• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Marţi , 21 Septembrie 2021

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 12 Iulie , 2021

6 iulie 1949. Al doilea val de deportări în Basarabia

Acum 72 de ani sovieticii au deportat 11.293 de familii - 35.796 persoane, dintre care 9864 bărbaţi, 14.033 femei şi 11.889 copii. 7620 de familii au fost considerate „chiaburi”, iar celelalte acuzate de „colaborare cu fasciştii”, de „apartenenţă la partidele burgheze româneşti sau la secte religioase ilegale”. Operațiunea din 1949 a fost denumită conspirativ IUG (rom. SUD). Pe drept cuvânt, evenimentul a fost catalogat ulterior drept ,,cea mai mare deportare a populației basarabene”.
Pregătirea ideologică și decizională a deportării masive a demarat activ în primăvara anului 1949, când s-a pus deschis problema. La 17 martie 1949, V. Ivanov, preșe­dintele Biroului pentru RSSM, și N. Covali, într-o scrisoare adresată lui Stalin, rugau CC al PC(b) din toată Uniunea să permită deportarea din republică a 39.091 de persoane: chiaburi, activiști ai partidelor profasciste, etc.

La 6 aprilie 1949 este adoptată hotărârea strict secretă Nr. 1290-467cc a Biroului Politic al CC al PC ,,Cu privire la deportarea de pe teritoriul RSS Moldovenească a chiaburilor, foștilor moșieri, ma­rilor comercianți, complicilor ocu­panților germani, persoanelor care au colaborat cu organele poli­ției germane și românești, a membrilor partidelor politice, a gardiștilor albi, membrilor sectelor ilegale, cât și a familiilor tuturor categorii­lor enumerate mai sus”.
Hotărârea prevedea deportarea a 11.280 familii care întruneau 40.850 persoane. Acestea urmau să fie strămutate pentru totdeauna în regiunile Kazahstanului de Sud, Djambul și Aktiubinsk, precum și regiunile Altai, Kurgan, Tiumen, Tomsk din Rusia. Se preconiza ca deportarea să aibă loc în iunie 1949, sub controlul și răspunderea Ministerului Securității de Stat (KGB). Deportarea culacilor, foștilor moșieri, marilor comer­cianți și a familiilor lor urma să aibă loc conform listelor vizate de Sovietul Miniștrilor din RSSM, iar a celorlalte persoane - conform deciziei Consfătuirii Speciale (Osoboie Soveșcianie) a Ministerului Securității de Stat a URSS. Ministerul de Interne al URSS, (personal tov. Kruglov) era împuternicit să organizeze escortarea și transportarea deportaților din RSSM, controlul administrativ al acestora în teritoriile noi pentru a evita posibilitatea evadării, angajarea lor în colhozuri, sovhozuri și la întreprinderi.

Organizarea echipei care urma să se ocupe de deportare s-a făcut în perioada 23-24 iunie. Din condu­ce­re făceau parte: general-maiorul Iosif Lavrentievici Mordoveț - ministrul Securității RSSM, gene­ral-maiorul Ivan Ilici Ermolin - împuternicitul MGB al URSS, colonelul Aleksandr Alexeevici Kolotușkin- adjunctul ministrului Securității RSSM pe cadre. Tot aici era specificată echipa grupelor informativă, operativă, de evi­den­ță, de transmisiune, conducerea grupurilor operative de serviciu, echipa mașiniștilor. Per total erau 30 de persoane, absolut toate din structurile MGB al RSSM. Din Moscova în RSSM au venit 32 de medici și 64 asistente medicale, care au fost cazați, asigurându-li-se hrana și toate condițiile necesare în așa fel, încât să se țină în secret scopul venirii lor. Echipa de conducere a operațiunii „IUG” și-a început activitatea la 24 iunie 1949.
După ce au decurs toate pregă­tirile, la 3 iulie 1949, conducerea de la Chișinău (Selivanovskii, Mordoveț, Ermolin) a trimis tuturor organelor KGB locale telefonograma cu următorul text: Raportați până la ora 14.30 dacă sunteți pregătiți pentru realizarea operației „IUG”.
Între orele 11.30-13.10, toate sectoarele din repu­blică au primit această telefo­no­gramă și urmau să răspundă. Intrucât răspunsul a fost pozitiv, în aceeași seară la stațiile de îmbarcare au fost aduse trupele operative și militare necesare, ele fiind dosite și ținute în secret.
Către 4 iulie, tot efectivul era mobilizat pentru începutul opera­țiunii. Ministrului de Interne al URSS i s-a raportat finisarea pre­gă­tirilor pentru desfășurarea ope­ra­țiunii „IUG”. La 4 iulie 1949, tuturor sectoarelor locale MGB din republică  le-a fost trimisă directiva strict secretă a MGB al URSS și MGB al RSSM cu privire la începutul operațiunii „IUG”. Se ordona începutul deportării și raportarea peste fiecare două ore a evoluției operațiunii, a tuturor incidentelor, problemelor și dificul­tăților care apar pe parcurs. Peste 24 de ore de la finalizarea opera­țiunii, trebuia să se raporteze despre totalizarea deportării, indi­cându-se numărul celor deportați - al femeilor, bărbaților și copiilor -, al celor care s-au sustras de la deportare (de la locul de trai, pe parcursul transportării spre stațiile de îmbarcare sau de la stațiile de îmbarcare).
Baza legală a deportării din 1949  s-a pretins a fi decretul Prezidiului Sovietului Suprem al URSS din 8 martie 1941 Cu privire la obți­nerea cetățeniei sovietice de către locuitorii din Bucovina și redobândirea cetățeniei sovietice de către locuitorii din Basarabia, conform căruia românii basarabeni, fiind declarați cetățeni sovietici, colaboraseră în anii războiului cu administrația românească și trădaseră, astfel, patria sovietică. Dar românii din Bucovina n-au solicitat niciodată cetățenia sovietică, iar basarabenii n-au avut-o, ca să o redobândească

