• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Marţi , 21 Septembrie 2021

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 14 Mai , 2021

Vederea trupească și vederea sufletească

                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                               La cunoașterea lui Dumnezeu și a voii Lui participă toate sim­­­țurile omului: vă­zul, auzul, gustul, mirosul și pipăitul, deopotrivă. Toma, pentru a se convinge, dorea să pipăie și să vadă rănile Domnului. El Însuși îi invită pe Sfinții Apostoli după Înviere zi­cându-le: ,,Vedeți mâinile Mele și picioarele Mele, că Eu Însumi sunt; pipăiți-Mă și vedeți că duhul nu are carne și oase așa cum Mă vedeți pe Mine că am” (Luca 24, 39). ,,Gustați și vedeți că bun este Domnul” (Psalmul 33, 8). ,,Luați mâncați…” (Matei 26, 26) ,,Beți dintru acesta toți…” (Matei 26, 27). ,,Și casa s-a umplut de mirosul mirului…” (Ioan 12, 3). ,,Credința vine din ceea ce se aude…” (Romani 10, 17). ,,Cel ce are urechi de auzit, să audă” (Matei 11, 15 și 13, 9).

Auzitul este de două feluri. Atunci când cu urechile trupului auzim cum vorbesc oamenii, cum huruie mașinile pe drum și celelalte zgomote la care adesea nici nu ne gândim și atunci când cu urechile credinței și ale sufletului auzim și înțelegem lucrurile lui Dumnezeu. Tot așa, există vedere trupească și vedere su­fletească.

Cei ce L-au răstignit pe Hristos, L-au văzut? Sigur că L-au văzut, căci altfel și-ar fi dat cu ciocanul peste mâini când i-au bătut cuiele în palme. Atunci de ce L-au răstignit? Pentru că L-au văzut numai cu ochii trupului, nu și cu cei ai sufletului cu ajutorul cărora ar fi putut vedea în condamnatul de pe Cruce pe Fiul lui Dumnezeu.
Era greu de văzut și de identificat în răstignitul de pe cruce pe Fiul lui Dumnezeu? Și da și nu. Odată se putea vedea în El iubirea infinită datorită căreia nu a ripostat față de dușmani și s-a rugat pentru ei: ,,Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac!” (Luca 23, 34).  Apoi răbdarea nemăsurată și smerenia desăvârșită; ,,S-a smerit pe Sine făcându-Se ascul­tă­tor până la moarte – și încă moarte pe cruce!” (Filipeni 2, 8).  
Tâlharul de-a stânga L-a văzut numai cu ochii trupului când a zis: ,,Nu ești tu Hristosul?: Mân­tuiește-te pe tine și pe noi!...” (Luca 23, 39), desigur din su­ferința trupească. N-a avut deschiși și ochii sufletului cum
i-a avut tâlharul de-a dreapta când a zis celui de-a stânga: ,,Nu te temi tu de Dumnezeu, de vreme ce ești în aceeași osândă? Noi după dreptate primim ce ni se cuvine după faptele noastre, dar Acesta nici un rău n-a făcut. Și-i zicea lui Iisus: Pomenește-mă, Doamne, când vei veni întru împărăția Ta!” (Luca 23, 40-42). Acesta L-a văzut pe Hristos deopotrivă și cu ochii trupești și cu cei ai sufletului, ai credinței.
Foarte ilustrativ este în acest sens ce s-a petrecut spre seara Duminicii Învierii pe drumul către Emaus cu cei doi ucenici ai Apostolilor Luca și Cleopa. Este recomandat a se citi întreg capitolul douăzeci și patru din Evanghelia de la Luca.

