• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Duminică , 21 Iulie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Joi , 31 August , 2023

75 de ani de la transformarea Închisorii Sighet în închisoare politică

Închisoarea Sighet, „mormânt al elitelor politice și religioase”, a fost inaugurată, în mod ironic, cu un grup de... copii. 18 tineri, elevi și studenți, numiți apoi „Lotul Vișovan” au fost primii deținuți politici din Maramureș. Cei care deschideau, în urmă cu 75 de ani, o poveste sumbră, dar reală, o pagină de istorie care nu începe cu „a fost odată”, dar se poate sfârși cu „eroi au fost...” 

Închisoarea de la Sighet a fost construită în 1897, de autoritățile austro-ungare, cu ocazia aniversării „primului mileniu maghiar”,  în același stil și cu aceleași funcțiuni ca închisorile din Satu Mare, Oradea, Arad, Aiud, Gherla și din alte orașe transilvănene.

Era o închisoare de drept comun care, însă, mai ales în timpul Primului și celui de-al Doilea Război Mondial, a fost folosită și pentru încarcerarea deținuților politici: revoluționari polonezi, preoți din bisericile naționale (unul din ei, ucrainean, a fost canonizat sub numele Alexei Carpatinul), dezertori din armata maghiară (români sau de alte etnii).

După 1918, a funcționat ca închisoare de drept comun, până în 1948. Atunci, închisoarea Sighet a devenit închisoare politică. Iar „temuții dușmani ai poporului”, care aveau să deschidă lungul șir al deținuților politici închiși și exterminați aici, elite politice și religioase, aveau să fie niște tineri, practic niște copii, elevi și studenți, care făceau parte din Lotul Vișovan, al cărui lider era profesorul Aurel Vișovan, cu doar câțiva ani mai în vârstă decât elevii săi. Din cei 18 elevi și studenți de atunci, mai sunt în viață doar trei: Petru Codrea, Nistor Man și Ioan Dunca.  

 

Într-un interviu acordat anii trecuți părintelui Marius Vișovan, fiul lui Aurel Vișovan, Petru Codrea rememorează întâmplările de atunci: „Eu am fost arestat de pe stradă de securistul Ștern la 19 august 1948, ziua în care a fost arestat și Aurel Vișovan. Am fost supus la interogatoriu, în care am ținut-o una și bună că nu știu nimic. Apoi am fost pus față în față cu Aurel care mi-a spus că pot declara liniștit, fiindcă oricum Securitatea aflase de existența noastră. Se vedea pe el că fusese bătut îngrozitor...
Câteva zile am fost ținut în beciul Securității în niște celule încă neterminate, apoi, pe 29 august, am fost dus la închisoarea din Sighet alături de ceilalți 17 din grupul nostru. Merită menționate numele tuturor: Aurel Vișovan, Ioan Virag, Mihai Vlad, Nistor Man, Constantin Rad, Vasile Dunca, Ștefan Deac, Găvrilă Coman, Ioan Dunca, Gheorghe Bulacu, Iuliu Vlad, Iosif Andreica, Ioan Ilban, Petru Ulici, Ioan Motrea, Gheorghe Andreica, Grigore Hotico și cu mine. Mai târziu ni s-a spus «lotul Vișovan», după numele liderului nostru.
Eram toți între 15 și 25 de ani și, geografic vorbind, eram un eșan­tion reprezentativ al Mara­mu­re­șului, provenind din localitățile Ieud, Călinești, Rona de Jos, Șieu, Dragomirești, Cuhea (actualmente Bogdan Vodă), Bârsana, Săliște, Budești, Slatina (de peste Tisa), Vișeul de Mijloc, Breb și, bineînțeles, orașul Sighet, capitala Maramureșului voievodal.
Merită menționați și camarazii care au reușit să scape atunci de arestare organizând rezistența în munți: Vasile Popșa, Ioan Rus, Mihai Șofron, Vasile Tivadar, Mihai Pop, Ion Nemeș, lor alăturându-li-se mulți țărani din satele maramureșene. Cu excepția lui Vasile (Lică) Popșa, ucis de Securitate în mai 1949, toți ceilalți au cunoscut pușcăriile comuniste.
Timp de o lună, am stat singur în celula 82, apoi o vreme cu Iosif Andreica și apoi cu Ion Ilban. Nu aveam geamuri deloc și chiar a nins înăuntru. Mai târziu, ne-au mutat pe toți într-o celulă mai mare, celula 74, unde aveam să stăm toată iarna și primăvara, cam 6 luni în total până aproape de plecarea la Cluj la proces” (Petru Codrea, fragment interviu 2015) - Asociația Urmașilor Luptătorilor Anticomuniști (AULA).

