Răscoala din Transilvania de la 1784-1785 și conducătorii ei în conștiința poporului român

Duminică, 10 august-2025, la Ieud-Maramureș, Muzeul Chindriș Vălenaru din localitate, Asociația „Ieudeni am fost ș-om si”, Societatea „Avram Iancu” România și USA, Asociația Cultural Patriotică „Avram Iancu” - Maramureș, Asociația maramureșenilor din Cluj și Detroit-USA, Ziarul „Curentul internațional” din Detroit-USA au organizat simpozionul cu temele: „Arc peste Atlantic” și „Recunoștință satului nostru Ieud”.

Anul 2025 este dedicat Cardinalului Iuliu Hossu, conducătorilor răscoalei transilvănene din 1784-1785, Horea, Cloșca și Crișan, precum și lui Mihai Eminescu. În acest context s-a desfășurat întreaga activitate a acestei frumoase zile de august. Sufletul acestui eveniment cultural de cinstire și omagiere a eroilor neamului a fost inginerul Gheorghe Chindriș, fiu al satului Ieud, de numele căruia se leagă o serie de realizări în plan local, național, precum și promovarea imaginii României pe plan internațional.

Asociația Cultural Patriotică „Avram Iancu”, Maramureș a participat la aceste acțiuni, având alături conducerea Consiliului Național și reprezentanții  filialelor din Cluj-Napoca, Câmpeni, Beiuș, Abrud, Petroșani, Brad, Dej, Mihai Viteazu, Gârda , Satu Mare și Scărișoara. Comunicările reprezentanților Asociației, ce poartă numele „Crăișorului Munților”, au fost legate de Eroii Munților Apuseni.

Memoria înaintașilor, actele de vitejie, sentimentul de demnitate și onestitate, sufletul curat și deschis al celor care au pornit lupta dezrobirii sunt precepte ce trebuie cunoscute cât mai bine de actuala generație. Numai remarcând trecutul, cei de azi și generațiile viitoare se pot bucura de libertate, de limba pe care o vorbim și de valorile spațiului românesc.

În acest an, 2025, declarat simbolic Anul „Horea”, cu admirație și recunoștință, Asociația Cultural-Patriotică „Avram Iancu”, Maramureș își întoarce gândurile spre acel moment istoric – Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan – petrecut în urmă cu 240 de ani, încercând cu pioșenie să-i cinstim așa cum se cuvine pe nemuritorii săi eroi.

Octavian Goga, poetul cântării pătimirii românilor ardeleni, face apel la exemplul lui Horea și Avram Iancu ori de câte ori analizează situația din Transilvania aflată sub opresiune străină. Fiecăruia le-a dedicat un spațiu și o atenție aparte în opera sa. Tot Goga ne spune:

„În Ardeal era o viață zbuciumată, adică erau luptele politice de afirmare națională împotriva asupririi străine. Aici pământurile, bogățiile, funcțiile au încăput doar pe mâna străinilor, românilor rămânându-le munca de robi și jalea. Povestea noastră de aici e o lungă plângere în surdină, revărsată în doine, ticluită în petiții la împărat sau aflată în rugăciunea către Dumnezeu.”

Pentru a înțelege suficient de bine cadrul istoric și contextul în care a izbucnit răscoala, trebuie menționat că a doua parte a secolului al XVIII-lea era o perioadă în care societatea transilvăneană suferea de un dezechilibru aparte, de o dominare insuportabilă a nobilimii și de o excludere socială aproape totală a țăranilor români de la drepturile elementare.

Caracterul complex al mișcării a fost expresia unor acumulări de nemulțumiri și a unui comportament barbar al feudalilor față de populația majoritar românească. Alte repere de care trebuie să ținem cont sunt profilul și personalitatea celor trei conducători ai răscoalei. Aceștia au fost simpli țărani, dar se bucurau de încrederea celor din jur și erau înzestrați cu o credință aparte în „Legea strămoșească”.

Horea era făuritor de biserici și considerat de mase „omul lui Dumnezeu”, lucru ce a contribuit la încrederea și influența sa în rândurile iobăgimii.

