• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Miercuri , 27 Octombrie 2021

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Miercuri , 11 Martie , 2015

Când am intrat la Sfânta Liturghie în 30 ianuarie 2015 mi-a fost dată în mână o scrisoare deosebită de la o credincioasă a noastră pe care o cheamă Livia. O scrisoare de patru pagini, cu o mărturisire sfântă. (Întotdeauna mă voi ruga pentru dumneata, Livia!). În această femeie credincioasă, evlavioasă, sărmană, eu văd toate femeile din ţara noastră, din toată lumea. Făpturi create de Dumnezeu să fie luminate, să fie bucurie bărbaţilor, să fie tinere, frumoase ca florile, să fie mame, să fie bătrâne sfinte, să fie îngrijitoare ale altarelor, să fie mângâiere şi bucurie copiilor.

Să fie ca nişte icoane curate în care vedem reflectat chipul nevinovat al Evei, cum a fost aceasta înainte de căderea în păcat. Să fie pline de daruri frumoase ca în timpul Lumii Vechi. Să o vedem pe Maria cea plină de Har după ce a primit pe Arhanghelul Gavriil, prin care a venit de la Tatăl Duhul Sfânt şi a zămislit în trupul ei Preacurat pe Iisus Hristos – Cuvântul şi Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul Lumii.

Sărmane! Aşa sunt toate femeile care nasc copii, care se îngrijesc de bărbaţi, care plâng după cei răposaţi, care se îngrijesc de mormintele celor adormiţi şi care ne amintesc mereu de sfinţii pe care i-am avut şi de eroi. Şi de toţi bărbaţii care au fost taţi copiilor ce s-au născut în lume. De toate acestea, şi de multe altele, mi-am amintit în seara aceasta.

 

Adam este cel dintâi creat de negrăita înţelepciune şi bunătate a lui Dumnezeu, din infinita lui iubire. Însăşi Dragostea Nemărginită l-a creat pe om după chipul şi asemănarea Sa. Adam cel dintâi s-a multiplicat apoi în nenumărate chipuri, dar a rămas după chipul celui care l-a creat. A pierdut însă asemănarea cu Dumnezeu, din cauză că omul n-a ascultat ce era în sinea lui, ci l-a ascultat pe satan. S-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu şi a căzut în păcat. Şi din această cauză, sămânţa curată primită de la Dumnezeu s-a stricat şi fiii lui Adam s-au desfigurat. Că iniţial trebuiau creaţi frumoşi ca îngerii, înţelepţi ca arhanghelii, buni ca cei ce stau permanent în jurul celui Bun. El, numai Dumnezeu, a rămas Bun, ne spune Hristos Fiul lui Dumnezeu.

După ce a căzut în păcat, omul a pierdut tăria pe care o avea de la început de la Dumnezeu. A pierdut frumuseţea, a pierdut înţelepciunea şi bunătatea şi i s-au împuţinat darurile cu care a fost înzestrat Adam de către Dumnezeu Cel Prea Bun. Omul a pierdut frumuseţea şi măreţia împărătească şi îngerească pe care o avea la început. Cei născuţi din sămânţa strămoşească au devenit mai urâţi, mai fricoşi, foarte înapoiaţi, ignoranţi şi răi. Dar nu au pierdut Raţiunea, nu au pierdut Sentimentul şi nu au pierdut Voinţa. Şi cu bogăţiile acestea - Raţiune - Sentiment - Voinţă, darurile acestea foarte mari pe care fiinţa omenească le-a primit de la Dumnezeu, ajutat de Sufletul Nemuritor (dat tot de Dumnezeu), omul a început să se ridice de jos, de unde era căzut. Şi a început, ajutat de Raţiune, să gândească şi să privească la cer şi la natura din jurul lui. Şi în felul acesta a început să-şi amintească de unde a căzut şi să-şi amintească de Dumnezeu.

Apoi, ajutat de Sentimentele pe care le avea de la Dumnezeu în inimă, a început să iubească cu toată puterea lui toată creatura de care era înconjurat.

Şi prin creaţie, omul şi-a ridicat gândirea spre Creatorul nostru, care a făcut tot ce vedea omul în jurul lui. Apoi, Voinţa l-a ajutat pe om să se ridice să lucreze, să creeze, să devină creator şi el. Creator de valori materiale şi spirituale, iar în felul acesta au apărut pe Pământ: Cultura, Civilizaţia şi Progresul. Iar prin aceste daruri primite de la Dumnezeu, omul s-a ridicat din rândul creaturilor fără suflet, a putut să se ridice din rândul animalelor, să iasă din grote şi peşteri şi să-şi construiască locuinţe pentru trup şi locuri sacre pentru ca El, Bunul, să constate că omul are în fiinţa lui o putere, un dar, o lumină nemuritoare din Duhul lui Dumnezeu, pe care urmaşii lui Adam l-au numit Suflet.

