• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Sambătă , 20 Iulie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 23 Octombrie , 2023

99 de ani de la nașterea Părintelui Arhimandrit Dometie Manolache

 Părintele Dometie s-a născut în satul Mărculești, la poalele Munților Pănătău (județul Buzău) la 15 octombrie 1924. . A fost cel de-al patrulea din doisprezece copii ai unor părinți evlavioși și muncitori care l-au crescut prin truda brațelor, în frica de Dumnezeu, în ascultarea și respectul celor mai mari, cu simțul răspunderii și al muncii.

Cele șase clase primare le-a absolvit la Târlele-Filiu (județul Brăila). În anul 1937, s-a înscris la Seminarul Teologic din Buzău, pe care l-a absolvit în anul 1945 ca șef de promoție. În același an, s-a înscris la Institutul Teologic din București, iar în anul 1949 a fost declarat licențiat în teologie, în urma prezentării tezei de licență Mărturisirea Ortodoxă a lui Petru Movilă, notată cu calificativul „excepționalˮ. Vocația deosebită pentru viața monahală îl determină ca, la 6 iulie 1949, în aceeași zi și lună în care avea să treacă la cele veșnice, să se închinovieze la Mănăstirea Prislop. Este hirotonit preot la 6 august 1949, în Mănăstirea Hodoș-Bodrog și este hirotesit duhovnic în catedrala episcopală din Arad de către episcopul Andrei Magieru. Pe 14 septembrie, primește chipul îngeresc la Mănăstirea Prislop, în același timp cu colegul său de facultate, viitorul Mitropolit Antonie Plămădeală, avându-l drept naș de călugărie pe Părintele Arsenie Boca. Deși avea doar 25 de ani, pătruns adânc de responsabilitatea luată înaintea lui Dumnezeu, a respectat cu strictețe cele trei voturi monahale, aplicându-le în duh de smerenie și jertfă totală. Rămâne la Prislop până în 18 mai 1952, când se transferă la Mănăstirea Afteia-Cioara (județul Alba).

Viața mănăstirească în Transilvania nu era într-o stare înfloritoare, ca în Muntenia și în Moldova, realitate pe care o cunoștea atât din studiul Istoriei Bisericii Ortodoxe Române, cât și nemijlocit, de aceea Părintele dorea să-și închine puterea de muncă întăririi credinței ortodoxe. Părintele Dometie considera că nu putea să slujească mai bine acestui ideal decât printr-o reînviorare a vieții mănăstirești din Transilvania.

Din rândul tinerelor care veneau la Prislop și Afteia, douăzeci și trei de fete de pe Valea Sebeșului s-au decis să intre în cinul monahal sub îndrumarea Părintelui Dometie. Cu sprijinul lor, al părinților lor și al unor credincioși, Părintele a pus la cale construirea unei mănăstiri în apropierea comunei Mănăstirea Strungari-Sebeș (județul Alba). Pentru ca tinerele să învețe viața călugărească într-o mănăstire cu veche tradiție monahală, cu binecuvântarea Preasfințitului Antim (Angelescu) al Buzăului au fost primite, în anul 1952, la Mănăstirile Rătești și Barbu, Părintele Dometie fiind închinoviat la Mănăstirea Ciolanu. Timp de trei ani a fost duhovnicul lor, precum și al viețuitoarelor Mănăstirii Rătești. Concomitent, a fost numit director și profesor la școlile monahale care funcționau la cele trei mănăstiri. După ce au învățat rânduiala monahală, tipicul slujbelor și muzica psaltică, după ce au absolvit școala monahală și s-au calificat în meseria de țesătoare, au fost închinoviate la Mănăstirea Râmeț care tocmai fusese transformată în mănăstire de maici, deoarece autoritățile bisericești și de stat nu au permis înființarea proiectatei mănăstiri pe Valea Sebeșului. Părintele Dometie a întâmpinat multe dificultăți până să ajungă, ca duhovnic, la Râmeț, atât din partea Preasfințitului Antim (Angelescu), care nu dorea ca el să plece din eparhie, cât și din partea Preasfințitului Nicolae (Colan) al Clujului, care cunoștea sălbăticia ținutului Râmeț și sărăcia locuitorilor.