După nouă luni de detenție la Sighet, tinerii din „Lotul Vişovanˮ au fost anunțați să-şi facă bagajele. La câțiva metri de ușa închisorii aștepta un camion fără prelată şi, pe deasupra, cu oblonul spart. În jurul camionului, erau soldați înarmați, ofițeri în civil şi un sergent încruntat. După câteva ore, tinerii au ajuns la închisoarea Satu Mare, iar de aici, într-un vagon special, au plecat spre Cluj. Aici au fost despărțiți şi încarcerați într-o cameră în care au înghesuit 64 de deținuți. Regimul de detenție era crunt: oamenii abia încăpeau în picioare, darmite culcați, tinetele gemeau de resturi şi mai erau şi ploșnițele.

După o vreme, s-a dus vestea că încep procesele. Primii pe listă au fost subinginerii din Baia Mare, aşa că Vişovan a profitat de anunț să le explice tinerilor să nu cumva să facă vreunul pe bățosul să-şi mărească pedeapsa.

La scurt timp, au fost strigați pe rând şi încolonați pe hol. Clădirea tribunalului militar era paralelă cu pușcăria, așa că, rapid, au ajuns în sala de judecată, ticsită de lume şi de ostași. Cea mai mare pedeapsă a fost a lui Vişovan, care de altfel a luat toată „vina” asupra lui, sperând că astfel îi va ajuta pe ceilalți – zece ani de temniță grea. Ceilalți au primit închisoare corecțională între doi şi cinci ani. Cei mai mulți dintre elevi au ajuns la Târgşor, unde regimul de detenție nu era încă atât de sever. În schimb, Aurel Vişovan a fost trimis la Pitești, unde peste câteva luni au început focurile reeducării.

Din 1950, cei cu pedepse mari au plecat de la Târgşor fie la canal, fie la sinistra închisoare Gherla. Ioan Ilban, Petru Ulici şi Grigore Hotico au ajuns la Gherla, unde un grup de reeducați veniţi de la Piteşti au încercat să aplice şi aici spălarea creierelor din tortură.
Elevii care au ajuns la Târgşor se ajutau între ei, împărțind toate pachetele primite de acasă. Acesta avea să fie unul dintre capetele de acuzare ale unui proces înscenat prin 1958. Membrii lotului Vişovan au fost arestați din nou, pe motiv că au avut o activitate dușmănoasă la adresa Guvernului, au ținut legătura între ei după eliberare, au ascultat posturi clandestine şi chiar că ar fi încercat să organizeze o mișcare similară celei din Ungaria, din 1956, denumită „Familia Maramureşeană”.

Printre acuzații, se afla inclusiv faptul că, la Crăciun, unul dintre tineri a cântat în casa preotului din Budești o colindă pe versuri de Radu Gyr. Şi de această dată, Aurel Vişovan a luat vina asupra lui, dar toți au fost condamnați la alți ani grei de pușcărie : Aurel Vişovan- 25 de ani de muncă silnică; Nistor Man – 22 de ani de muncă silnică ; Radu Constantin – 20 de ani de muncă silnică; Gheorghe Andreica şi Ioan Dunca – 16 ani de muncă silnică; Gheorghe Bulacu – 15 ani de muncă silnică; Minică Ştefan, Ion Hotea şi Ştefan Coman, câte 10 ani de temniță grea; Vasile Hotico şi Vasile Dunca, câte 7 ani de temniță grea, Ilie Ţicală – 7 ani de temniță grea, Ion Motrea, 2 ani de închisoare corecțională şi Gheorghe Nan, 10 ani de temniță grea.    

După eliberare, membrii lotului Vişovan au fost condamnați la o altfel de pedeapsă, în libertate. Nu şi-au putut continua studiile, nu s-au putut angaja pe posturi bune, au fost urmăriți şi hăituiți.

Între mai 1950 și iulie 1955, Penitenciarul Sighet a devenit unul de maximă securitate. În zilele de 5-6 mai 1950, au fost aduși la penitenciarul Sighet peste o sută de demnitari din întreaga țară (foști miniștri, academicieni, economiști, militari, istorici, ziariști, politicieni), unii dintre ei condamnați la pedepse grele, alții nici măcar judecați, câțiva nu trecuseră nici măcar prin anchete. Majoritatea aveau peste 60 de ani, unul împlinise 93 de ani. În octombrie-noiembrie 1950, au fost transportați la Sighet, totodată, 45-50 de episcopi, preoți greco-catolici şi romano-catolici. În august 1951, au fost transferați din penitenciarul Galați membrii lotului PNȚ (condamnați în noiembrie 1947 la pedepse draconice). Penitenciarul, cunoscut sub numele de „colonia Dunărea”, era considerat „unitate de muncă specială”,  fiind supusă unui secret total și unei paze excepționale,  frontiera Uniunii Sovietice fiind situată la mai puțin de doi kilometri.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.