Sufletul nu-i muritor ca şi trupul făcut din pământ şi care se întoarce în pământ, ci este din Duh. Este cu totul mai presus de sămânţa care se coboară în pământ. Pentru că sufletul se ridică într-o altă lume, într-o lumină care nu se stinge, care nu apune niciodată. Şi în această lumină ajunge şi sufletul lui.

Creatura a fost creată mai presus de toată făptura din aşa numita: Materie. Mai presus de lumea văzută, mai presus de ochii făcuţi din materie este numită „lumea nevăzută”, lumea spirituală în care spiritul se ridică mai sus de lumea creată din materie. Unde să poată minunatul om şi îngerii să se ridice spre lumea necreată, spre eterna şi tainica lume desăvârşită, infinită, nelimitată, care este întru totul necuprinsă nici de timp, nici de spaţiu. Aici este viaţă, putere, gândire şi tot ce are fiinţa creată. Pentru că Duhul are tot ceea ce are fiecare făptură creată, şi mai presus de tot ce este creat. Este deosebit de important să ştim şi noi, cei limitaţi în timp şi spaţiu că şi aici se poate vorbi de Persoană, avându-le toate cele ce le are făptura creată. Şi mai presus de toate, El, când voieşte, ne apare în lumină. Dar este cu totul mai presus de organul prin care noi, cei creaţi, oameni sau îngeri, vedem. Şi auzul este mai presus de auzul limitat cu care noi, oameni sau îngeri, suntem înzestraţi.

Într-un cuvânt, cel Veşnic, cel Nemărginit în toate, cel Infinit, care ne-a permis să-L numim Dumnezeu este Persoană. Persoană mai presus de orice persoană creată, om sau înger. Dar în mod absolut mai presus de lumea creată, şi cu infinită bunătate face mereu pogorământ faţă de lumea pe care a creat-o. O lume creată de El ca să ne bucurăm noi. Să se bucure creatura omenească mai ales. Dând prin aceasta posibilitatea ca omul creat de El să îndrăznească, să aspire, să dorească. Chiar şi după căderea omului, acesta a avut posibilitatea să se ridice, să râvnească, să devină şi el ca Tatăl (Creatorul său) şi asemenea cu Tatăl (cu Dumnezeu). Şi, după ce Adam a căzut şi cu el toată făptura născută din sămânţa lui cea stricată, şi Dumnezeu a coborât în dreptul neamului lui Adam. Asta prin Cuvântul Său, prin Logos, care este Hristos Unsul, Fiul lui Dumnezeu celui veşnic, care s-a făcut om. Cel Etern şi Infinit s-a zămislit de la Dumnezeu Tatăl prin Duhul Sfânt şi s-a făcut om, împlinind dorinţa celui Etern.

 

Aceasta a fost dorinţa lui Dumnezeu din Eden, ca şi creatul cel mai iubit – omul – să devină dumnezeu persoană, după chipul şi asemănarea Creatorului. Să fie şi omul, să devină şi omul o Persoană. Şi aceasta se realizează prin Iisus Hristos cu Duhul Sfânt, putere necreată. Şi tot cu ajutorul Duhului Sfânt se întemeiază de Hristos pe pământ, Sfânta şi Dumnezeiasca Biserică prin care neamul lui Adam se sfinţeşte şi se îndumnezeieşte. Şi se împlineşte astfel voinţa şi dorinţa lui Dumnezeu Tatăl ca creatura Sa cea iubită, omul, să devină Persoană, să devină nemuritor după chipul şi asemănarea Lui. Este împlinirea dorinţei şi a planului pe care Dumnezeu le-a avut la început.

Astfel, în mod minunat şi tainic, s-a desăvârşit şi Dumnezeu, nu numai creatura. Şi, mai presus de creatură, şi Făcătorul tuturor celor văzute şi celor nevăzute, şi Dumnezeu a avut infinită bucurie, văzând lucrarea împlinită. O îndumnezeire a creaturii prin Maica lui Iisus. Fără naşterea omului nou, prin Iisus Hristos, creatura ar fi rămas neîmplinită, nedesăvârşită, nevrednică de a deveni fiu al lui Dumnezeu, de care să se bucure şi cel desăvârşit, cel veşnic, care, îşi dorea asta de la început, de când a început să creeze lumea văzută şi nevăzută, lumea materială şi nematerială, oameni şi îngeri, Cerul şi Pământul, cum se spune în Sfânta Scriptură.

