• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Marţi , 22 Iunie 2021

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Miercuri , 21 Aprilie , 2021

Prof. Marius Moga

Nu vom repeta cele spuse pentru psalmul 13, cu care acesta aproape se confundă. De fapt, singura diferență între cei doi psalmi rezidă în versetul 6 care nu apare şi în psalmul 52: şi voi ați râs de nădejdea lui.
Dintr-un alt punct de vedere, această diferență ar putea trimite cu gândul la distrugerea primului templu, cu referire clară la întoarcerea din robia babiloniană. Desigur că şi psalmul 52 vorbește despre o întoarcere din robie, dar ar putea fi vorba despre un alt fel de robie, nu cea istorică şi do­cumentabilă, ci de robia păcatului (Romani, 6:6). Motiv pentru care acest psalm ar putea face referire la  distrugerea templului de care vorbea Mântuitorul (Ioan, 2:19). Desigur, nu vom înțelege prin aceasta templul reconstruit de  Zorobabel, precum odinioară iudeii, ci exact ceea ce Evanghelia arată: „ Iar El vorbea despre templul trupului Său”.
Devine limpede că acest psalm profetic ne amintește că Mesia este Răscumpărătorul, restauratorul omului căzut în densitatea trupească, în ciuda planului divin (a se vedea 1 Corinteni, 3:16,17).
Însă, actualitatea  cutremurătoare a acestui psalm nu rămâne doar la proorocie. Gândindu-ne că Hristos, prin răstignirea şi învierea Sa, ne redă stării duhovnicești în mod euharistic trăgându-ne spre El din densitatea materialnicului (după cum   glăsuieşte rugăciunea Sfântului Isac Sirul din Acatistul Domnului), vom vedea că acest psalm pare a fi şi un îndemn de urmare a modelului hristic spre o hristificare a vieții omului întru Hristos.

Astfel, versetul 5, „cei ce mă­nâncă pe poporul Meu cum mă­nâncă pâinea”, ne trimite cu gândul nu doar la Mântuitorul care este pâinea euharistică a vieții, ci şi la martirii Săi a căror mucenicie se dovedește deseori a fi  imitatione Christi. Ne gândim aici, firește, la  cuvintele Sfântului Ignatie Teoforul despre supliciul ce îl aștepta în arena romană: „Sunt grâu al lui Dumnezeu şi vreau prin dinții fiarelor să mă macin, ca să fiu pâine curată a lui Hristos”.  Cuvintele sfântului sunt ecou al cuvintelor evangheliei: „Adevărat, adevărat zic vouă că dacă grăuntele de grâu, când cade în pământ, nu va muri, rămâne singur; iar dacă va muri, aduce multă roadă” (Ioan, 12:24). Vom rămâne puțin în arealul semantic al citatului să ne dăm seama că nimic nu pare mai greu, mai dens şi mai materialnic decât pământul. Nu doar țărâna ca  substrat agricol, nici ele­mentul teluric din care a fost plămădit omul, ci şi opacitatea covârșitoare a mormântului ca blestem al păcatului originar: „căci pământ eşti şi în pământ te vei întoarce” (Facerea, 3:19). Dar pământul creștinilor nu mai este un hău al neantului, nu mai e nici Hades, nici un Sheol blestemat şi fără de scăpare, e cimitir sub umbra Crucii, e cuptor în care se coc moaștele mucenicilor pentru a rodi biserici şi oameni noi ori înnoiți în Hristos, aşa cum ne arată Pavel: „Se seamănă întru necinste, înviază întru slavă, se seamănă întru slăbiciune, înviază întru pu­tere” (1 Corinteni, 15:43).  
Dar, până la a ajunge la învierea morților, la trupul duhovnicesc de care vorbește apostolul mai avem şi șansa de a reînvia sufletele noastre omorâte prin păcate. Căci versetul  6  desființează orice temei al unei frici primordiale şi ancestrale:  acolo s-au temut de frică, unde nu era frică. Aparentul paradox e de fapt o poetică demonstrație a fricii iraționale, rememorând parcă episodul unui Adam  ascuns chiar în paradis şi incapabil de a-şi cere iertare. Îndeobște ne temem de ceva ori de cineva, Adam se teme de teamă tot atât cât azi sunt unii oameni care înțeleg din frica de Dumnezeu o teroare viscerală.

Mesajul psalmistului este însă de un calm extraordinar  şi de o ținută duhovnicească foarte adâncă. Îl vom regăsi în întreaga actualitate a lecției pauline, la fel de încurajator, la fel de rațional: „Căci Dumnezeu nu ne-a dat duhul temerii, ci al pu­terii şi al dragostei şi al înțelep­ciunii” (2 Timotei, 1:7).

Întrucât acum, când scriu acest nevrednic comentariu asupra psal­mului 52, se apropie Sfintele Paşti, voi îndrăzni a crede că cele spuse mai sus despre sfinți şi martiri ni se pot aplica şi nouă, simpli creştini. Mă gândesc la un altfel de martiraj, nu un martiriu sângeros şi dezumanizant, căci nimeni nu ne cere aşa ceva şi să ne ferească Dumnezeu de  groaza prin care au trecut şi mai trec încă prea mulți creştini în Egipt şi Siria.
În fond, mă gândesc la  etimologia cuvântului martir. Acesta provine din elinescul μάρτυς, cuvânt ce desemnează un martor, deci un mărturisitor. Şi cred că, în virtutea Crezului pe care îl mărturisim în biserică, viața creștinească auten­tică este suficientă mărturie prac­tică a învierii.
Spunând acestea, mă bazez pe epistola a doua către Timotei a apostolului Pavel, îndeosebi pe capitolul al treilea.  Acolo aflăm că „în zilele din urmă vor veni vremuri grele; că vor fi oameni iubitori de sine, iubitori de arginți, lăudăroși, trufași, hulitori, neascul­tători de părinți, nemulțumitori, fără cucernicie, lipsiți de dragoste, neînduplecați, clevetitori, neîn­frânați, cruzi, neiubitori de bine, trădători, necuviincioși, îngâmfați, iubitori de desfătări mai mult decât iubitori de Dumnezeu” (2 Timotei, 3:1-4).  Vom spune poate că nu e nimic nou sub soare, că astfel de tipologii omenești au existat în toate timpurile.
Însă, ceea ce surprinde e următorul verset paulin care vădește falsitatea şi duplicitatea unora: „Având înfă­ți­șarea adevăratei credințe, dar tă­găduind puterea ei. Depărtează-te şi de aceştia”.
Despre cei falși, despre lupii în piei de oaie pare a vorbi şi psalmistul în versetul al șaptelea. Oare nu sunt aceștia fiarele cu chip de om de care dorea Sfântul Ignatie să ne ferească, spunând: „Dacă s-au făcut toate acestea în chip aparent de Domnul nostru, atunci şi eu în chip aparent sunt înlănțuit. Pentru ce m-am dat pe mine însumi morții, focului, sabiei, fiarelor... Dar numai în numele lui Iisus Hristos! Din dragoste de El, îndur toate, că El mă întărește, să ajung om desăvârșit.”
 

(în Scrierile Părinților Apostolici, Editura EIDMBOR, 1979).

 

 

„Dacă s-au făcut toate acestea în chip aparent de Domnul nostru, atunci şi eu în chip aparent sunt înlănțuit. Pentru ce m-am dat pe mine însumi morții, focului, sabiei, fiarelor... Dar numai în numele lui Iisus Hristos! Din dragoste de El, îndur toate, că El mă întărește, să ajung om desăvârșit.”

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.