• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Vineri , 29 Martie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 12 Septembrie , 2022

Târgul Cepelor

În primul weekend din septembrie, a avut loc ediția a 51-a a Festivalului interjudețean al cântecului și dansului popular din Țara Codrului, cu ocazia tradiționalului „Târg al Cepelor”. Această ediție a Festivalului „Târgul Cepelor” a fost organizată de Consiliul Județean Maramureș, Primăria Asuaju de Sus și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș.


Timp de două zile, Asuaju de Sus a devenit capitala tradi­țiilor din Țara Codrului, datorită unui festival devenit la rândul său tradiție: „Târgul Cepelor”, ajuns la cea de-a 51-a ediție. Ziua de sâmbătă, 3 septembrie, a fost dedicată muzicii ușoare și s-a încheiat cu o discotecă. Iar duminică, 4 septembrie, s-a dat startul unui spectacol folcloric susținut de artiști amatori din Maramureș, Sălaj și Satu Mare, organizat de Centrul  pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Maramureș. Apoi, în jurul prânzului, a avut loc deschiderea oficială a evenimentului, moment solemn la care au luat parte numeroase oficialități.

Vasile Boitor, primarul comunei Asuajul de Sus, gazda evenimentului, a spus: „Excelența voastră, domnule ministru Petru Daea, domnilor parlamentari, domnule vicepre­șe­dinte al Consiliului Ju­dețean, stimați colegi primari, dragi oaspeți ai comunei și sărbătorii noastre, vă adresez de la început, în numele asua­jenilor și al meu personal, urarea de bun venit în comuna noastră!
Așa cum știți, în prag de toamnă, începutul lui septembrie, sărbătoarea noastră veche, tradițională și de mare amploare, așa cum o cu­noaș­tem din străbuni ca «Târgul Cepelor», am organizat-o și anul acesta, ocazie cu care, așa cum suntem obișnuiți de 30 de ani încoace, se organizează și festivalul interju­dețean al cântecului și dansului popular din Țara Codrului, ajungând la ediția 51.
Pentru noi, asuajenii, este o mândrie și o cinste să găzduim cea mai mare sărbătoare din vechimea Țării Codrului, așa cum o știm «Târgul Cepelor», și în același timp, este obligația noastră și a generațiilor viitoare ca să păstrăm această tradiție din vechime, care ne-au dat-o moșii și strămoșii noștri să o ducem mai departe.
Pe lângă sărbătoarea de joc și voie bună, câmpenească, care avea loc demult, unde se adunau tinerii satelor din codru ca să petreacă împreună și să se întreacă la dans, mai era și sărbătoarea toamnei, unde gospodinele se aprovizionau cu cele necesare pentru perioada de iarnă. Pe lângă ceapă, sigur ceapa era mai multă, de aceea îi și spune Târgul Cepelor, erau și alte produse necesare. Am vrut să fac un scurt istoric să vă amintesc, ca în fiecare an, despre sănătatea sărbătorii.
Trecând mai departe, mulțumim lui Dumnezeu că ne-a dat această vreme bună, chiar de ieri. Aseară, am avut seara tineretului, a fost o mulțime extraordinar de mare, datorită faptului că nu a plouat. Uite că azi Dumnezeu ne-a dat o vreme foarte frumoasă, ca să ne adunăm cu toții să petrecem la această sărbătoare câmpenească. Vă mulțu­mesc tuturor că sunteți prezenți într-un număr atât de mare și doresc ca în numele dumneavoastră, a asuajenilor, să salut prezența în mijlocul nostru a oficialităților centrale județene și a colegilor primari, care în fiecare an ne onorează cu prezența. Și acum, de­sigur, o să încep cu domnul ministru Petru Daea, domnul deputat Gabriel Zetea, președintele Or­ganizației Jude­țene Maramureș, domnul senator Dan Ivan, domnul vicepre­ședinte al Consiliului Ju­dețean Doru Lazăr, doamna subprefect Crina Chilat, doamna Bolchiș - secretar de stat la Ministerul Învăță­mântului, doamna consilier ju­de­țean Liliana Moga, domnul Doru Dăncuș - viceprimar al Băii Mari, domnul consilier județean Nelu Teudean, domnul primar de la Mireș Ioan Mătieș, domnul Anton Ardelean- fost primar la Tăuți 6 mandate, acum consilierul primarului Baia Mare, domnul primar al comunei Recea, Octavian Pavel, domnul primar al orașului Ulmeni, Lucian Morar, domnul primar al comunei Gârdani, Nelu Dragoș, domnul primar al comunei Ardusat, Rus
Ciprian, domnul consilier al dom­nului președinte Zetea, domnul Botuza, domnul primar de la Băița, Aurel Domuța, domnul Cozma, consilier județean, domnul primar Florea de la Botiza. Le mulțumesc tuturor pentru prezență!”.