Iată, acum avem în faţă, cu voia lui Dumnezeu, pământul plin de bărbaţi. Frumoşi ca îngerii sunt aceştia când sunt copii, luminaţi ca florile când aceştia sunt tineri, şi măreţi ca îngerii şi ca nişte voievozi când devin bărbaţi.

Bărbatul este luminos când devine tată pentru că la fel ca şi Dumnezeu zămisleşte copii. Iar femeia lui devine născătoare de Dumnezeu. Pentru că tot ce se naşte din femeie, încreştinat sau neîncreştinat, este om viu. De la zămislire, când sămânţa sfântă a bărbatului prinde viaţă în pântecele femeii, o dată cu viaţa, primeşte şi suflet. Un suflet viu, nemuritor, care aşteaptă să vadă lumina. Şi prin lumina cea materială primeşte o veste că există o lume luminată pe care noul născut o întâmpină cu un strigăt de bucurie, sau cu un ţipăt de durere. Un suflet nemuritor care aşteaptă lumina cea adevărată, lumina care este Hristos. Aşteaptă lumina cea necreată, aşteaptă Harul lui Dumnezeu Tatăl, bucuria Fiului şi căldura Sfântului Duh.

Şi astfel din bărbat şi femeie zămislesc şi nasc un om, nasc o nouă fiinţă preţuită de Tatăl în mod deosebit. Pentru că la naştere şi mama, şi tata aduc pe lume o Persoană pe care o aşteaptă cu negrăită bucurie şi dragoste. O Persoană care are pregătit un scaun, pregătit de Dumnezeu pentru cei veniţi în viaţă. O comoară sfântă şi scumpă a Tatălui. De aceea, Dumnezeu pune un înger păzitor lângă fiecare suflet de om nou născut până la Dreapta Judecată.

 

Privesc cu bucurie, cu respect, cu dragoste sfântă pe fiecare bărbat care a fost copil nevinovat, care a fost tânăr curat şi care a devenit bărbat adevărat. Şi iată, din voia lui Dumnezeu, din când în când, în loc să devină tată, s-a păstrat curat, sfânt, nepătat şi a îmbrăcat haina de ostaş, de purtător de cruce după voia lui Hristos. Închinându-şi tot trupul lui, sinea şi osul lui, făcându-se înger în trup, slujitor tuturor bărbaţilor, tuturor femeilor care au întemeiat o familie (familia este „biserica mică”, iar ea face parte din familia cea mare a Bisericii lui Hristos).

Pe calea vieţii văd domol apropiindu-se de porţile vieţii de veci pe aceşti ostaşi cu plete albe, pe venerabilii bătrâni al căror trup au mireasmă de busuioc şi tămâie. Cu ei vin şi femeile, mironosiţele, venerabilele bătrâne frumoase ca nişte fecioare, frumoase ca nişte fetiţe curate şi frumoase ca florile de toamnă întârziate pe lângă casă, ca să fie toamna mai frumoasă şi mai blândă. Toamna ce se apropie de noi aducând în braţe flori multe, flori frumoase de colinde şi de bucurii pentru toţi copiii din ţara noastră.

Să ne oprim şi să trecem pe porţile frumoase ale nopţilor binecuvântate.

 
 

„Fără naşterea omului nou, prin Iisus Hristos, creatura ar fi rămas neîmplinită, nedesăvârşită, nevrednică de a deveni fiu al lui Dumnezeu, de care să se bucure şi cel desăvârşit, cel veşnic, care, îşi dorea asta de la început, de când a început să creeze lumea văzută şi nevăzută, lumea materială şi nematerială, oameni şi îngeri, Cerul şi Pământul, cum se spune în Sfânta Scriptură”.

 
 

„După ce a căzut în păcat, omul a pierdut tăria pe care o avea de la început de la Dumnezeu. A pierdut frumuseţea, a pierdut înţelepciunea şi bunătatea şi i s-au împuţinat darurile cu care a fost înzestrat Adam de către Dumnezeu Cel Prea Bun. Omul a pierdut frumuseţea şi măreţia împărătească şi îngerească pe care o avea la început. Cei născuţi din sămânţa strămoşească au devenit mai urâţi, mai fricoşi, foarte înapoiaţi, ignoranţi şi răi. Dar nu au pierdut Raţiunea, nu au pierdut Sentimentul şi nu au pierdut Voinţa. Şi cu bogăţiile acestea – Raţiune – Sentiment – Voinţă, darurile acestea foarte mari pe care fiinţa omenească le-a primit de la Dumnezeu, ajutat de Sufletul Nemuritor (dat tot de Dumnezeu), omul a început să se ridice de jos, de unde era căzut”.

 

† Justinian Chira, Arhiepiscopul Maramureşului şi Sătmarului

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.