La 1 martie 1959, este numit preot-duhovnic la Mănăstirea Râmeț și parohia Râmeț-Sat, după ce a trebuit să rămână câtva timp la Mănăstirile Piatra-Fântânele și Dragomirești. Viața Părintelui Dometie este strâns legată de obște a Mănăstirii Râmeț. În primii ani ai înjghebării mănăstirii, Părintele și cele 40 de viețuitoare au îndurat multe neajunsuri: chilii puține, un atelier necorespunzător, lipsa hranei, a îmbrăcămintei și a medicamentelor. În anul 1960, luna mai, în urma decretului 410, maicile au fost nevoite să plece pe la casele părinților sau să lucreze în lume, mănăstirea fiind desființată.

Această pribegie a durat până în 1969, timp în care cea mai mare parte din ele au lucrat într-o secție de covoare ce aparținea Cooperativei Record din Aiud. În tot acest timp, Părintele Dometie și-a întărit obștea risipită în țară, direct sau prin scrisori, iar maicilor din Aiud le-a cumpărat două case în care să locuiască împreună. Mănăstirea Râmeț a fost transformată în cabană și bufet, maicile reușind să se întoarcă întâi ca civile, cu secția de covoare, fiind chiriașe și locuind împreună cu turiștii. Părintele reușește să construiască o cabană în care o mută pe cea din incinta mănăstirii. Toate edificiile pe care le-a făcut aici au fost făcute cu asumarea unor riscuri, unele fiind construite fără acte: atelierele de covoare, arhondaricele, trapeza, paraclisul, introducerea curentului electric și a apei potabile, cele două case parohiale. A sădit o livadă, a instalat o stupină, a amenajat un lac de pește. De asemenea, s-a ocupat de restaurarea Bisericii vechi și a ajutat la înființarea muzeului. A introdus cursa pe Valea Mănăstirii, plătind biletele multă vreme pentru ca linia să fie rentabilă.

Pe lângă activitatea administrativă și gospodărească, Părintele Dometie a acordat o importanță deosebită studiului. În anul 1972, s-a înscris la cursurile de doctorat în teologie, la Institutul Teologic din București, pe care le-a terminat cu media 10, cu o lună înainte de sfârșitul său fulgerător.

Părintele Dometie a murit într-o duminică, în 6 iulie 1975. În cuvântul rostit la înmormântarea sa, Preasfințitul Emilian Birdaș sintetizează personalitatea duhovnicească a Părintelui: „Teolog distins, părinte duhovnicesc, spirit de înaltă jertfelnicie, altruist gospodar de o mare capacitate... și-a dat necontenit silința pentru a îmbogăți, lărgi și aprofunda, în toate fibrele ființei păstoriților săi, conștiința dăruirii de sine pentru interesele obștei, pildă dându-se, din belșug, ca unul care toată viața a ars pentru ideea dăruirii de sine... Cel mai viu și mai frumos omagiu pe care i-l putem aduce este să-i urmăm îndemnurile, dar mai ales pilda vieții sale, după puterile noastre.ˮ

A fost, așa cum afirma Părintele Dumitru Stăniloae, „un erou al credinței, un suflet de mare sfințenie și puritateˮ.

 

Fostul duhovnic al Mănăstirii Râmeț, Părintele Dometie, cât și părintele Dumitru Stăniloae sunt propuși pentru canonizare în anul 2025.

Trinitas TV a realizat un documentar despre Părintele Dometie, în care sunt evidențiate principalele virtuți ale fostului duhovnic de la Râmeț.

„Milostenia îl caracteriza în mod deplin pe părintele Dometie Manolache. Există o mulțime de mărturii în acest sens, oameni care vorbesc despre faptul că părintele, ori de câte ori întâlnea un om care nu avea pantofi în picioare sau o haină, întotdeauna le scotea de pe dânsul și le oferea celui care nu avea”, a declarat realizatorul documentarului, Răzvan Clipici.