Petru Daea, Ministrul Agriculturii, prezent la eveniment, a spus: „Vă salut dragi asuajeni! Vă salut dragi codreni! Vă salut dragi mara­mureșeni!  Vă salut dragi făuritori de hrană ai țării! Îngăduiți-mi, în acest moment, să dau salutul de respect pentru primar. Pentru stăruința dumnealui de a vă aduce a 51-a oară aici pe un platou al înțelegerii, al bucuriei și al respectului față de munca noastră. Spun munca noastră deoarece, în acest platou, îi putem vedea pe făuritorii de hrană ai țării. Pe acești oameni minunați, care nu țin cont de vreme și de vremuri, întorc brazda țării și scot din rodul pământului ceea ce ne trebuie în fiecare zi. Vă felicit pe toți, și în mod deosebit pe cei care au ajuns aici cu rodul muncii, punându-ne în fața noastră, apreciindu-i pe de-o parte pentru ceea ce fac, dar prețuindu-i prin a cumpăra pentru a putea da speranța binelui, în condițiile în care noi, românii, trebuie să producem în țară, să realizăm ceea ce ne cere populația, să-i îndestulăm pe cei care se uită la rafturile cu mâncare, pentru a putea menține, într-un confort financiar, fermierii români”.

Deputatul Gabriel Zetea a spus: „Mulțumesc mult, domnule primar. Domnule ministru, în primul rând mulțumim pentru faptul că veniți în Maramureș, v-am văzut atât de popular și familiar cu oamenii, v-am văzut și la Ariniș, cum au venit toți să vă vorbească, să vă spună durerile lor. Și mă bucur că, atunci când am anunțat zilele trecute vizita în Maramureș a domnului ministru Daea, nu am greșit. Am spus atunci «veniți la Asuaj, că o să vină domnul Daea și o să puteți să vă uitați în ochii lui, o să puteți să dați mâna și o să puteți cu toții să vă spuneți supărările, că am avut ani grei».
Domnul primar Boitor și eu, să știți că noi considerăm că astăzi cel mai important minister la Bucu­rești este Ministerul Agriculturii. Deoarece oamenii care au plecat, maramu­reșenii, care noi am vrea să revină acasă, au nevoie de condiții, domnule ministru, să investească în agricultură. Avem pământ roditor, avem oameni mulți, tineri care au plecat și poate ar vrea să se întoarcă, pentru că, dacă vă uitați aici, au rămas cei de vârsta a doua.
Oamenii aceștia au nevoie din ce în ce mai mult de ajutor de la Ministerul Agriculturii. Trebuie să luptăm ca subvențiile să fie mai mari, ca subvențiile să fie ca în țările de vest, trebuie să îi ajutăm să subvenționăm motorina, în primul rând,  pentru că s-a scumpit și măsura asta o să îi ajute pe cei mai mulți dintre ei.
Să știți că, în afară de pământ, avem livezi.  O să mergem împreună, domnule ministru, să vedem ceapa, roșiile, legumele pe care le cultivă oamenii din Mara­mureș, Satu Mare și Sălaj. Ei sunt harnici, lucrează în fiecare zi și eforturile pe care le fac, cu ajutorul Celui de Sus, sunt răsplătite.
Dar, un ministru ca dumneavoastră, care o să își aplece urechea la problemele lor, așa cum o faceți și așa cum știu că o să o faceți, o să fie un mare ajutor. De aceea, oameni buni, dragi prieteni, mara­mureșeni, codreni, vă provoc pe fiecare dintre voi să mergeți la domnul Daea și spuneți-i ce vă doare, deoarece el a venit azi aici cu inima deschisă și vrea să vă asculte pe fiecare dintre voi.
În rest să ne ajute Dumnezeu și să aveți o distracție frumoasă! Doamne ajută!”