În vremea în care cei doi ucenici se îndreptau către Emaus, din urmă îi ajunge un ,,străin” care intră cu ei în vorbă. Era Iisus înviat ,,dar ochii lor erau ținuți ca să nu-L cunoască” (Luca 24, 16). Care ochi erau ținuți ca să nu-L recunoască pe Iisus în străinul care-i ajungea din urmă și începe să le vorbească? Ochii sufletești. Cu cei trupești văd că necunoscutul care venea din urmă intră cu ei în vorbă și-i întreabă: ,,Ce sunt cuvintele acestea pe care le schimbați între voi mergând? Iar ei s-au oprit și erau triști” (Luca 24, 17).
Iar Cleopa zice: ,,Oare numai tu singur ești străin în Ierusalim și nu știi cele ce s-au întâmplat în el zilele acestea? Și El le-a zis: Care?” (Luca 24, 18-19). Iar ei au început să-I isto­risească toate câte s-au întâmplat cu Iisus Hristos privitor la patimi, răstignire, moarte și cum așteptau ca El să învie ,,și totuși astăzi este a treia zi de când s-au petrecut acestea” (Luca 24, 21) și continuă cu relatările femeilor mironosițe. Ei vorbeau cu Hristos, dar nu vedeau cu cine vorbesc. ,,Și El le-a zis: O, nepricepuților și cu inima zăbavnici a crede-n toate câte-au spus proorocii!” (Luca 24,25). Este de observat expresia ,,cu inima zăbavnici a crede”.
Cât poate fi de păgubitoare ne­priceperea și lenea spirituală!
Acum Iisus începe să le tâlcuiască din ,,toate Scripturile cele despre El” (Luca 24, 27), timp în care ajung în Emaus și cei doi îl invită să rămână cu ei. Iisus acceptă ,,și a fost că-n timp ce stătea împreună cu ei la masă, luând pâinea a binecuvântat și, frângând, le-a dat. Și s-au deschis ochii lor și L-au cunoscut; dar El li S-a făcut nevăzut” (Luca 24, 30-31). Li s-au deschis ochii sufletești și L-au cunoscut că este Iisus, dar S-a făcut apoi nevăzut din fața ochilor trupești. Acum a săvârșit Iisus Hristos cea de-a doua Sfântă Liturghie – prima la Cina cea de Taină în joia patimilor - și trebuie observat efectul Sfintei Împăr­tășanii: ,,Și-n ceasul acela scu­lându-se, s-au întors la Ierusalim” – nu le-a mai fost frică nici de întuneric nici de depărtare - ,,și i-au găsit adunați pe cei unsprezece și pe cei ce erau împreună cu ei” cărora le-au ,,povestit cele petrecute pe cale și cum a fost El cunoscut de ei la frângerea pâinii” (Luca 24, 33 și 35). A fost cunoscut cu ochii sufletului.

Oamenii cu credință puțină sau fără credință ar dori ca Dumnezeu să li se descopere direct, izbitor. Dumnezeu nu vrea așa, pentru că atunci ni s-ar anula libertatea de voință și n-am avea niciun merit personal în dorința de a crede și de a-L cunoaște. Atunci am crede irezistibil, ori vrem ori nu vrem. Dumnezeu se manifestă cu discre­ție tocmai pentru că ne iubește și vrea să ne apropiem de El liber și cu voie proprie. Credința este dar de la Dumnezeu, însă care se dobândește și prin efort personal.
Cum L-au rugat apostolii pe Mântuitorul zicând: ,,Doamne sporește-ne credința” (Luca 17, 5) sau cum a zis tatăl din Evanghelie căruia Iisus i-a vindecat fiul îndrăcit: ,,Cred, Doamne, ajută necredinței mele!” (Marcu 9, 24).

Vederea sufletească pentru a cunoaște lucrurile lui Dumnezeu o putem obține toți dacă facem efortul personal necesar: ,,Cere și vi se va da!” (Matei 7, 7). ,,Credința vine din ceea ce se aude” (Romani 10, 17). Dacă-ți vei impune să auzi lucrurile lui Dumnezeu – rugă­ciune, mers la biserică, citit în Sfânta Scriptură, practicarea virtu­ților și celelalte – vei spori în credință și ți se vor deschide ochii sufletului.
Dacă vei auzi lucruri potrivnice, vei spori în credința potrivnică lui Dumnezeu. ,,Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5, 8). În măsura în care ne vom curăța inima de patimi și de păcate, în acea măsură ni se vor deschide și ochii sufletului spre cunoașterea lucrurilor lui Dumnezeu.

Frate creștine, cine te împiedică
să-L vezi pe Dumnezeu? Atunci, cu ajutorul Lui, fă-ți inima curată.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.