 

Părintele Dometie era un om integru și neprefăcut. În preajma sfinției sale simțeai căldura inimii care cuprindea pe tot omul și toată creația. Ceea ce m-a impresionat cel mai mult la el a fost neagoniseala și simplitatea lui evanghelică, în cuvânt, în faptă și în îmbrăcăminte. Părintele n-a adunat nimic pentru sine. Tot ce primea dădea mai departe. Își da și haina de pe el. Mai mult, da și ce nu avea, luând din puținul pe care-l avea mănăstirea, aflată la începuturile ei. Cu el se împlinea vorba din popor: „omul bun ia cu o mână și dă cu două”. Ce lucru mai nobil și mai necesar în lumea noastră care urmărește numai câștigul și acumularea de bunuri materiale și uită de cei săraci! Așa se face că moartea l-a găsit fără cămașă și haine de îngropare. Mă gândesc aici la Sfântul Calinic de la Cernica, cel mai iubit sfânt român, care în Testamentul său scria: „N-am adunat aur și argint, n-am voit să am nici haine..., nici orice fel de lucruri. Nici de îngropare, nici de pomenire nu las ceva, ca să se arate că lui Dumnezeu cred, că mai primit îi va fi lui Dumnezeu dacă nu va rămânea după moartea mea nici un ban, decât dacă s-ar împărți cea mai multă strânsoare după mine”.

Pe lângă multe alte daruri, Dumnezeu a înzestrat  pe Părintele Dometie și cu o minte strălucitoare. În școală a fost mereu premiant, iar mai târziu, la insistențele prietenului său de călugărie, Antonie, devenit mai târziu mitropolit al Ardealului (1982 - 2005), a acceptat să se înscrie la cursurile de doctorat în Teologie, la București pe care le-a absolvit cu un an înaintea morții. Totuși, știința multă nu-l îngâmfa, ci mai degrabă îl smerea pentru că știa prea bine că totul este darul lui Dumnezeu și că, dacă primești mult, trebuie să și dai mult pentru zidirea semenilor. Smerenia Părintelui se vedea din toate: din felul de a vorbi și de a se îmbrăca, de a sluji și de a se apropia de oameni. N-am cunoscut un călugăr mai popular ca Părintele Dometie. Era mereu printre oameni, le asculta durerile, îi ajuta cu ce avea, îi mângâia, îi învăța și muncea împreună cu ei la ridicarea primelor clădiri ale mânăstirii. Tocmai de aceea era atât de iubit. Moartea l-a surprins în viul vieții la inundațiile din vara anului 1975 luptându-se cu valurile dezlănțuite. Mare a fost durerea despărțirii de Părintele Dometie pe care o mai poartă încă în suflet, după 40 de ani, cei care l-au cunoscut. Părintele s-a dus la Domnul, dar jertfa sa a rodit și va rodi în continuare până la sfârșitul veacurilor.

(IPS Serafim Joantă - Părintele Dometie Manolache - chip luminos al virtuților și dăruirii jertfelnice, Editura Cartea Românească, Cluj-Napoca, 2015)

 

„Într-o vară – povestește maica stareță Ierusalima – plouase mult și pârâul din fața mânăstirii era învolburat de ape. Nu era pod peste el, ci numai o punte. Era duminică și, după Sfânta Liturghie, credincioșii care veniseră la slujbă se întorceau la casele lor. Mai în urmă mergea și părintele Dometie în epitrahil și felon, ca să ducă Sfintele Taine unui bolnav din sat. Ajunși la punte, oamenii treceau încet, cu teamă, din cauza vâltorii apelor. Dar, cu toată grija, o femeie greoaie a alunecat și a căzut în apă. Cine s-o scoată? Fără să mai stea pe gânduri, părintele Dometie, îmbrăcat cum era, a sărit în apa învolburată, a ajuns femeia, a prins-o de păr și a scos-o la mal.

