• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Joi , 28 Martie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Joi , 24 Septembrie , 2020

23 septembrie. Începutul domniei lui Mircea cel Bătrân

La data de 23 septembrie 1386 începe domnia lui Mircea cel Bătrân, unul dintre cei mai importanți conducători ai Ţării Românești și în timpul căruia s-au pus bazele principalelor instituții ale statului. El a fost fiul voievodului Radu I şi fratele lui Dan I, cu care era asociat la domnie și pe care îl secondează la tron după moartea acestuia.

 

„Principe între creștini, cel mai viteaz și cel mai ager”, așa cum a fost numit de către istoricul german Johannes Leunclavius – care a trăit în secolul al XVI-lea şi a scris o istorie a Imperiului Oto­man, care conține informații prețioase despre Țările Române și istoria lor în secolele XV și XVI – , Mircea a domnit peste Valahia timp de 32 de ani, remarcându-se ca un excelent con­ducător, prin măsurile economice înțelepte pe care le-a luat, și ca un adevărat creștin, lăsând în urma sa mai multe lăcașe de cult. A izbutit în cele mai crâncene confruntări militare, dar a fost şi un strălucit diplomat, atât în relațiile cu Ungaria și Polonia, cât și cu Imperiul Otoman. Pentru toate aceste motive, Mircea cel Bătrân a rămas în istorie ca una dintre cele mai importante personalităţi ale luptei creștinilor în spaţiul balcanic, iar domnia sa a însemnat peste trei decenii de lupte dure cu adversarii interni și externi pentru pacea și prestigiul Țării Românești.

Mircea cel Bătrân, sau Mircea cel Mare, s-a născut în anul 1355, fiind fiul lui Radu I, din dinastia Basarabilor, domn al Țării Ro­mânești între anii 1377 – 1383, şi al doamnei Calinichia (doamna Ana sau Anca), a doua soţie a lui Radu I şi a patra fiică a cneazului Lazăr al Serbiei.
Mircea cel Bătrân însemna, în fapt, „Mircea cel Vechi” (adică din bătrâni, din trecut), dar odată cu evoluția limbii a ajuns să-și piardă sensul inițial, adică, în limbaj de cancelarie medievală, primul domnitor cunoscut cu acest nume. Fiindcă Țara Româ­nească nu obișnuia să numero­teze domniile, ca în Occident, Mircea a primit acest nume postum pentru a fi deosebit de nepotul său Mircea al II-lea și de Mircea Ciobanul, care a domnit în secolul al XVI-lea.
După moartea lui Dan I, fratele său după tată, Mircea îi ia locul pe tron, la 23 septembrie 1386, într-o perioadă în care Țara Ro­mânească se afla, pe de-o parte, în plin proces de dezvoltare, de consolidare a economiei, armatei, administrației și a Bisericii, iar pe de altă parte, se afla în faţa tendințelor de expansiune ale Regatului Ungar și ale Poloniei, care urmăreau în special controlul asupra gurilor Dunării, dar şi ale Imperiului Otoman, aflat în plină extindere în Balcani.
Mircea cel Bătrân a întărit economia țării prin măsuri privind sistemul de impozite și taxe, prin emiterea de monedă în cantități suficiente și cu valori potrivite, precum și prin stimularea schimburilor comerciale cu țările vecine cu care încheie tratate și privilegii în acest sens. Administrația este organizată centralizat, punându-se accentul pe sfatul boieresc alcătuit în principal din dregătorii curții, iar Armata este organizată în oastea cea mare, alcătuită în principal din țărani, și oastea cea mică sau curtea şi este înzestrată cu arme și întărită prin cetăți ridicate în punctele strategice ale țării.
Un mare merit al domnitorului îl reprezintă numeroasele biserici şi mănăstiri construite pe întreg cuprinsul țării, viitoare centre de cultură, marcate prin activitatea de seamă a copiștilor și caligrafilor şi prin întemeierea unor remarcabile școli de pictură religioasă. Trebuie spus, aici, că începând cu anul 1401, mitropolitul Țării Românești primește titlul de „exarh al pla­iurilor”, având astfel jurisdicție și asupra credincioșilor din Ardeal.
În plan extern, Mircea cel Bătrân a realizat alianțe solide menite să păstreze independența țării, mai ales cu Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei, o relaţie care era bazată pe interesul reciproc în lupta împotriva extinderii Imperiului Otoman.
În acest sens, la 7 martie 1395, tra­tatul încheiat la Brașov de Mircea cel Bătrân cu regele Sigismund conținea clauze reciproc avantajoase.
O altă alianţă a fost încheiată cu voievodul Petru Mușat al Moldo­vei încă din anul 1389 şi, prin intermediul acestuia, încheia şi o alianţă cu regele Vladislav al II-lea al Poloniei, îndreptată împotriva lui Sigismund de Luxemburg, în eventualitatea în care acesta din urmă ar fi pornit un război cu una din cele două țări.
Mircea a întreținut relații de bună vecinătate și cu regii/țarii din sudul Dunării, în scopul prevenirii expansiunii otomanilor.
Însă mai toate măsurile preventive, strategice, împotriva pericolului otoman, au fost sortite eşecului, mai ales după ce Mircea a intervenit în sprijinul popoarelor creș­tine din sudul Dunării.
În anul 1395, Baiazid I „Fulgerul” a trecut Dunărea în fruntea unei forțe însemnate de circa 40.000 de soldați, Mircea cel Bătrân opu­nându-i o armată de doar 12.000 de soldați.
La 17 mai 1395, armata Țării Ro­mânești înfrânge avangarda oto­mană în Bătălia de la Rovine, însă după o altă luptă dată lângă Argeș, Mircea pierde tronul și se retrage în Transilvania, în locul său oto­manii instalându-l pe tron pe Vlad.
În 25 septembrie 1396, Mircea, în calitate de principe creștin vasal regelui maghiar, încheie lamentabil cruciada anti-otomană inițiată de o parte a capetelor încoronate și o parte a nobilimii occidentale și condusă teoretic de regele ma­ghiar, după dezastrul de la Nicopole.
Abia după încă un an, şi cu sprijinul militar al lui Sigismund de Luxemburg, Mircea îşi recucereşte tronul, după bătălia de pe râul Ialomița.
În vara anului 1402, după înfrângerea sultanului Baiazid I de către Timur Lenk, la Ankara, a urmat o perioadă de anarhie în Imperiul Otoman, iar Mircea a organizat împreună cu regele maghiar o cam­panie împotriva turcilor, reuşind, în anul 1404, să se impună din nou drept conducător peste Dobrogea, dar şi să îl sprijine militar pe Musa Celebi, fiul lui Baiazid I, să devină sultan. După moartea acestuia, însă, sultanul Mahomed I reușește să-și înfrângă oponenții și plă­nuiește o expediție de pedepsire a voievodului valah.
Pentru a evita ofensiva sultanului, Mircea semnează spre sfârșitul domniei, în anul 1415, un tratat de pace cu Imperiul Otoman, care recunoștea libertatea Valahiei în schimbul unui tribut anual de 3.000 de piese de aur şi a trimiterii, drept ostatic ca garanţie, a unui fiu al său.
Mircea cel Bătrân a trecut la Domnul la 31 ianuarie 1418, fiind înmormântat la Mănăstirea Cozia, ctitoria sa de preţ – care avea să ser­vească drept necropolă dom­nească pentru familia sa –, la 4 februarie, într-un sarcofag de piatră construit după modelul celor apusene. I-a urmat, la conducerea Ţării Româ­neşti, fiul său Mihail I.

