STEINHARDT. Un veac de fericire

Citind ,, Jurnalul fericirii” si apoi aceasta carte intitulata: ,,Monolog polifonic” , a lui N. Steinhardt, si gandindu-ma la calvarul inchisorii pe care l-a suportat Steinhardt, imi face impresia ca Steinhardt a dorit voluntar parca sa urce acest calvar al suferintei si l-a provocat cu placere, autoflagelandu-se cu o paradoxala placere.

Vine mereu in istorie o clipa cand cei care afirma ca doi plus doi fac patru sunt pedepsiti cu moartea...

„Maramuresul, neindoios, nu e numai o expresie geografica, numele purtat de una din cele mai pitoresti, mai atragatoare si mai frumoase regiuni ale tarii. Nu e numai tinutul cu absolut originale si supraabundent daruite cu gratie constructii din aceasta parte a Europei.

Nascut in comuna Pantelimon de la marginea Bucurestiului, in vara anului 1912, intr-o familie evreiasca ce facea parte din mica burghezie a vremii, Nicu Aureliu Steinhardt a primit din copilarie o educatie aleasa. Tatal sau, Oscar Steinhardt, era inginer cu o inalta pregatire profesionala si intelectuala, cu studii facute in Elvetia la Zurich, unde fusese coleg cu Albert Einstein, fapt pentru care a tinut ca si unicul sau   

Nascut evreu, intelectual pur si mai degraba agnostic, este condamnat in lotul “Noica-Pillat” si, in cea mai crunta suferinta, ajunge sa guste din fericire si sa afle, asemeni lui Pascal, ca “inima are ratiuni pe care ratiunea nu le poate intelege”. Era fericirea martirului modern, bucuros sa sufere pentru Dumnezeu. Nicolae Steinhardt a stiut, asemeni lui Don Quijote, sa vada un castel intr-o carciuma prapadita si sa   

Izolat, inchis, in suferinta fizica si lipsit de orice fel de drepturi si bunuri materiale, Nicolae Steinhardt gaseste in Camera 18 a Inchisorii Jilava Libertatea absoluta si fericirea. La 15 martie 1960, in inchisoarea Jilava, ieromonahul basarabean Mina Dobzeu il boteaza intru Iisus Hristos, nas de botez fiindu-i Emanuel Vidrascu (coleg de lot, fost sef de cabinet al maresalului Antonescu), iar ca martori ai tainei participa