentru că am trecut prin ce trec ei şi credeţi-mă că este cumplit să auzi zilnic împuşcături şi să vezi tancuri şi cadavre. Statele puternice au finanţat războiul pentru petrol şi resurse. Dacă nu ar finanţa conflictele internaţionale toată lumea ar sta la ei acasă”.

Moise Yeboua

Comentariile celorlalți

Harabagiu Alexandrina pe 12.09.2015 la 09:31
Felicitarile mele pentru tot ce ai realizat ; Esti chiar un exemplu ( pozitiv ) !; Succes in continuare !
Stela Surugiu pe 09.09.2015 la 20:54
Este minunat ca se intampla si asa ceva , dar si mai minunat este cand vezi ca se intampla propriu in tara ta , unde din pacate te astepti sa se intample numai lucruri urate , la fel ca in restul lumii . Cine stie poate mai avem o sansa noi toti ca si umanitate in intregul ei , poate se va intampla si minunea redescoperirii sentimentelor ancestrale de toleranta , dragoste pentru cel de langa noi , dragostea de pace si liniste , ptr ca acum doar dragostea ptr bunuri materiale ne face sa mergem inainte , e trist unde am ajuns .
Ina pe 09.09.2015 la 20:53
Un om simplu, intelept si placut. Bine ai venit in Romania!

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.