Prezent la eveniment, Doru Lazăr, vicepreședintele Consiliului Jude­­țean Maramureș, le-a transmis celor prezenți: „Este un motiv de mândrie să vedem cum tradițiile și obiceiurile bunicilor și străbunicilor noștri s-au păstrat până astăzi. Este de datoria noastră să le transmitem mai departe generațiilor tinere, deoarece sunt încununate de înțe­lepciunea cu care înaintașii noștri au privit relațiile interumane și relația noastră cu natura.
Sunt prezenți aici la Târgul Cepelor, ca de fiecare dată, gospodarii și tineri care au muncit întregul an și vă urez tuturor să aveți parte de o recoltă bogată în această toam­nă”.

Crina Chilat, subprefectul jude­țului, a spus: „Vă spun și eu bună ziua! Bună ziua, domnule ministru! Bine ați venit în Maramureș! Ne bucură prezența dumneavoastră astăzi aici, alături de noi, pentru că și noi, maramureșenii, avem să împăr­tășim cu dumneavoastră atât bucurii și realizări, cât și lucruri poate mai puțin bune. Și așteptăm din partea dumneavoastră un sfat, o vorbă bună și ce să facem să mergem mai departe.
Am renunțat la cuvântul pe care l-am pregătit pentru astăzi, pentru că, în drum de la Baia Mare către Asuaj, am primit, la postarea pe care am făcut-o și unde am anunțat că azi o să fiți aici, un mesaj de la un om simplu : «Felicitări, respect și con­siderație pentru un ministru activ, harnic și responsabil, care înțelege că agricultura trebuie să devină cea mai importantă ramură a economiei și unicul filon de dezvoltare sigură a țării și, totodată, de salvare în aceste condiții grele de la foamete și sărăcie a poporului român. Da, planurile de dezvoltare se elaborează în laboratoarele ministerului, dar, ca să fie viabile și aplicabile, trebuie să ia în seamă toate propunerile fermierilor și agricultorilor din România. Ei sunt adevărații specialiști.
Bine ați venit în Maramureș, la Asuaju De Sus, la Târgul Cepelor! Vă veți întâlni cu primarul Boitor Vasile, un primar veteran în func­ție, respectat și votat de oameni, pentru că este specialistul de care comunitățile sătești și comunale au mare nevoie și care simte pulsul și se implică în toate problemele ce definesc viața țăranilor din această zonă. Harnici, credincioși și luptători pentru un trai mai bun și o agricultură performantă. Lup­tați pentru salvarea agriculturii românești!
Ca să închei, am să vă povestesc ce mi s-a întâmplat ieri în piața din Baia Mare. Mergând la cumpărături, văd o grămadă de ceapă și întreb «ceapa este românească?» , se uită vânzătorul cam ciudat la mine și îmi spune «da ce, vreți să vorbiți cu ea?», zic «Nu! Vreau să o consum, vreau să fie pe masa mea și să promovăm agricultorii, fermierii locali, județeni și la nivel na­țional». Și tot așa ca o curiozitate, să știți că această legumă este o monedă de plată pentru a ajunge în rai. Așa spuneau în antichitate egiptenii. Vă doresc multă sănătate, vă doresc să aveți o sărbătoare binecuvântată, o petrecere frumoasă! La anul, îi lansez încă de pe acum invitația domnului ministru, pentru că în comuna Recea, în satul Mocira, a prins contur un festival, «Festivalul Porodicilor», și ne-ar face mare plăcere ca anul viitor să fiți alături de noi și la această manifestare. Mulțumesc!”.

A urmat un recital de excepție susținut de Ansamblul Folcloric „Transilvania”, Ansamblul Folcloric „Cununița” din Satu Mare și Ansamblul Folcloric „Paro­lissum” din Zalău, cu soliști de renume. Apoi voia bună a continuat cu partea a doua a spectacolului folcloric susținut de artiști amatori din Maramureș, Sălaj și Satu Mare.

Pe scurt, o nouă ediție de excepție a unui festival de excepție.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.