• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Marţi , 12 August 2025

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 11 August , 2025

Vizită pe șantierul Catedralei Episcopale din Baia Mare

Joi, 31 iulie 2025, în jurul orelor amiezii, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a efectuat o vizită pe șantierul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din municipiul Baia Mare, cu ocazia recepției lucrărilor tehnico-economice executate de către SC Paticot Construct Thira SRL de la începutul anului și până astăzi.

 

Recepția a fost efectuată de către o echipă de specialiști, în prezența Preasfințitului Părinte Episcop Iustin, Arhid. Teodosie Bud, consilier economic, ing. Adrian Câmpean, reprezentant Corp de Control al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, ing. Florin Pintilie, diriginte de șantier, ing. Petru Thira, antreprenor și Arhid. Nifon Motogna, consilier eparhial, administrator al Catedralei Episcopale.

 

Au fost recepționate lucrările de extindere a soleei conform recomandărilor Preasfințitului Părinte Iustin, finisajele, placările cu cărămidă klinker a veșmântăriei conform proiectului, realizarea celor patru contraforți conform proiectului arhitectural și finalizarea acoperirii cu tablă de cupru a celor patru arcade de la baza cupolei centrale.

După întocmirea PV de recepție, Preasfinția Sa a aprobat decontarea lucrărilor, aducând aprecieri constructorului pentru calitatea lucrărilor și, totodată, a aprobat planul/ etapele de lucrări ce urmează să fie executate în acest an (finisaje exterioare de la cota + 9,60 metri, până la cota + 35,47 m) în zona pronaosului, iar la interior, continuarea planului iconografic de pictură.

Mulțumim celor care au sprijinit realizarea acestor lucrări, nădăjduim și în ajutorul altor entități pentru ducerea la îndeplinire a celor propuse!

Text: Arhid. Nifon Motogna/ Pr. Adrian Dobreanu

Foto: Arhid. Vasile Pop – consilier eparhial pentru protocol

 

      

 

    

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.