- Cum de-ai sărit, părinte, în asemenea vâltoare? - l-au întrebat privitorii înspăimântați.

- Dar - zise el - cum să lași să se înece o mamă în urma căreia rămâneau nouă copii orfani?!

Era sfârșit de săptămână, vineri – povestește iarăși maica stareță. A doua zi, sâmbătă, trebuia să plătim lucrătorii care lucrau la repararea clădirilor mânăstirii. Ne trebuia suma de 5100 lei.

- Ce facem, Preacuvioase? – se tânguia maica stareță. Mâine este zi pentru plata lucrătorilor și noi nu avem niciun ban în casă.

- Nu fi necredincioasă – îi zise părintele Dometie; Maica Domnului, care ne-a ajutat de atâtea ori nu ne va lăsa nici acum.

Sâmbătă dimineața, părintele Dometie pleca la târgul din apropiere pentru unele treburi. La plecare, maica stareță îl întrebă iarăși îngrijorată:

- Ce facem, Preacuvioase? Astăzi trebuie să plătim lucrătorii.

- Mergi la Maica Domnului în Biserică – îi zise părintele Dometie plecând. Roagă-te ei cu credință și nu ne va lăsa.

Am mers la icoană și m-am închinat – povestește maica stareță – apoi am mers la treburi cu sufletul apăsat. La prânz, când părintele Dometie s-a întors la mănăstire, i-am ieșit înainte mâhnită.

- Te-ai închinat la Maica Domnului? – mă întrebă el venind spre mine.

- M-am închinat – îi răspund eu cu jumătate de gură -, dar rugăciunea mea este slabă și nu s-a întâmplat nimic.

Cum stăteam noi de vorbă, în drum, peste râu, în fața mânăstirii, se oprește o mașină mică roșie. Părintele zise bucuros:

- Ne-au sosit banii!

Din mașină a coborât o doamnă și a venit spre noi. Am făcut cunoștință. Era o doamnă din București, care ne-a spus următoarele:

- Am avut mari greutăți în familie. M-am rugat lui Dumnezeu cum am putut ca să-mi ajute, făgăduind să dau o sumă de bani unei Biserici dacă voi scăpa din necaz. Dumnezeu a fost bun și m-a ajutat și lucrurile s-au aranjat bine. Mă gândeam că suma făgăduită să o dau Mănăstirii Cernica, din preajma Bucureștilor. Noaptea, însă, mi s-a arătat în vis o doamnă frumos îmbrăcată și mi-a zis: „Nu la Cernica, ci la Râmeți să dai banii, că acolo au nevoie de eiˮ.

Nu auzisem de Râmeți până atunci, dar m-am interesat unde sunt Râmeții și am venit să-mi împlinesc făgăduința.

A scos un plic și ni l-a dat zicând:

- Să-l deschideți după plecarea mea.

Am luat plicul și am mulțumit doamnei, care s-a urcat în mașină și a plecat. Am întins plicul părintelui Dometie, dar el nu l-a primit.

- Mergi și-l pune la Maica Domnului că ea ni l-a trimis.

Am mers împreună în Biserică, am pus plicul la icoană și ne-am închinat, apoi l-am deschis. Erau în el 5000 de lei!

Cu lacrimi am mulțumit Maicii Domnului pentru ajutorul trimis. Aveam cu ce plăti lucrătorii. Ne mai trebuiau doar 100 de lei. Nu după mult timp, însă, a venit un credincios din sat și a adus un pomelnic cu 100 de lei, și până seara am avut în casă suma de 5100 lei, adică exact cât ne trebuia pentru plata lucrătorilor.

Bunul Dumnezeu a făcut minunea pentru credința cea mare a părintelui Dometie și pentru adânca lui evlavie către Maica Domnului.

Pr. Petroniu Tănase - Icoane smerite din Sfânta Ortodoxie românească, Editura Bizantină, București, 2003

 

     

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.