 

Mănăstirea Cozia

Mănăstirea Cozia a fost construită pe vremea lui Mircea cel Bătrân, la îndemnul Sfântului Cuvios Nicodim de la Tismana, duhovnic al lui Mircea „întru cele Dumnezeieşti”. Una dintre cele mai autentice nestemate ale arhitecturii bisericeşti autohtone, Mănăstirea Cozia înseamnă o moştenire spirituală şi artistică nepreţuită în istoria poporului român, în cei peste 600 de ani de la întemeiere, mii de călugări vieţuind aici, iar dintre aceştia s-au detaşat ierarhi ajunşi în funcţii importante, dar şi oameni de cultură remarcabili.
La Mănăstirea Cozia a luat fiinţă prima şcoală de copişti şi caligrafi din Ţara Românească şi tot acolo a trăit şi primul imnograf român, Filotei, mare logofăt al Țării Românești.
Ansamblul mănăstiresc de la Cozia este situat la 3 km nord de staţiunea balneo-climaterică Călimăneşti – Căciulata, pe malul drept al Văii Oltului, la aproximativ 20 de km. nord de oraşul Râmnicu Vâlcea, având hramul „Sfânta Treime”.
Conform unei legende, se pare că la originea construirii mănăstirii se află o „arătare Dumnezeiască” care i s-ar fi dezvăluit voievodului Mircea cel Bătrân (Mircea cel Mare), domn al Ţării Româneşti între anii 1386 şi 1394 şi 1397 – 1418, fiu al lui Radu I și fratele lui Dan I, căruia i-a urmat la tron.
Legenda spune că în timpul unui război pornit de Mircea împotriva ungurilor (sau împotriva otomanilor conform altor interpretări), şi-a stabilit ca sediu al oştii un loc de pe Valea Oltului, denumit „Bivola­rilor”. În timp ce dormea în cortul domnesc instalat pe pajiştea din faţa muntelui, voievodul a avut un vis în care i s-ar fi ivit o „arătare Dumnezeiască”, iar a doua zi, dis de dimineaţă, voievodul a hotărât ridicarea, pe acel loc, a unei mănăstiri.
Aşadar, între anii 1387 – 1388, a avut loc ridicarea mănăstirii, un sprijin important în zidirea acestui sfânt lăcaş avându-l Nicodim, duhovnic al domnitorului şi stareţ al mănăstirilor Vodiţa şi Tismana.
Pe o inscripţie aflată la Cozia scrie că: „Această sfântă biserică, unde se prăznuieşte hramul Prea Sfintei şi Începătoarei de viaţă troiţe, este zidită în temelie de blagocestivul răposatul Domn Io Mircea Voevod cel Bătrân”.
La 18 mai 1388 a avut loc slujba de sfinţire a mănăstirii, ţinută chiar de Nicodim, iar ca stareţ a fost desemnat ieromonahul Gavriil, unul dintre ucenicii sfântului de la Tismana.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.