Schimbul de azi / Comisarul din clanul finilor

… mai exact, din clanul finilor care nu-i sunt fini, dar au aceasta sansa, aproape paroxistica, sa-i devina! Practic, comisarul din aceasta scriere s-a antamat nas. Ca-n filmul lui Francis Ford Copolla. Pentru ca nu este fictiv, dar nici Marlon Brando nu e, sa-i cerem sa-si decline identitatea: Masca, deconspira-te! Doamnelor si domnilor, faceti cunostinta cu personajul principal: comisarul sef Florian Ioan Vergiliu Maxim, prim adjunct al sefului Inspectoratului de Politie Maramures. Dupa ce saptamana trecuta s-a epuizat cu tentativa de-a intelege strategia licita prin care o familie de bugetari, dar cu grade, a reusit sa acumuleze o modesta avere (vezi articolul “Matusica” la Maxim), am receptat, suficient de tardiv incat sa ma autodenunt aici si acum, ca am omis cele mai importante 3 (trei) aspecte. Din acest condamnabil motiv revin, nu inainte de a solicita pedeapsa maxima acordata de lege, ca unui bou ce sunt. De asemenea, daca pot spera la o reducere a pedepsei (pe considerente de marturisire si de colaborare cu “organele”), va rog sa nu mi-o acordati. Acordati, in schimb, clementa totala comisarului sef Maxim, un ofiter absolut nevinovat pentru ca are rude atat de bogate, care-i doneaza inclusive alimente pentru consumul intregii familii. Timp de patru ani. O Olimpiada Caritabilitatii intre Rude. Acum, vin si va intreb: ce vina are comisarul sef ca are fini? Si ca finii construiesc o vila, pentru modestul, dar bine-meritatul confort al nasului? Nici o vina. E drept, analogia s-ar putea extinde la “nici un fin”, “nici un nas”. Pentru ca: 1) finul, personajul-cheie al anchetei Corpului de Control al Ministerului de Interne, nu e finul comisarului sef. Pentru ca nu e casatorit. Asta nu insemna ca nu l-a ajutat de-a moaca pe cercetat. Maxim, cum putea sa-l ajute? A turnat boltarii (facuti in regie proprie, ca-n perioada interbelica), a sapat la fundatie, a turnat fundatia, a ridicat peretii, a montat faianta, gresie, alea-alea… Si mai ales: 2) a donat (!) nisipul necesar celor 3.500 de boltari (cu siguranta ca finul, neavand fabrica de nisip si nefiind proprietar de cariera, a cumparat nisipul, pe banii lui, cu chitanta, o hartiuta pe care o pastreaza si azi, melancolic, sub perna, in amintirea perioadei de claca). In schimb, comisarul sef i-a pasat una bucata vana, o chiuveta si, mai ales, promisiunea ca o sa-i fie nas. Care face toti banii (castigati cinstit, repet). In definitiv, toate rautatile au pornit de la altceva: 3) un nevinovat… fals in acte. Dar cine nu greseste in ziua de azi? Si de ieri, si de maine… Catalin VISCHI catalin@gazetademaramures.ro