Trebuie spus clar și apăsat: cota unică e bună pentru România și trebuie menținută.

20 de ani de cotă unică au adus economiei românești avantaje reale: stimularea muncii și a investițiilor, creșterea numerică a clasei de mijloc, creștere economică suplimentară an de an și apropierea treptată a nivelului de trai din România de media europeană.

Dacă România și românii au progresat economic în ultimele două decenii, un merit important revine deciziei de introducere a cotei unice.

Eu, ca liberal, sunt convins de potențialul cotei unice de a stimula în continuare creșterea economică, de a aduce noi investiții străine și bani în plus la bugetul statului.

De asemenea, menținerea cotei unice înseamnă stabilitate și predictibilitate fiscală, precum și birocrație redusă.

Prin contrast, cota progresivă ar descuraja investițiile și riscă să alunge investitorii străini. Cota progresivă ar afecta direct clasa de mijloc și ar descuraja munca.

Mai mult, cota progresivă stimulează evaziunea fiscală (exact ceea ce vrem să evităm în această perioadă!), ducând la mutarea unor venituri în economia gri – inclusiv fiindcă ANAF nu are capacitatea de a gestiona eficient un sistem cu mai multe trepte de impozitare.

Nu există nicio analiză despre câți bani în plus la buget ar putea aduce (dacă ar putea aduce) cota progresivă. Dar înțelegem limpede problemele care vin cu o cotă progresivă într-o perioadă complicată pentru economia națională.

România nu-și permite experimente cu rezultate incerte, ci trebuie să se organizeze rapid pentru a scădea deficitul bugetar. Să nu ne lăsăm deturnați spre lucruri care complică problemele, în loc să le rezolve.

Trebuie să ne concentrăm mai mult pe creșterea economică a României, iar cota unică rămâne un instrument important în acest efort.