• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Joi , 07 Noiembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 6 Iunie , 2022

Sfânta Liturghie Arhierească de ziua onomastică a Întâistătătorului Eparhiei şi de Ziua Copilului

Andrei Fărcaş, redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”

Miercuri, 1 iunie 2022, Odovania praznicului Învierii Domnului, Prea­sfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat, din încredinţarea şi cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Iustin, Episcopul Ma­ramu­reşului şi Sătmarului, Sfânta Liturghie Arhierească la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, în fruntea unui sobor ales de preoți şi diaconi, pomenind pe Sfântul Iustin Martirul şi filozoful, ocrotitorul ceresc al Preasfințitului Părinte Episcop Iustin al cărui nume îl poartă din călugărie, precum şi cu ocazia sărbătoririi tuturor copiilor, a căror zi laică de sărbătoare este.

 
Sfânta Liturghie Arhierească
Din soborul ales au făcut parte Pr. dr. Vasile Augustin, vicar eparhial administrativ, Pr. Milan Bălan, consilier eparhial teologic educaţional, Pr. Viorel Bud, Pr. prof. Florin Hoban, inspector şcolar pentru Religie, Pr. Florin Bălan, Pr. dr. Valeriu Vana, Arhid. Ghera­sim Nap, şeful de cabinet al Arhiereului-Vicar, Arhid. Dumitru Botiş, inspector social, Arhid. prof. Adrian Dobreanu, dirijorul Grupului Psaltic „Theologos” şi responsabilul sectorului Media online al Episcopiei, Diac. Ioan Onuţ Păcurar, referent secretariat, Diac. Petru V. Bud, Ierod. Serafim Bilţ.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie Arhierească au fost date de Corul „Angelli” al Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare şi o parte a corului „Sfântul Ioan Damaschinul” al Domeniului Teologic „Justinian Arhiepiscopul” al Centrului Universitar Nord din Baia Mare, dirijate de Pr. prof. dr. Andrei Baboşan.
În timpul Sfintei Liturghii au fost rostite rugăciuni pentru încetarea războiului din Ucraina, pentru toţi copiii țării de ziua lor şi a fost oficiat un polihroniu, pentru ca Dumnezeu să-Şi reverse binefacerile Sale asupra Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului şi Sătmarului, a cărui zi onomastică este, precum şi pentru toţi copiii din Episcopie, de ziua lor.
La Sfânta Liturghie au participat, ca de fiecare dată de ziua tinerilor, delegații ale Asociațiilor Tinerilor Creștin Ortodocși din cele 8 protopopiate ale Episcopiei, împreună cu preoții responsabili şi coordonatori şi alți preoți care i-au însoțit, credincioși din întreaga Episcopie, părinți şi copii. Atmosfera tinerească a fost cea care a însoțit întreaga Sfântă Liturghie.


Cuvântul de învăţătură
Un frumos cuvânt de învățătură a rostit Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul despre semnificația sărbătorii de azi, despre Sfântul Iustin Martirul şi Filozoful, adresând cuvinte de felicitare Întâistătătorului Eparhiei, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin, cu ocazia zilei onomastice şi subliniind sfin­țenia celui trecut azi în calendar.
„Sfântul Iustin Martirul şi Filozoful este unul dintre cei mai mari teologi ai Bisericii noastre, primul care a vorbit în termeni profunzi şi duhovnicești despre Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, acolo la Roma, ducând un război pe faţă cu păgânismul şi cu reprezentanții lui de seamă. De aceea, ne-au rămas în istoria Bisericii şi umanității trei cărţi profunde: Apologetica şi Dialogurile cu iudeul Trifon. Sfântul pe care noi astăzi îl prăznuim a fost un om al lui Dumnezeu, din tinerețe frământat cu profunzimea existențialității vieţii şi mai ales a celei care urmează să fie în lumina veșniciei lui Dumnezeu.”   


Sărbătoarea copiilor
După încheierea Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Episcop Timotei Sătmăreanul s-a întâlnit, pe esplanada din fața sfântului locaș de închinare, cu toţi copiii care au venit la Sfânta Catedrală şi au umplut aleile din jur, s-a rugat împreună cu ei pentru ca Dumnezeu să-Şi reverse bunătatea Sa asupra tuturor, le-a spus cuvinte de încurajare şi de felicitare, a asistat şi a luat parte la bogatul program care le-a fost pregătit de sectorul de catehizare pentru tineret, coordonat de Arhid. Vlad Verdeş: baloane colorate umplute cu heliu, pe care copiii le-au lansat, la un moment dat, spre înaltul cerului, în mii de urale, un spectacol cu Mickey şi Minnie, dans şi voie bună, exerciții demonstrative făcute de pompieri, SMURD, jandarmi, poliție, 12 jocuri diferite pentru copii, au servit pizza pe iarbă, li s-au oferit pachete cu cadouri în jucării, alte surprize. Ziua de azi va rămâne ca o frumoasă şi bogată amintire peste ani.

 
 


 
 

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.