Troparul Învierii Domnului

Cel mai profund tropar al sărbătorilor noastre ortodoxe este troparul Învierii Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
„Hristos a înviat din morți cu moartea pe moarte călcând și celor din mor­minte viață dăruindu-le”. Nu puțini creștini sunt care se întreabă: „De ce oare se spune în tropar că doar celor din mor­min­te le-a dăruit viață, iar de cei vii nu se amintește?”.

Cea mai corectă și canonică icoană a Învierii Domnului este cea în care Mântuitorul  este înfățișat că iese din iad ținând de mână pe Adam și Eva. De ce este cea mai corectă icoană aceasta? – Sfinții Părinți spun că Învierea Mântuitorului a început din iad.
Biruind moartea și iadul, Mântuitorul scoate din iad pe toți drepții Vechiului Testament, care și-au încheiat viața pământească având credință jertfitoare, dar încă nu au putut primi răsplata pentru aceasta, deoarece raiul încă nu a fost deschis. Acesta s-a deschis odată cu Răstignirea Mântuitorului, când El a biruit moartea cu moartea Sa. Așa și cântăm de Sfintele Paști, că sărbătorim „omorârea morții”.
Foarte interesant că, vorbind Sfântul Apostol Pavel despre pogorârea Mântuitorului în iad, numește pogorârea „înălțare”. „Suindu-se la înălțime, a robit robime și a dat oamenilor daruri. Iar aceea că S-a suit - ce înseamnă decât că S-a pogorât în părțile cele mai de jos ale pământului” (Efes. 4, 8-9).  Ce fel de daruri? – Întâi, celor drepți din Vechiul Testament le-a dăruit slobozire din iad și i-a ridicat în rai. Pe urmă, ne-a dăruit tuturor biruința asupra diavolului. Sfântul Justin Popovici spune că diavolul este de trei ori biruit: înainte de crearea lumii, când a fost aruncat din cer, la pogorârea Domnului în iad, când diavolul a fost biruit, și la sfârșitul veacurilor va fi aruncat pentru vecie în iad.
Descriind moartea pe Cruce a Mântuitorului, Sfântul Apostol și Evanghelist Matei spune: „Iar Iisus, strigând iarăși cu glas mare, Și-a dat duhul. Și iată, catapeteas­ma templului s-a sfâșiat în două, de sus până jos, și pietrele s-au despicat. Mormintele s-au deschis și multe trupuri ale sfinților adormiți s-au sculat. Și ieșind din morminte, după învierea Lui, au intrat în cetatea sfântă și s-au arătat multora” (Mt. 27,50-52).

O exegeză foarte interesantă și foarte profundă a acestor cuvinte o găsim la marele nostru biblicist Vasile Gheorghiu. El spune că învierea drepților a avut loc după învierea Mântuitorului. De ce? – Pentru că: „Domnul Iisus Hristos Însuși este Cel dintâi născut (începătura) din morți. Înainte de Dânsul; așadar, alții nu au înviat din morți, pentru a duce de acum
înainte o viață veșnică...Trupurile celor sfinți, însă, nu vor fi înviat chiar atunci (la moartea lui Iisus), ci abia după Învierea Domnului… Dovada despre învierea lor sunt aparițiile multora dintre ei în cetatea Ierusalimului, apariții de care au fost învredniciți unii dintre cei credincioși. La trupurile aparente (după Scheinleiber) nu ne putem gândi, pentru că, în cazul acesta, nu s-ar putea vorbi folosind cuvinte atât de precise despre învierea trupurilor sfinților celor adormiți... Nici nu au fost înviați pentru a mai duce, aici, o viață trecătoare” (Sfânta Evanghelie după Matei, Comentar, Cernăuți 1933, pp. 810 - 811).
Iată ce cuvinte profunde!
Majoritatea Sfinților Părinți spun că acești drepți înviați au fost înălțați la cer odată cu Înălțarea Domnului.
       
Credinței lor jertfitoare și statornice Sfântul Apostol Pavel închină un întreg capitol în epistola către Evrei. Capitolul 11 din această epistolă este numit „Imnul cre­dinței”. Iată ce spune despre ei Sfântul Apostol Pavel: „...prin credință au biruit împărății, au făcut dreptate, au astupat gurile leilor, au stins puterea focului, au scăpat de ascuțișul sabiei, din slabi ce erau s-au făcut tari în război, au întors taberele vrăjmașilor pe fugă…alții au suferit batjocură și bici, ba chiar lanțuri și închisoare; Au fost uciși cu pietre, au fost puși la cazne, au fost tăiați cu ferestrăul, au murit uciși cu sabia, au pribegit în piei de oaie și în piei de capră, lipsiți, strâmtorați... Ei, de care lumea nu era vrednică, au rătăcit în pustii, și în peșteri, și în crăpăturile pământului. Și toți aceștia, mărturisiți fiind prin credință, n-au primit făgăduința. Pentru că Dumnezeu rânduise pentru noi ceva bun, ca ei să nu ia fără noi desă­vârșirea” (Evr. 11, 33-39). Răsplata credinței lor au primit-o la Învierea Mântuitorului.
Deci, iată care este temeiul cuvintelor „celor din morminte viață dăruindu-le”.

Sfântul Epifanie al Ciprului are cuvinte de o cutremurătoare profunzime. Pogorându-se la iad, zice el, Mântuitorul se adresează lui Adam: „Te-ai îmbrăcat în haina de piele a rușinii, dar Eu Domn fiind, M-am îmbrăcat cu veșmânt de sânge al trupului tău. Pentru aceea, sculați-vă! Le spune tuturor drep­ților, să mergem de aici, din moarte la viață, din stricăciune la nestricăciune, de la întuneric la lumina veșnică... Stăpânul S-a sculat și împreună cu Dânsul Adam și Eva... Și alte multe trupuri ale sfinților celor adormiți din veac au înviat, propovăduind învierea Stăpânului cea de a treia zi” (Cuvânt la Îngroparea Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos).

Noi, cei vii, trebuie să ne câștigăm viața veșnică asemenea celor drepți din legea veche, care au trăit toată viața lor cu credință jertfitoare. Pentru noi, creștinii legii noi, Dumnezeu a vorbit prin prorocul Isaia: „Luminează-te, luminează-te Noule Ierusalime, că vine lumina ta și slava Domnului peste tine a răsărit” (Is. 60,1)

Pr. dr. Nicolae Lauruc