Operațiunea IUG
a început în noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, la orele 2 de dimineață și a durat până la ora 8 seara a zilei de 7 iulie.
Așa cum s-a întâmplat cu deportarea în masă din iunie 1941, nu toți cei care au fost incluși inițial în liste au fost deportați. Documentele de arhivă arată în mod concludent că, de această dată, vestea despre planificarea unei operațiuni de deportare a făcut înconjurul provinciei cu săptămâni înainte, grație informației oferite de anumiți reprezentanți ai puterii care și-au înștiințat rudele vizate în acest sens.
Autoritățile au încercat, de aceea, să țină în mare secret măcar data desfășurării operațiunii și din această cauză unele primării au primit listele abia în ziua opera­țiunii.

Din totalul de 12 860 de familii incluse inițial în liste, n-au fost ridicate 1 567 familii, iar acest lucru s-a întâmplat din cauze diferite: 274 familii intraseră între timp în colhoz; 240 - au prezentat, chiar în timpul operațiunii de strămutare, dovezi documentare care atestau că unii membri ai familiei făceau armata; 35 familii aveau ordine și medalii sovietice; 508 - își schimbaseră domiciliul, iar 105 familii reușiseră să se ascundă.
Arestările s-au făcut noaptea cu forțele soldaților veniți în sate cu mașinile. Unii cetățeni care au încercat să scape cu fuga au fost împușcați. Gospodarii arestați îm­preună cu familiile lor, cu copiii, cu bătrâni, fără a li se permite să ia rezerve cu ei, au fost urcați cu forța în vagoane pentru vite și duși. Toate bunurile - casele, utilajul țăranilor deportați - au fost transmise colhozurilor, iar o parte din ele au fost furate, vândute de către organele financiare ale raioanelor respective. Multe din aceste edificii au fost oferite ofițerilor care erau aici în NKVD, nomenclaturii etc. Mulți dintre gospodarii depor­tați nu au mai revenit în patrie, au fost împușcați pe drum, au murit de foame, de boli, de durere sufle­tească, de muncă peste puterile lor.
În urma deportării din iunie 1949 impactul dorit de autoritățile comuniste sovietice a depășit toate așteptările. Acest lucru este ade­vărat mai ales în ceea ce privește efectul asupra ritmului de colectivizare în următoarele luni după deportare. Astfel, numai în lunile iulie - noiembrie 1949 cota gospo­dăriilor țărănești care au intrat în colhozuri s-a majorat de la 32% la 80% din total, pentru ca să se ridice la 97% în ianuarie 1951. Prin urmare, după operațiunea de deportare, din iunie 1949, cei care alcătuiau majoritatea populației locale, țăranii, și cei care erau cei mai refractari față de puterea so­vietică, sunt nevoiți să-și schimbe atitudinea. Frica de o nouă opera­țiune, poate de o mai mare amploare, a determinat agricultorii individuali să renunțe la gospo­dăriile lor și să accepte compromisul cu regimul sovietic, un regim care dăduse de înțeles că nu va cruța nici un fel de protestatar ori rebel. Mai ales că cei deportați în iunie 1949 erau incluși în categoria celor care nu aveau dreptul să mai revină niciodată pe meleagurile natale, conform unei decizii speciale a autorităților de la Moscova.

Conform datelor oficiale, în ziua de 6 iulie 1949, au fost deportate în Siberia 11.293 de familii din Moldova sau peste 35 mii de oameni . Sursele neoficiale afirmă că aceste cifre nu reflectă întreaga proporție a dramei moldovenilor, deoarece numărul victimelor de­por­tărilor a fost calculat  reieșind din 3 membri ai familiilor. Se știe, însă, că au fost ridicate familii cu 7-8 și chiar 14 copii.
După alte surse, cele 11.293 de familii reprezentau 35.796 persoane, din care 9.864 bărbați, 14.033 femei și 11.889 copii. 7620 de familii au fost considerate chiaburi, iar celelalte acuzate de colaborare cu fasciștii, de apar­te­nență la partidele burgheze românești sau la secte religioase ilegale.


 Sursa: wikipedia.ro

 

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.