Biblioteca de idei / Diarium Academicum Septentrionis (CXLIV)

·        1906. Când a vizitat pentru prima dată Maramureșul, Nicolae Iorga a fost impresionat în mod deosebit de doi bărbați distinși ai Neamului Românesc de aici: dr. Ioan Mihalyi de Apșa și vicarul Tit Bud. Despre acesta din urmă a scris câteva rânduri memorabile: „Născut dintr-un neam de vechi săteni liberi [...] a ajuns preot și a stat mult timp în cancelarii și în parohii de sate din Maramureșul său. Astăzi, când este căpetenia celorlalți preoți, a celor 50 de parohii din acest comitat, (Tit Bud) impune prin statura sa de uriaș, prin frumusețea bătrâneților sale, prin manierele sale și prin hotărârea sa. A scris românește despre subiecte istorice și scrie fără sfială până azi, în această țară de slăbiciune și de frică. De la acest bărbat puternic și harnic se așteaptă mult pentru trezirea conștiinței naționale adormite aici” (Nicolae Iorga, Neamul românesc în Ardeal și Țara Ungurească la 1906, București, 1906, pp. 320-321).

·        1906. În Analele Asociațiunei pentru Cultura Poporului Român din Maramureș. 1860-1905, Gherla, Tipografia „Aurora”, A. Todoran, p. 3-4, întâlnim textul ce reproduce discursul istoricului Tit Bud adresat Magnificului Domn Petru Mihalyi de Apșa, pe atunci delegat dietal și președinte al Asociațiunii, din care extragem câteva rânduri: „...De acest dor fierbinte erau pătrunși și ceilalți fruntași ai comitatului... despre care fericitul George Barițiu în Istoria Transilvaniei scrie: care pe lângă că au cultivat toate virtuțile adevăraților patrioți eminenți, în același timp au știut să fie și buni români, apărători imparțiali și valoroși totodată ai națiunei române din ai cărei sân ieșiseră. Să conservăm memoria lor pentru ca posteritatea să-i aibă de model al vieții sale”.

·        1906. În volumul Hotare și spații naționale. Afirmarea vitalității românești, Nicolae Iorga îi dă replici istoricului maghiar Dembovzsky, care în cartea sa tipărită la Paris Metoda istorică a dlui Nicolae Iorga (300 de pagini!) îi impută renumitului istoric român că e „un mare falsificator” al istoriei originii românilor și a permanenței lor în spațiul carpatic, un „imaginativ care înșală lumea”, chiar în chestiunea întemeierii de către Bogdan Vodă, a Moldovei. Bogdan, subliniază Iorga, a creat o țară independentă; el s-a luptat de mai multe ori cu Ludovic cel Mare al Ungariei și și-a păstrat independența. Și Iorga continuă cu alte argumente pertinente, în logica istoriei care curge, chiar peste încrâncenările unor istorici fixiști. (Vasile Gaftone, Românii și etniile din Maramureș. O istorie a multietnicismului, Editura Eurotip, Baia Mare, 2010, pp. 21-22).

·        1906. La Editura Ministerului de Instrucțiune Publică, București, a fost publicat vol. XII din lucrarea Studii și documente cu privire la istoria românilor de Nicolae Iorga, Partea I: Scrisori și inscripții ardelene și maramureșene. Partea II: Inscripții și însemnări.

·        1906. La nici douăzeci de ani Alexandru Borza (n. 21 mai 1887 la Alba Iulia) debutează în literatura de specialitate cu Câteva noutăți etnobotanice din Maramureș.

·        1906. Nicolae Iorga, profesor la Universitatea din București, publică la Atelierele grafice Socec & Comp. volumul Scrisori și inscripții ardelene și maramureșene. Cu bucurie descoperim în exemplarul de la Colecții Speciale, care poartă ștampila Biblioteca D. Caracostea 1243 pe pagina de titlu și, mai departe, la paginile 100; 200; 300. Capitolul V „Despre câteva acte maramureșene. Istoria bisericii românilor din Maramureș” (21 de pagini de la XXXV la LVI). De asemenea, la pag. 233, capitolul IV intitulat „Documente maramureșene” și la paginile 239-268 (capitolul V), este reprodus „Registrul parochiei maramureșene a Giuleștilor (1755-1781)”.

·        1906. Aflând din presa românească despre Serbările Naționale ce se vor ține la București în onoarea Regelui Carol I, inclusiv expozițiile organizate, vicarul greco-catolic Tit Bud a trimis circulare la parohii, solicitându-le preoților să se ocupe personal de selectarea și pregătirea delegaților. Ulterior, s-a luptat cu autoritățile pentru ca cei înscriși să obțină aprobările necesare (pașapoarte și vize). Se păstrează la Arhivele Naționale Maramureș scrisoarea preotului N. Doroș către nepotul Titu Doroș, în care mărturisește detaliat ce a văzut în România (Informații de la Ioan Ardeleanu-Pruncu).

·        24 februarie 1906. În „Analele Academiei Române”, Seria II, Tomul XXVII, 1905-1906, Memoriile Secțiunii Literare, se publică (pp. 413-516) Poezii populare din Maramureș adunate de Alexandru Țiplea, aprobate spre tipărire în Ședința de la 24 februarie 1906. Corpusul editat cuprinde: balade, doine, descântece și strigături, scrise în forma în care se aud în Maramureș. „Cea mai mare parte au fost auzite în satul românesc Biserica Albă, așezat pe malul drept al Tisei și în fața căruia se află orașul Sighet, pe malul stâng al Tisei. O culegere de poezii populare din Maramureș, până acum nu s-a făcut și nici în alte colecțiuni nu s-au publicat în forma în care ele umblă în gura poporului român din acest ținut”, menționează culegătorul Alexandru Țiplea.