Răscoala a avut o desfășurare rapidă din cauza acestor condiții insuportabile de viață. Ultimatumul lui Horea către nobilime, din 11 noiembrie 1784, poate fi considerat motoul acestor evenimente:

„Nobili să nu mai fie, ci fiecare, dacă va putea găsi undeva o slujbă împărătească, din aceasta să trăiască. Nobilii stăpâni de moșie să-și părăsească pentru totdeauna moșiile. Pământurile lor să se împartă între poporul de rând după porunca ce va da înaltul împărat. Nobilii să plătească dare ca și poporul de rând.”

Răscoala s-a extins până spre zonele nobiliare din centrul și vestul Transilvaniei, iar în final, deși a fost înăbușită într-un mod barbar – prin trădare și execuții publice, culminând cu supliciul lui Horea și Cloșca, zdrobiți cu roata – impactul acestei revolte în rândurile iobagilor a fost major.

Tocmai această execuție publică a produs o puternică zguduire și a determinat autoritățile habsburgice să-și schimbe atitudinea și politica în raport cu populația majoritară. În urma acestor evenimente, împăratul Iosif al II-lea a fost determinat să emită decretul desființării șerbiei, iar în 1786 a înființat la Sibiu un curs de teologie și pedagogie pentru Episcopia Ortodoxă, cunoscut mai târziu ca „Institutul Teologic și Pedagogic”. La 22 august 1785, la o jumătate de an de la torturarea conducătorilor răscoalei, împăratul a abolit servitutea corporală în Transilvania și a acordat țăranilor dreptul la liberă strămutare.

Horea, pe numele său adevărat Vasile Nicola Ursu, născut la Albac, în Munții Apuseni, a fost iobag sărac. De tânăr, doinea necazurile sale și ale semenilor săi cu vers melodios, uneori cu încrâncenare, alteori răscolind simțăminte și stârnind mânia mocnită a celor oprimați. De aici i se trage porecla Horea. Trudea la pădure, la câmp, la construirea de case și biserici, ca meșter dulgher, lăsând mărturie numele său pe grinzi, cum arată inscripția „Făcut Ursu” din podul bisericii din Cizer (Sălaj). Aceasta dovedește că știa carte, fapt confirmat și prin scrisorile și poruncile scrise în timpul răscoalei.

Făcuse armata în Austria și vorbea limba germană, lucru care l-a ajutat în întâlnirile cu împăratul. A fost asasinat, dar – cum spunea Nicolae Bălcescu – „a scris, prin faptele sale, drepturile națiunii române și programa politică și socială a revoluțiilor viitoare”.

Este demn de remarcat faptul că țăranii, fie ei ardeleni, moldoveni sau munteni, în momente de cumpănă pentru popor, rosteau și cântau versuri despre Horea. La 1848, pe Câmpia Libertății, Alecu Russo, auzind aceste cântece, înțelegea bine că „izvorul întâmplărilor de la 1848” se află în faptele și cântecele din 1784, de vreme ce feciorii celor care cântau la 1784 „Horea be și veselește” începeau, la 1848, revoluția tot cu acest cântec sau:

Când Horea ieșea în deal

Grofii fugeau din Ardeal.

Până fu Horea-împărat,

Grofii n-au dormit în pat,

Numai pe pământ uscat,

Nici din blide n-au mâncat.

Și de mai era un an,

Grofi n-ar mai fi fost șohan.

Tot țăranii au fost aceia care, prin picturi în biserici, au imortalizat memoria lui Horea, Cloșca și Crișan. Cinstirea lor a început încă din anii martirajului, prin poezii și cântece, iar mai târziu a intrat în canonul iconografic al Bisericii Ortodoxe Române. Evenimentul cultural de azi de la Ieud (Maramureș) ne arată că Horea, Cloșca și Crișan au fost și sunt omagiați nu numai în Țara Moților, ci și la nivel național.

O împlinire sufletească s-a realizat în urma declarării de către Parlamentul României, prin Legea nr. 138/21 iulie 2020, a lui Horea, Cloșca și Crișan drept „martiri și eroi ai națiunii române pentru rolul, curajul, eroismul și sacrificiul lor din timpul răscoalei țărănești din 1784”. Recunoștință eternă eroilor martiri Horea, Cloșca și Crișan!

Ioan Tuhuțiu

Președinte al Asociației Cultural-Patriotice „Avram Iancu”, Maramureș